Septembrie 2008

Apare Rubik. Am un sentiment ciudat. Habar n-am daca e literatura. Pentru mine e o experienta si o perioada incredibil de frumoasa, e prietenie, e joc, e experiment. Nu-l pot privi altfel.

Simteam ca Rubikul e un proiect fara sfarsit.

Crestea, scriam, se marea tentacular, se pierdea, se regasea, se discuta. Faptul ca saptamana viitoare apare in librarii imi da un sentiment straniu. Intr-un fel trist, dar asta e o chestie personala, e ca ceva care s-a terminat, a crescut, s-a maturizat. In alt fel, bineinteles, e frumos si emotionant.

Ce am primit azi pe mail:




Rubik este cel mai nou titlu din colectia ?Fiction Ltd? de la Polirom. Un proiect cu totul atipic, o poveste despre prietenie, despre ?cum se leaga oamenii intre ei?.

Romanul a rezultat din intilnirile saptaminale ale Simonei Popescu cu studentii sai in sala 314 a Facultatii de Litere de la Universitatea Bucuresti (3,14 avea sa devina unul dintre ?firele rosii? ale romanului), dar la fel de importante s-au dovedit a fi si reuniunile informale pe terasele bucurestene.

Rubik este un roman experimental inedit, scris de 29 de autori ? ?de fapt, 22 de autori (cu mine 23) si 6 autori invitati, «guests» (printre ei, doi americani, un francez si un german), dupa cum precizeaza Simona Popescu. Fiecare isi aduce contributia, adaugind un capitol pe schema unor personaje comune, la care se adauga originalitatea proprie.

Romanul are atasat un DVD pe care se regasesc atit textele care contribuie la Rubik, cit si o serie de filme scurte, pe ideile ce construiesc tesatura acestei carti. DVD-ul are 24 de sectiuni in care sint cuprinse 60 de filme video si grupaje de fotografii (Din cuprins: Eu si trupul meu de Scama, Vind goblene, Mani Graff, Erno si Rubik la 314, Snake, Fetita, 1010, Degetul Soniei de la picior, Ce sa fac cu toate pozele astea, Ultimul nivel. 314, Eu imi amintesc atitea?). In Liftiera si ghergheful si Dosar ?Goblenista? apare ca protagonista Doamna Lili, celebra liftiera si ?goblenista? de la Teatrul National din Bucuresti.

O parte din filme sint editate de Eva Pervolovici, care a folosit fragmente din casetele realizate de Simona Popescu si Gruia Dragomir cu o camera video ?de familie?. In ?familie? apar autori rubici si prietenii lor. Alte citeva filme ii au ca autori pe citiva studenti (acum absolventi) ai sectiei Video de la Facultatea de Arte din Bucuresti. Mare parte din fondul sonor apartine prietenei de departe, Johanna Reich (Germania).

Autorii romanului: Bogdan Boureanu, Dragos Carciga, Ana Chiritoiu, Raluca Ciochina, Dan Dancescu, Brandusa Dragomir, Gruia Dragomir, Cristina Foarfa, Madalina Georgescu, Anca Ionescu, Marieva Ionescu, Radu Leca, Sonia Lodi, Radu Nedelcut, Igor Mocanu, Dominika Ogrodnik, Eva Pervolovici, Ovidiu Pop, Alina Purcaru, Laura Sandu, Elena Stancu, Simona Vasilache, Simona Popescu.

Guests: Ehren Schimmel, Alexis, Florin Vasile, Mihai Armanul, J.B., Luca Dinulescu, Peter Rösh



Simona Popescu despre ceilalti Rubikautori

?Rubic, rubici ? autori ai romanului Rubik. Foarte diferiti. Unora le place Fight Club, altora Jules et Jim. Unii asculta muzica electronica, altii Callas, unii Radiohead, altii muzica veche, compusa de Dimitrie Cantemir. Unii citesc Hunter S. Thompson, altii Raymond Roussel. Unii sint consumatori de benzi desenate (semnate Moebius!), altii-s innebuniti dupa Odilon Redon (ca sa dau doar cite doua borne «electrice», eclectice). Dar au, pe de alta parte, atitea lucruri in comun (nu doar carti, filme, muzici)! Fiecare dintre ei va citi romanul altfel. Fiecare va vedea in el altceva. Fiecare isi va face? rubikipedia sa!?

INTERVIU: Efectul de Rubik descris de Simona Popescu

Rubik reprezinta primul demers editorial de acest gen din Romania. Cui apartine ideea acestei carti?

Despre cum a fost, despre cum le-am propus studentilor cu care ma intilneam la un fel de cenaclu sa scriem un roman (si apoi sa-i facem o varianta multimedia), despre cum a pornit totul de la doamna Lili, liftiera care te urca spre Laptaria Enache din cladirea Teatrului National, si de la goblenurile sale, vorbesc in prefata pe care am scris-o inainte de predarea cartii.

Rubik are nu mai putin de 29 de autori. Ce asteptari trebuie sa aiba cititorii acestui roman? Cum trebuie citit Rubik?

Sint, de fapt, 22 de autori (cu mine 23) si 6 autori invitati, ?guests? (printre ei, doi americani, un francez si un german). Diferenta dintre ei este ca autorii au lucrat efectiv la roman, ani de zile (unii mai mult, altii mai putin). Cu majoritatea dintre ei m-am intilnit saptamina de saptamina, miercurea, in sala 314 (3,14 avea sa devina unul din ?firele rosii? ale romanului). Dar la fel de importante au fost si intilnirile noastre de dupa ?lecturi?, pe terasele Bucurestiului, la o bere. Ne veneau si acolo tot felul de idei. Insa nu trebuie sa-i uitam nici pe autorii video (pe care ii gasiti pe DVD), prietenii nostri, pe care ii consideram un fel de co-autori ai acestui ?obiect? literar mai putin obisnuit, mai greu clasabil. Printre ?asteptarile? cititorului de Rubik ar trebui sa fie si ?asteptarea? pe care o avem si noi de la el! Avem nevoie, noi, rubikautori, de rubikcititori. Rubikul poate fi invirtit-citit ?literalmente si in toate sensurile?, ca sa-l parafrazez pe Rimbaud. La sfirsit, mi-a venit ideea sa adaug  ?o seama de indicii? intr-o addenda pe care am numit-o Rubikipedia, si care, intr-un fel, e si o punere in abis a romanului ? unul care cere si o lectura hipertextuala. Varianta multimedia ar fi lasat posibilitatea unei lecturi de acest fel. Ne-am tot intilnit ca s-o gindim, dar programele de editare costau prea mult, asa ca am renuntat.

Spuneti ca Rubik este ?mai mult decit literatura?. Ce inseamna acest lucru?

In spatele romanului propriu-zis (cu tot cu ?filmulete?) se afla o experienta comuna, si nu doar literara, despre care vorbim cu totii, printre rinduri. O experienta de viata mai importanta pentru mine decit literatura.

Cit de omogena sau eterogena e formula narativa a romanului? Este un roman unitar sau cititorul poate recunoaste foarte usor individualitatile auctoriale?

La nivelul de adincime, e un roman unitar. La suprafata este eterogen, nici nu se putea altfel. Stilurile difera de la un autor la altul, desi exista un aer comun pentru ca am conlucrat tot timpul. Ba chiar, spre sfirsit, le-am propus celor care voiau sa-si asume responsabilitati suplimentare sa fie un fel de ?capete limpezi? si, daca e nevoie, sa intervina, cu acceptul autorilor si spre folosul cartii noastre comune, in texte, indiferent de cine erau scrise. S-au facut, pina in ultima clipa, chiar in corectura, tot felul de mici ?legaturi?, conexiuni, reasamblari. Nu a fost o treaba usoara. De fapt, de la bun inceput, cei mai multi si-au rescris textele, urmind sugestiile celorlalti. Sint chiar autori care au scris impreuna. Am hotarit sa nu trecem numele in dreptul capitolelor. Fiecare e, cite putin, si in ?spatiul? celorlalti. In fel si chip!

Isi propune acest proiect sa lanseze o noua tendinta in literatura romana actuala sau este doar un roman-experiment?

Nu ne-am propus sa lansam noi tendinte. Desi, atunci cind am inceput romanul, cu toate ca erau foarte tineri, prietenii mei aveau niste nemultumiri fata de asa-zisele ?noi tendinte? din literatura romana. Printre ?noile tendinte? de atunci nu se vedea si una ?experimentalista?. Experimentul (dintotdeauna) e o ?tendinta? care noua ne place.

Ati avut un model dupa care ati initiat acest proiect? Exista un roman colectiv consacrat in literatura straina?

Cind ne-am apucat de roman, ne-a interesat inainte de orice jocul ? jocul cu mai multe strategii, desigur. Felul in care inainta ?lucrarea? comuna, felul in care se metamorfoza si se deschidea in noi ?terminale?, in noi ramificatii, sa le zicem fractale. Felul in care se invirte? cubul-Rubik. Un precedent exista: un roman colectiv scris acum vreo doua decenii la cenaclul ?Junimea? condus de Ovid S. Crohmalniceanu. Nu se stie nici azi pe unde e manuscrisul acestei carti.

Ati coordonat, intrucitva, romanul sau contributia dumneavoastra a fost egala cu a celorlalti autori?

I-as lasa pe ei raspunda la intrebarea asta. Eu am scris textul initial, ?rama? romanului, de la care au pornit citeva dintre firele textuale principale, la care s-au adaugat, din mers, altele. Exista, printre rinduri, o intreaga poveste a felului in care s-au legat-dezlegat aceste fire. Am adaugat un mic jurnal (de fapt a fost un text pe care l-am scris pentru o lectura publica, atunci cind am incheiat romanul, in loc de prezentare formala). Si Rubikipedia de care am pomenit. Am vegheat pina la sfirsit ? desi ?vegheat? nu e chiar cuvintul potrivit.

Ce urmeaza dupa Rubik? Va mai ginditi la un asemenea roman?

Am multe proiecte. Impreuna cu altii? Cine stie? Oricum, a fost o sansa extraordinara sa gasesc deodata atitia oameni cu care sa fiu pe aceeasi lungime de unda. Ne-a placut sa ne intilnim si ne-a placut ce se intimpla cind ne intilneam, de-asta am facut ceva impreuna, nu pentru ca ne-am propus, nu a fost ca la cursurile de ?creative writing? sau mai stiu eu ce. Ne leaga ceva ce eu am numit ?efectul de rubik?, care se vede in texte, si nu doar in texte! Rubikul a fost si pentru literatura mea ceva foarte important. El face parte din proiectul meu personal ? cine ma citeste cu adevarat va intelege despre ce vorbesc.

Elena Udrea croseteaza la tv. Bogdan Olteanu coase nasturi si calca o camasa. La alegerile trecute, nu mai stiu cine gatea, Orban canta. Politicienii romani ar dansa si samba in lenjerie intima daca ar crede ca asta le aduce voturi.

Imaginea romantica si idealista a politicii s-a pierdut in oala de ciorba si intr-un populism cu aroma de mici. Si inca n-a inceput in mod oficial campania electorala, astept cu nerabdare sa vad cum se vor spala tricouri in direct, cum se vor gati sarmale, cum se vor pune muraturi, cum se va sterge praful, cum se va da cu mopul, cum se vor scoate petele de ketchup, pentru ca, nu-i asa, trebuie sa fie aproape de popor... Bleah!

Am vazut Euromaniac a lui Benedek Levente in Noaptea Alba a Bucurestiului cand am prins, intr-un final, Atelier 35 deschis si dupa ce aflasem de tot scandalul.

Imi pare rau, pe mine nu m-a socat atat de tare, ba chiar nu m-a socat deloc. Mi s-a parut amuzanta, am ras vazand harta Romaniei facuta in fel si chip (cum te poti supara pe cineva care deseneaza in harta tarii o oaie pe un gazon vopsit in culorile Stelei si pe Basescu sub forma de JR din Dallas?). Asa, si Romaniei ii pune cizme (aluzie la Italia?), Corneliu Zelea Codreanu suge (nu?), iar pe Casa Poporului scrie hotel (la cati dorm acolo, cred si eu).


sursa imagine

Lucrarea cu labiile nu mai era, de fapt era doar un sticker pe jos cu ea. Mare branza! La cate bancuri circula cu Romania in ipostaza asta, artistul n-a facut decat sa reprezinte o idee.

Nu mi s-a parut in primul rand un gest de fronda, cat unul de umor ingenios prin caricaturizarea unor prejudecati. Faptul ca e ungur sau roman ma lasa rece, desi pentru unii asta e un argument imbatabil. Nationalistii, antrenati in povestea poneiului roz, au sarit in sus, logic si n-au ras deloc.

Partea si mai misto a fost ca a existat o reactie sub forma artistica. Mai exact, Victor Roncea, impreuna cu fratele sau, au aplicat pe galerie stenciluri cu o Romanie erecta, care i-o trage Ungariei.


sursa imagine

Ok, problema e pusa gresit. Nu e important ca artistul e maghiar, putea la fel de bine sa fie si expozitia unui roman, nu e nici o lezare a imaginii feminitatii cum sustin argumentele feministe, dar parca o reactie de felul asta este mai misto decat un Nicolae Vacaroiu in postura de critic de arta si un Adrian Paunescu drept stalp al moralitatii in arta, nu?

Cautand un pic dupa scandalul cu Liviu Ioan Soiciu, demis de la conducerea revistei Viata Romaneasca de catre Uniunea Scriitorilor pentru ca a publicat un text antisemit al lui Paul Goma, am dat peste o petitie de sustinere a acestuia.

Nu comentez scandalul, dar o semnatura mi-a sarit in fata cand am deschis-o: Andrei Badin - jurnalist.

E vorba oare de acelasi Andrei Badin care a facut din poneiul roz simbolul suprem al antisemitismului? Jurnalistul intransigent care nu accepta nici o urma de antisemitism sustine ceva presupus antisemit? Interesant.

Micutul ponei roz cu svastica aplicata-n partile dorsale a ajuns, fara sa vrea, un simbol. Vorba lui Neagoe, a mancat jaratic si a facut Nihahaha! Nu cred ca poneiul roz stia ce-l asteapta si nici nu s-a dezmeticit bine cand a ajuns in gura lupului.

Pe de-o parte scandalul asta a fost misto, pe bune. A adus in discutie lucruri cu care doar putinii si-ar fi batut capul altfel. Cine ne reprezinta? Ce inseamna arta contemporana? Exista limite/morala in arta? E frumos doar ce-mi place mie?


Foto: Stefania Ferchedau

Gesturile artistice de sfidare nu sunt o noutate nici macar in cultura romana. Era inainte de al doilea razboi mondial cand Geo Bogza era sa-i provoace un infarct lui Iorga trimitandu-i prin posta revista numita sugestiv Pula.

Poneiul a devenit un simbol cultural, al noii arte contemporane, al libertatii de exprimare in arta, al calcarii cu copitele pe discursurile nationalist-tafnoase-plicticoase. Un pisoar autohton, care a impartit apele si a creat valuri.

Inca ceva. Nu sunt o fana a lui Patapievici, dar atitudinea lui in acest caz a fost extraordinara. Nu cred ca e un gen de arta pe care-l inghita prea usor, dar s-a luptat cu dintii pentru libertatea de exprimare artistica si impotriva celor care arunca cu noroi fara sa stie macar in ce. Cine spunea "sunt gata sa mor pentru dreptul tau de a nu avea dreptate"?

Prima data cand mi-a spus cineva (persoana care stie multa literatura. Si face ) ca Nichita Stanescu e cel mai rau lucru care i s-a intamplat literaturii romane am crezut ca iau foc. Eram mica, visatoare si iubitoare de poezii abstracte si de mitul Nichita. Cum poate cineva sa spuna asa ceva despre Nichita al nostru?

Trecusem de faza Eminescu. Fazele poeziei sunt cronologice. Intai il iubesti pe Eminescu, apoi te innebuneste Blaga, apoi il descoperi pe Nichita. Pot merge si in paralel, e ok. Daca l-ai descoperit pe Arghezi intre timp, sunt sanse sa mai citesti si altceva. Numai ca multi se opresc aici. Modelul Nichita e greu de depasit si nu se intampla asta fara cateva suturi literare bine tintite.

E foarte greu sa abandonezi absolutul, frumosul, cautarea, valorile si sa iti placa poezia contemporana. E greu sa intelegi ca in timp ce Nichita scria in anii 70 ca in anii 40, nu departe de el existau Mircea Ivanescu, Foarta sau Emil Brumaru. Si ca, tot in timp ce scria el, apareau optzecistii.  E greu sa intelegi ca poezia inseamna si altceva decat cuvinte cautate, abstracte, incalcite, sensuri obscure. De fapt, e greu sa nu mai scrii poezie cu majuscula si e al naibii de greu sa scapi de metafizica. Si sa privesti poezia natural.

Asta nu prea inveti la scoala sau abia acum incepi sa inveti. Inca se oripileaza profesorii si elevii la Poema Chiuvetei de Cartarescu. Nichita a impus un model care e urmat si acum. Un ochi aruncat prin cartile de debut de la edituri mai obscure decat Polirom sau Humanitas arata ca blestemul Nichita inca exista si da puternic din picioare.

Tineri visatori si romantici citesc Nichita cu sufletul la gura nu pentru a-l plasa si judeca intr-un context ci pentru ca... habar nu mai am pentru ce. Daca le spui ca e depasit si ca, de fapt, n-a fost justificat imensul tam-tam din jurul lui, te privesc cu ura superioara. E nevoia de modele si nevoia de a pune pe cineva pe piedestal sau, mai bine zis, de a te inchina la un piedestal deja construit fara a vedea prea bine ce e pe el.

Sunt tinerii care folosesc cuvinte pompoase si nu ar intelege in veci drama micutului ponei roz. :)

Post scris undeva intre enervare si amuzament dupa o discutie despre Nichita si valori. Pe care eu nu le mai am, se pare. :D