Zilele astea o sa scriu despre Tihna, o super carte scrisa de Attila Bartis. Pana atunci, un interviu cu el pe Noua Revista Vorbita si altul in Noua Literatura (pagina 16).
October 2008
Am remarcat ca am o repulsie organica in ultimul timp fata de un anumit tip de patetism. Cand vad "cuvintele infame" si demonetizate in propozitii cliseistice mi se zbarleste parul si ma amuz teribil.
Adica... poate oamenii sunt sinceri, nu neg asta. Si simt sincer toate dulceturile si amarurile pe care le spun/scriu/canta/exprima intr-un fel sau altul. Poate pelteaua e autentica. :) Desi, cand e autentica, parca n-o exprimi in clisee vechi de sute de ani si de milioane de pagini.
Sunt metaforele la prima mana, legate de obicei de cuvinte precum cer, zbor, aripi, etern, fiinta, insula, singuratate, umbra, timp, disperare, flori, mister, de sintagme "absconse" si de aforisme profunde. Ma plictisesc ingrozitor. Sunt cuvinte golite de sens, comune
E greu sau e usor sa fii diabetic de patetic? Personal, cred ca e al naibii de usor, ca sunt primele lucruri care-ti vin in minte, mai ales ca ai un background numai bun pentru asa ceva din liceu si scoala generala. Numai ca... ceea ce suna bine in perioada romantica, in perioada grecilor vechi, chiar si in modernism suna fals si cu exces de zahar acum.
Adica... poate oamenii sunt sinceri, nu neg asta. Si simt sincer toate dulceturile si amarurile pe care le spun/scriu/canta/exprima intr-un fel sau altul. Poate pelteaua e autentica. :) Desi, cand e autentica, parca n-o exprimi in clisee vechi de sute de ani si de milioane de pagini.
Sunt metaforele la prima mana, legate de obicei de cuvinte precum cer, zbor, aripi, etern, fiinta, insula, singuratate, umbra, timp, disperare, flori, mister, de sintagme "absconse" si de aforisme profunde. Ma plictisesc ingrozitor. Sunt cuvinte golite de sens, comune
E greu sau e usor sa fii diabetic de patetic? Personal, cred ca e al naibii de usor, ca sunt primele lucruri care-ti vin in minte, mai ales ca ai un background numai bun pentru asa ceva din liceu si scoala generala. Numai ca... ceea ce suna bine in perioada romantica, in perioada grecilor vechi, chiar si in modernism suna fals si cu exces de zahar acum.
"Scopul meu naiv ?i banal de a ar?ta o imagine promovat?
chiar de media, o diagnoz? superficial? a societ??ii, o ironie a
cli?eelor identit??ii romāne?ti, a fost perceput? ca un act
antiromānesc ?i a fost confruntat? cu o vehemen?? pseudopatriot? . (...)
Am 24 ani ?i tr?iesc īntr-o?ara
īn care lipse?te sim?ul civic, iar coeziunea exist? doar atunci cānd
apare un du?man iluzoric. Exist? o mentalitate anacronic?,
na?ionalist?, mistico-religioas? care este un model unicat ?i acceptat. (...)
Eu sunt acel tān?r dezam?git care (neavānd exeperien?a īn asemenea scandaluri) nu-?i g?se?te vocea proprie. Concluzie nu exist?, doar un lucru īmi este clar: eu sunt mai ?ocat decāt publicul."
Benedek Levente vorbeste despre expozitia sa (asta), intentiile, interpretarile, moralitatea, nationalismul unora si alte lucruri interesante pe care le puteit citi pe larg pe blogul lui.
Am 24 ani ?i tr?iesc īntr-o
Eu sunt acel tān?r dezam?git care (neavānd exeperien?a īn asemenea scandaluri) nu-?i g?se?te vocea proprie. Concluzie nu exist?, doar un lucru īmi este clar: eu sunt mai ?ocat decāt publicul."
Benedek Levente vorbeste despre expozitia sa (asta), intentiile, interpretarile, moralitatea, nationalismul unora si alte lucruri interesante pe care le puteit citi pe larg pe blogul lui.
Pe 9 octombrie se va decerna premiul Nobel pentru literatura. Se pare ca nu-l va lua un american. Secretarul general al juriului, Horace Engdahl, spune ca literatura americana este insulara, izolata, nu sunt destule traduceri si nu participa in marele dialog al literaturii...
Europa e, evident, centrul culturii. Buba americanilor, mai zice domnul in cauza, e ca sunt prea sensibili la cultura lor de masa, ceea ce le scade nivelul discursului literar.
Mai e credibil premiul Nobel in cazul in care problema se pune atat de... elitist? Intolerant? Restrictiv? Limitat? Si ne mai miram ca Vonnegut n-a castigat niciodata?
Apropos de Nobel, s-au dat premiile Ig Nobel. :)
LITERATURE PRIZE. David Sims of Cass Business School. London, UK, for his lovingly written study "You Bastard: A Narrative Exploration of the Experience of Indignation within Organizations."
BIOLOGY PRIZE. Marie-Christine Cadiergues, Christel Joubert,, and Michel Franc of Ecole Nationale Veterinaire de Toulouse, France for discovering that the fleas that live on a dog can jump higher than the fleas that live on a cat.
ECONOMICS PRIZE. Geoffrey Miller, Joshua Tybur and Brent Jordan of the University of New Mexico, USA, for discovering that a professional lap dancer's ovulatory cycle affects her tip earnings.
Toate premiile, cel putin la fel de haioase, aici.
Europa e, evident, centrul culturii. Buba americanilor, mai zice domnul in cauza, e ca sunt prea sensibili la cultura lor de masa, ceea ce le scade nivelul discursului literar.
Mai e credibil premiul Nobel in cazul in care problema se pune atat de... elitist? Intolerant? Restrictiv? Limitat? Si ne mai miram ca Vonnegut n-a castigat niciodata?
Apropos de Nobel, s-au dat premiile Ig Nobel. :)
LITERATURE PRIZE. David Sims of Cass Business School. London, UK, for his lovingly written study "You Bastard: A Narrative Exploration of the Experience of Indignation within Organizations."
BIOLOGY PRIZE. Marie-Christine Cadiergues, Christel Joubert,, and Michel Franc of Ecole Nationale Veterinaire de Toulouse, France for discovering that the fleas that live on a dog can jump higher than the fleas that live on a cat.
ECONOMICS PRIZE. Geoffrey Miller, Joshua Tybur and Brent Jordan of the University of New Mexico, USA, for discovering that a professional lap dancer's ovulatory cycle affects her tip earnings.
Toate premiile, cel putin la fel de haioase, aici.
Lick Lit - Sapphic fiction
Sick Lit - Novels calculated to shock or revolt
Hic Lit - drinking memoirs
Schtick Lit - Footnotes, characters named for colors, and other look-at-me machinations.
Wik Lit - books actually or apparently written by a committee (see anything that's come out of a creative writing workshop).
De aici, unde sunt mai multe. :) Alte idei?
Sick Lit - Novels calculated to shock or revolt
Hic Lit - drinking memoirs
Schtick Lit - Footnotes, characters named for colors, and other look-at-me machinations.
Wik Lit - books actually or apparently written by a committee (see anything that's come out of a creative writing workshop).
De aici, unde sunt mai multe. :) Alte idei?
Costi Rogozanu, Fuck the cool! Spune-mi o poveste, Polirom
Ce poveste mi-a spus mie la prima vedere titlul
Pai m-am gandit la un manifest. Cineva, critic literar sau scriitor, s-a saturat 1. de lipsa de substanta a cool-ului si 2. de toate artificiile literare, imbarligaturile stilistice, afectarile din carti. Si vrea povesti, povesti pe bune, nu mai vrea texte cool atat prin subiect cat si prin reteta, ci vrea intamplari, viata, oameni.
Si coperta
Mi-a placut din prima. Corporatism versus urban. Doua forme de cool: cool-ul asa zis pustesc pe de-o parte, colorat si viu (cliseu si pentru creativii din advertising) si cool-ul corporatist pe de alta parte, care se masoara in contracte castigate si rate card-uri mari.
Ajungem si la text(e)
Putin dezamagitoare in raport cu promisiunea. Lumea contemporana, in sensul ei corporatist, vedetist, glam, grabit, concret, mercantil nu a fost prezenta pana acum in literatura actuala. Temele contemporane erau legate mai mult de tineri, droguri, pusti, sex, societate. High-class-ul a fost ignorat cu succes pentru ca nu era demn de literatura. :)
Costi Rogozanu a spart bariera asta si a scris despre oamenii lumii noi, grabiti, bogati, singuri si deprimati. Misto. Numai ca... i-a expediat cam repede, le-a semnalat existenta fara a le diseca mecanismele, i-a pus in anumite situatii fara a intelege, cititorul, prea bine de ce.
Ok, e o lume superficiala, am inteles, unde iubirile se traduc prin sms-uri banale, unde vedetele au nevoie de confirmari si reconfirmari, o lume a unei frici continue, unde joburile de zi cu zi ne mananca existentele si unde aparentele conteaza prea mult. Costi Rogozanu da sentimentul ca ii priveste de sus, lejer, ironic si ca nu nuanteaza suficient.
Cand m-a vazut cineva cu cartea in mana, m-a intrebat "Cine e si Ilie Cazane asta?" Titlul iti sugereaza ca e vorba de un personaj celebru, de o monografie a cuiva memorabil, poate un erou, poate vreun necunoscut influent al istoriei noastre, poate un personaj simbolic pentru cultura.
Ilie Cazane e... doi Ilie Cazane, tata si fiu. Cumva, mi s-a parut ca personalitatile lor se contopesc, ca Ilie cel mic e una dintre realizarile nebisnuite ale lui Ilie cel mare. Firul de legatura dintre ei e colonelul de securitate Chirita, un personaj contrastant si interesant, poate cel mai bine conturat din tot romanul.
Ilie cel mare e capabil de mici miracole cotidiene. Mananca la carciumi fara sa plateasca pentru ca toata lumea e fermecata/bulversata de el, se trezeste in fiecare dimineata mai devreme decat mama sotiei lui si face tot ce trebuie in casa, merge fara bilet in autobuz. Contrazice legile sociale cu delicatete, neostentativ si-i uimeste pe ceilalti.
Ruptura vine cand incepe sa contrazica legile fizicii. Rosiile cultivate de Ilie Cazane sunt mult mai mari decat cele obisnuite. O asemenea fapta nu poate scapa necercetata de partidul comunist, pentru ca aici intervine politica, care nu crede in minuni, dar crede in existenta unor prafuri secrete pe care le foloseste Cazane. Cel insarcinat sa afle despre ce e vorba e colonelul Chirita, un tip crud, rece, setat bine pe valorile partidului comunist.
Chirita devine obsedat de rosiile gigantice. Dupa indelungi batai din care nu poate scoate nimic, face un experiment. Ii da seminte stricate lui Cazane, pamant prost si-l pune sa le cultive. Rosiile ies mari si Cazane iese din inchisoare. Moare imediat.
Sistemul a invins desi Ilie Cazane a bulversat o bucatica de sistem. Colonelul Chirita deviaza de la realismului socialist intr-un fantastic greu de explicat si, prin gesturi mici, se umanizeaza. Povestea fiului e mai putin spectaculoasa, desi si viata lui se invarte in jurul unor coincidente stranii, al unor fire invizibil legate, totul la limita dintre real si... coincidenta. Nu imprumuta din puterile "suspecte" ale tatalui, dar imprumuta putin din destinul lui.
Razvan Radulescu se joaca cu textul, fragmentele se oglindesc unele in altele, sunt intoarceri, anticipari, suciri, reveniri, atat la nivelul fictiunii, cat si narativ. Tonul e ironic, cald, dar si detasat, de parca autorului ii e drag eroul, dar pastreaza o distanta sigura. Din fericire, nu pune accent pe latura fictiunii politice, ci mai mult pe cea a unei fictiuni umane, personale.
Ilie Cazane e... doi Ilie Cazane, tata si fiu. Cumva, mi s-a parut ca personalitatile lor se contopesc, ca Ilie cel mic e una dintre realizarile nebisnuite ale lui Ilie cel mare. Firul de legatura dintre ei e colonelul de securitate Chirita, un personaj contrastant si interesant, poate cel mai bine conturat din tot romanul.
Ilie cel mare e capabil de mici miracole cotidiene. Mananca la carciumi fara sa plateasca pentru ca toata lumea e fermecata/bulversata de el, se trezeste in fiecare dimineata mai devreme decat mama sotiei lui si face tot ce trebuie in casa, merge fara bilet in autobuz. Contrazice legile sociale cu delicatete, neostentativ si-i uimeste pe ceilalti.
Ruptura vine cand incepe sa contrazica legile fizicii. Rosiile cultivate de Ilie Cazane sunt mult mai mari decat cele obisnuite. O asemenea fapta nu poate scapa necercetata de partidul comunist, pentru ca aici intervine politica, care nu crede in minuni, dar crede in existenta unor prafuri secrete pe care le foloseste Cazane. Cel insarcinat sa afle despre ce e vorba e colonelul Chirita, un tip crud, rece, setat bine pe valorile partidului comunist.
Chirita devine obsedat de rosiile gigantice. Dupa indelungi batai din care nu poate scoate nimic, face un experiment. Ii da seminte stricate lui Cazane, pamant prost si-l pune sa le cultive. Rosiile ies mari si Cazane iese din inchisoare. Moare imediat.
Sistemul a invins desi Ilie Cazane a bulversat o bucatica de sistem. Colonelul Chirita deviaza de la realismului socialist intr-un fantastic greu de explicat si, prin gesturi mici, se umanizeaza. Povestea fiului e mai putin spectaculoasa, desi si viata lui se invarte in jurul unor coincidente stranii, al unor fire invizibil legate, totul la limita dintre real si... coincidenta. Nu imprumuta din puterile "suspecte" ale tatalui, dar imprumuta putin din destinul lui.
Razvan Radulescu se joaca cu textul, fragmentele se oglindesc unele in altele, sunt intoarceri, anticipari, suciri, reveniri, atat la nivelul fictiunii, cat si narativ. Tonul e ironic, cald, dar si detasat, de parca autorului ii e drag eroul, dar pastreaza o distanta sigura. Din fericire, nu pune accent pe latura fictiunii politice, ci mai mult pe cea a unei fictiuni umane, personale.
Add-art e un add-on simpatic pentru Firefox care inlocuieste reclamele cu imagini artistice ce se schimba la doua saptamani. Nu merge el chiar mereu si nu inlocuieste chiar tot, dar ideea e misto.
Link
