Noiembrie 2006
La Predeal, e o doamna care are 32 de pisici. 32! Toata lumea le lasa la ea la poarta si ei ii pare rau sa nu le primeasca. Dupa socul initial privind numarul, ne-am imprietenit cu ele. :) Atat de bine, incat ne-am gandit ca 32 e prea mult si 31 e un numarpotrivit, asa ca am plecat acasa cu un "bagaj" de fix 520 de grame. :))
Bagajul a fost transportat intr-o caciula, tinut la temperatura optima (cat mai cald posibil, ca daca nu miaun incontinuu) si acum a pus stapanire pe casa. :) Daca are cineva idee de un nume haios, ascult.
Bagajul a fost transportat intr-o caciula, tinut la temperatura optima (cat mai cald posibil, ca daca nu miaun incontinuu) si acum a pus stapanire pe casa. :) Daca are cineva idee de un nume haios, ascult.
Exista un proiect care se numeste "Colt de carte". Exista si o petitie care spune asa: "Dorim un Bucuresti boem, in care fiecare local sa asigure un "Colt de Carte" persoanelor indragostite de literatura si carti." (subl. mea)
Frumos, dar... come on, colturi de lectura in fiecare club/restaurant/bar/cafenea? :) Nu ar fi un pic ciudat? Eu zic ca da. In primul rand ca pot citi oriunde, daca sunt atat de atasat de lectura. Daca e zgomot, schimb locul. Cum ar fi sa vreau o camera izolata fonic in fiecare club ca poate sunt oameni care vor sa mediteze? :) Sau poate vreau sa fac sport cand merg in restaurant, sa dau jos caloriile pe care le pun.
Nimeni nu ma opreste sa citesc in parc, in carciuma sau in tramvai. In plus, m-as simti intimidata de un colt de lectura. Adica ar trebui de fapt sa citesc si eu stau si beau bere si dansez? Urat din partea mea.
Un colt de lectura peste tot ar banaliza cumva lectura. Si ar oficializa-o. Lucrurile astea vin natural. Nu putem face din Bucuresti un oras boem cu forta. Chiar daca s-ar concretiza ideea asta, ar fi vorba de o eticheta pusa fals. Cum ar fi sa mergem intr-un club, in orice club, si sa gasim un colt linistit, cu oameni studiosi si carti pe pereti? Cata lume e atat de pasionata de lectura incat sa citeasca oriunde, la orice ora? Fiecare loc are specificul lui. Asa cum sunt cafenele cu carti (in care, btw, mai nimeni nu citeste), la fel sunt si baruri cu manele. Fiecare merge unde are chef.
Ca sa nu mai punem la socoteala problemele de logistica, de spatiu..etc. Imi pare rau ca spun asta, dar mi se pare o idee utopica. Atragatoare la prima vedere in teorie, dar imposibil si inutil de pus in practica.
Frumos, dar... come on, colturi de lectura in fiecare club/restaurant/bar/cafenea? :) Nu ar fi un pic ciudat? Eu zic ca da. In primul rand ca pot citi oriunde, daca sunt atat de atasat de lectura. Daca e zgomot, schimb locul. Cum ar fi sa vreau o camera izolata fonic in fiecare club ca poate sunt oameni care vor sa mediteze? :) Sau poate vreau sa fac sport cand merg in restaurant, sa dau jos caloriile pe care le pun.
Nimeni nu ma opreste sa citesc in parc, in carciuma sau in tramvai. In plus, m-as simti intimidata de un colt de lectura. Adica ar trebui de fapt sa citesc si eu stau si beau bere si dansez? Urat din partea mea.
Un colt de lectura peste tot ar banaliza cumva lectura. Si ar oficializa-o. Lucrurile astea vin natural. Nu putem face din Bucuresti un oras boem cu forta. Chiar daca s-ar concretiza ideea asta, ar fi vorba de o eticheta pusa fals. Cum ar fi sa mergem intr-un club, in orice club, si sa gasim un colt linistit, cu oameni studiosi si carti pe pereti? Cata lume e atat de pasionata de lectura incat sa citeasca oriunde, la orice ora? Fiecare loc are specificul lui. Asa cum sunt cafenele cu carti (in care, btw, mai nimeni nu citeste), la fel sunt si baruri cu manele. Fiecare merge unde are chef.
Ca sa nu mai punem la socoteala problemele de logistica, de spatiu..etc. Imi pare rau ca spun asta, dar mi se pare o idee utopica. Atragatoare la prima vedere in teorie, dar imposibil si inutil de pus in practica.
Ei fac Catavencu. :) Sau mai exact e un site despre cum fac ei site-ul catavencu. :) Sa intelegem ca o sa fie pana la urma fara taxe si impozite si abonamente?
Mi-a aruncat Catalin un tag si trebuie sa raspund. Deci.. eu pe insula, ma plictisesc, am cinci carti sa-mi ocupe timpul de bronzat si baie in ocean. Hmm. Deci:
Sa-mi iau Ulise, poate asa il citesc??? Pe tot??? Ar fi o treaba, dar totusi.... :)
1. Casanova in Boemia de Andrei Codrescu ca sa inteleg ideea de a fi singur
2. O antologie mare, cea mai mare posibila, de poezie. Asta pentru ca imi vin in minte prea multi poeti si nu-i pot ordona si selecta.
3. In cautarea oii fantastice de Haruki Murakami ca sa mi se para ca sunt intr-o calatorie fantastica, cu un scop bizar si ca sa-mi dau seama cum trebuie folosite cuvintele
4. Tristeti de lamaie de Julian Barnes sa vad cum e sa imbatranesti si sa mori
5. Nostalgia lui Cartarescu in amintirea socului avut pe la 16 ani cand am citit-o
Leapsa merge mai departe, daca vor, cu Dragos, Anda, Cristian.
Sa-mi iau Ulise, poate asa il citesc??? Pe tot??? Ar fi o treaba, dar totusi.... :)
1. Casanova in Boemia de Andrei Codrescu ca sa inteleg ideea de a fi singur
2. O antologie mare, cea mai mare posibila, de poezie. Asta pentru ca imi vin in minte prea multi poeti si nu-i pot ordona si selecta.
3. In cautarea oii fantastice de Haruki Murakami ca sa mi se para ca sunt intr-o calatorie fantastica, cu un scop bizar si ca sa-mi dau seama cum trebuie folosite cuvintele
4. Tristeti de lamaie de Julian Barnes sa vad cum e sa imbatranesti si sa mori
5. Nostalgia lui Cartarescu in amintirea socului avut pe la 16 ani cand am citit-o
Leapsa merge mai departe, daca vor, cu Dragos, Anda, Cristian.
Am promis ca revin.
Expiratii din cultura. Aia care poate au avut ceva de spus, dar si-au dat singuri foc la termenul de garantie. As putea fi un pic sadica sa incep cu "prietenul Liiceanu", dar ma abtin pentru faptul ca Humanitasul are si carti foarte bune si pentru ca mi-a placut "Usa interzisa" candva. Dar din multe puncte de vedere a devenit necomestibil.
E redundant, dar totusi: Simion, Sabin Balasa, Ghildus, Dinu Sararu, Paunescu...etc. Acestea sunt evidentele si cazurile nocive.
Mai sunt si alti expirati, mai subtili. Expirati mi se par si cei care se agata, teoretic sau practic, strict de un anumit curent sau idee, de o perioada. Imi dau o senzatie trista, de persoane care nu si-au trait atunci epoca de glorie si tin cu tot dinadinsul sa o traiasca acum. sau care au trait-o si nu accepta ca gata, a venit, a plecat. Expirati mi se par si majoritatea profesorilor si, trist, multi dintre cei mai buni. Sunt deconectati de la ce se intampla acum.
Pe de alta parte, sunt expirati si cei care se agata exclusiv de prezent. Expira la fiecare pas, la cea mai mica schimbare, isi pierd identitatea.
Partea proasta mi se pare alta. Ca sunt si tineri expirati. Imi aminteste de Bourdieu cu varstele. Nu e suficient sa fii tanar. Varsta ta biologica poate fi cu mult depasita de varsta ta artistica. Sunt tineri care scriu ca la 60 de ani. Care poarta haine de 60 de ani. Care vorbesc ca la 60 de ani. Care au opinii de 60 de ani. Care au imbatranit subit inainte de a apuca sa fie tineri. Seriosi, responsabili, docti, cu o menire stricta si fundamentala. Incruntati. Clasici in viata. Alora care iti vine sa le spui "ba, ma lasi cu teoriile tale?". Ma enerveaza. Si in cultura si in afara ei.
Imi plac cei care isi pastreaza prospetimea si sunt deschisi la orice varsta, cu care iesi la bere si nu percepi ca sunt 30 de ani diferenta si care nu-ti tin lectii de viata, care nu sunt fixati pe o chestie si gata. Din pacate pentru unii, naturaletea si relaxarea nu le poti mima. Nu ati intalnit niciodata persoane in sine serioase, sobre, batrane incercand sa se poarte "tinereste"? Carora nu le statea bine pentru ca nu era in natura lor si deveneau ridicole (Btw, stie cineva incercarile de scriere erotica ale lui Patapievici? Jesus! :) ). Iar altele cu douazeci de ani in plus sa fie fermecatoare?
Cine nu mi se pare expirat: Mircea Ivanescu, Radu Cosasu, Andrei Plesu, Solomon Marcus, Paul Cornea, Monica Lovinescu, Manolescu. Ganditi-va cati ani au si apoi cu cata placere ii ascultam/citim fara sa tinem cont de asta.
Expiratii din cultura. Aia care poate au avut ceva de spus, dar si-au dat singuri foc la termenul de garantie. As putea fi un pic sadica sa incep cu "prietenul Liiceanu", dar ma abtin pentru faptul ca Humanitasul are si carti foarte bune si pentru ca mi-a placut "Usa interzisa" candva. Dar din multe puncte de vedere a devenit necomestibil.
E redundant, dar totusi: Simion, Sabin Balasa, Ghildus, Dinu Sararu, Paunescu...etc. Acestea sunt evidentele si cazurile nocive.
Mai sunt si alti expirati, mai subtili. Expirati mi se par si cei care se agata, teoretic sau practic, strict de un anumit curent sau idee, de o perioada. Imi dau o senzatie trista, de persoane care nu si-au trait atunci epoca de glorie si tin cu tot dinadinsul sa o traiasca acum. sau care au trait-o si nu accepta ca gata, a venit, a plecat. Expirati mi se par si majoritatea profesorilor si, trist, multi dintre cei mai buni. Sunt deconectati de la ce se intampla acum.
Pe de alta parte, sunt expirati si cei care se agata exclusiv de prezent. Expira la fiecare pas, la cea mai mica schimbare, isi pierd identitatea.
Partea proasta mi se pare alta. Ca sunt si tineri expirati. Imi aminteste de Bourdieu cu varstele. Nu e suficient sa fii tanar. Varsta ta biologica poate fi cu mult depasita de varsta ta artistica. Sunt tineri care scriu ca la 60 de ani. Care poarta haine de 60 de ani. Care vorbesc ca la 60 de ani. Care au opinii de 60 de ani. Care au imbatranit subit inainte de a apuca sa fie tineri. Seriosi, responsabili, docti, cu o menire stricta si fundamentala. Incruntati. Clasici in viata. Alora care iti vine sa le spui "ba, ma lasi cu teoriile tale?". Ma enerveaza. Si in cultura si in afara ei.
Imi plac cei care isi pastreaza prospetimea si sunt deschisi la orice varsta, cu care iesi la bere si nu percepi ca sunt 30 de ani diferenta si care nu-ti tin lectii de viata, care nu sunt fixati pe o chestie si gata. Din pacate pentru unii, naturaletea si relaxarea nu le poti mima. Nu ati intalnit niciodata persoane in sine serioase, sobre, batrane incercand sa se poarte "tinereste"? Carora nu le statea bine pentru ca nu era in natura lor si deveneau ridicole (Btw, stie cineva incercarile de scriere erotica ale lui Patapievici? Jesus! :) ). Iar altele cu douazeci de ani in plus sa fie fermecatoare?
Cine nu mi se pare expirat: Mircea Ivanescu, Radu Cosasu, Andrei Plesu, Solomon Marcus, Paul Cornea, Monica Lovinescu, Manolescu. Ganditi-va cati ani au si apoi cu cata placere ii ascultam/citim fara sa tinem cont de asta.
M-am gandit sa va spun ce posturi urmeaza sa scriu. Poate in felul asta ma voi simti vinovata si chiar le voi scrie.
Deci: despre Rosu ucigas de Brouwers, despre Durabila iubire de McEwan (cu ocazia asta si despre ideea Cotidianului cu cartile), despre Ultima iubire la Tarigrad de Pavic, despre In cautarea oii fantastice de Murakami (am terminat-o azi noapte si am visat doar oi :)), despre Aventurile elevului Torless pe care o recitesc, despre cd-ul de teorie media marca Lucia Simona Dinescu, eventual despre Viena & Budapesta, despre underground versus mainstream (nu am uitat de sirul lung de comentarii de la postul cu blogul Andei). Mai erau, dar nu-mi amintesc acuma.
Daca vedeti ca posturile astea nu apar, trageti-ma de tastatura.
Deci: despre Rosu ucigas de Brouwers, despre Durabila iubire de McEwan (cu ocazia asta si despre ideea Cotidianului cu cartile), despre Ultima iubire la Tarigrad de Pavic, despre In cautarea oii fantastice de Murakami (am terminat-o azi noapte si am visat doar oi :)), despre Aventurile elevului Torless pe care o recitesc, despre cd-ul de teorie media marca Lucia Simona Dinescu, eventual despre Viena & Budapesta, despre underground versus mainstream (nu am uitat de sirul lung de comentarii de la postul cu blogul Andei). Mai erau, dar nu-mi amintesc acuma.
Daca vedeti ca posturile astea nu apar, trageti-ma de tastatura.
Cotidianul propune "Generatia expirata". Adica sa votam fosilele urat mirositoare ale culturii, sportului, politicii...etc. Cool. O sa revin cu propuneri.
Ce ne lipseste? Ce nu avem in viata noastra agitata, in fuga, grabita intre joburi, conventii sociale, relatii de umplutura sau de complezenta, cariera si cocktailuri? Autenticitatea, spune Codrescu. Asta ii cere Diavolul, un personaj burlesc si simpatic, lui Wakefield, un domn care desi are o cariera interesanta si o inteligenta sclipitoare (ce naspa suna asta), nu prea are habar ce vrea de la viata. Asa ca aparitia inopinata a Diavolului il pune pe ganduri, dar nu-l uimeste peste masura.
"Intr-o zi se arata Diavolul.
- Am venit sa te iau.
- Nu sunt gata, zice Wakefield.
- De ce nu? N-ai nici un motiv sa traiesti.
Wakefield se scandalizeaza.
- Esti intr-o dunga? Cum poti spune asa ceva unui barbat in floarea varstei?
- Esti un ratat. E timpul sa mori"
Asa incepe cartea. Bineinteles, ne duce cu gandul la Faust, la toate cartile cu diavolul care apare, la postmodernismul care recicleaza...etc. Aparitia lui "Satanik" in peisaj nu uimeste. Diavolul se inscrie in firescul cotidian (aici ar merge ceva cu sacrul si profanul, cu limita imaginarului, dar n-am de gand sa va/ma chinui intr-atat). Nu numai ca nu mira pe nimeni ca a aparut, dar personajul e chiar simpatic. E plictisit la inceput, apoi curios in legatura cu Wakefield, apoi incepe sa-l amuze si sa-l preocupe soarta "victimei" sale. In plus, are si el propriile sale probleme existentiale, cum ar fi birocratia si corporatismul iadului.
Se intampla Pactul. Marele Pact de care atarna viata lui Wakefield. Eroul nostru trebuie sa-si gaseasca un sens vietii, trebuie sa traiasca autentic. Deadline? Un an de la cand va auzi "sunetul pistolului de start" (el diablo are chef de metafore). Cum traiesti autentic in contemporaneitatea nostra nebuna? Hm, greu. Si ce e cu pistolul de start? Nu se stie clar, si asta face parte din misterele Intunecimii sale.
Ce stie Wakefield sa faca mai bine? Sa vorbeasca. Wakefield vorbeste and he's doing it damn good. La conferinte, tine speech-uri, motiveaza oameni, abereaza si speculeaza momentul (ca la examene), isi construieste discursurile conjunctural, manipuleaza publicul. Wakefield calatoreste, vorbeste si scrie. O premiza buna de la care sa inceapa si calatoria sa de regasire.
E genul de scriitura care isi dozeaza bine umorul si subtextele, simbolurile , (de exemplu orasul technologizat) limbajul si referintele. Ca tot ce scrie Codrescu (da, stiu ca v-am mai spus ca-mi place) e un text viu, care te tine prins intre coperte pana il termini. Din nou, ca in Mesi@, miturile se adapteaza cu umor contemporanului.
Si finalul:
"Wakefield nici macar nu-si termina bautura. Se duce acasa, sa citeasca. Ce altceva ar putea face un om iubitor de liniste intr-o lume care-si agita ciocanele?" Chiar asa. :)
Uite si un interviu cu Codrescu.
"Intr-o zi se arata Diavolul.
- Am venit sa te iau.
- Nu sunt gata, zice Wakefield.
- De ce nu? N-ai nici un motiv sa traiesti.
Wakefield se scandalizeaza.
- Esti intr-o dunga? Cum poti spune asa ceva unui barbat in floarea varstei?
- Esti un ratat. E timpul sa mori"
Asa incepe cartea. Bineinteles, ne duce cu gandul la Faust, la toate cartile cu diavolul care apare, la postmodernismul care recicleaza...etc. Aparitia lui "Satanik" in peisaj nu uimeste. Diavolul se inscrie in firescul cotidian (aici ar merge ceva cu sacrul si profanul, cu limita imaginarului, dar n-am de gand sa va/ma chinui intr-atat). Nu numai ca nu mira pe nimeni ca a aparut, dar personajul e chiar simpatic. E plictisit la inceput, apoi curios in legatura cu Wakefield, apoi incepe sa-l amuze si sa-l preocupe soarta "victimei" sale. In plus, are si el propriile sale probleme existentiale, cum ar fi birocratia si corporatismul iadului.
Se intampla Pactul. Marele Pact de care atarna viata lui Wakefield. Eroul nostru trebuie sa-si gaseasca un sens vietii, trebuie sa traiasca autentic. Deadline? Un an de la cand va auzi "sunetul pistolului de start" (el diablo are chef de metafore). Cum traiesti autentic in contemporaneitatea nostra nebuna? Hm, greu. Si ce e cu pistolul de start? Nu se stie clar, si asta face parte din misterele Intunecimii sale.
Ce stie Wakefield sa faca mai bine? Sa vorbeasca. Wakefield vorbeste and he's doing it damn good. La conferinte, tine speech-uri, motiveaza oameni, abereaza si speculeaza momentul (ca la examene), isi construieste discursurile conjunctural, manipuleaza publicul. Wakefield calatoreste, vorbeste si scrie. O premiza buna de la care sa inceapa si calatoria sa de regasire.
E genul de scriitura care isi dozeaza bine umorul si subtextele, simbolurile , (de exemplu orasul technologizat) limbajul si referintele. Ca tot ce scrie Codrescu (da, stiu ca v-am mai spus ca-mi place) e un text viu, care te tine prins intre coperte pana il termini. Din nou, ca in Mesi@, miturile se adapteaza cu umor contemporanului.
Si finalul:
"Wakefield nici macar nu-si termina bautura. Se duce acasa, sa citeasca. Ce altceva ar putea face un om iubitor de liniste intr-o lume care-si agita ciocanele?" Chiar asa. :)
Uite si un interviu cu Codrescu.
