Doua filme
De la lectura Rubik din Expirat, sub inaltul si minunatul patronaj al Hydra Society. :)
Si ce-au facut rubicii cand subsemnata se dadea lovita si nu putea sa vina.
March 2009
De ieri incoace net-ul a devenit cultural. Multa lume vorbeste despre edituri, autori, contracte. Nu in sensul pozitiv, evident, pentru ca lucrurile bune sunt putine si nu creaza buzz.
Totul a pornit de la povestea lui Adrian Ciubotaru cu editura Curtea Veche. Nu au respectat contractul, s-au purtat urat cu el, au renuntat brusc si urat la cartea pe care urma sa o publice la ei (cu un contract foarte clar semnat). Intreaga poveste aici.
Trecand peste faptul ca nerespectarea contractului e inadmisibila pentru o editura ce se vrea profesionista, la fel si modul de comunicare cu autorii, mi se pare o mega greseala de comunicare sa te iei de un blogger. Nu ca ar fi bloggerii mai cu mot, dar macar poti intui ce urmeaza sa se intample. Exact ceea ce s-a intamplat, da.
Adrian a scris pe blog, a dat pe twitter, toata lumea a preluat, a comentat si s-a revoltat. Serios, Curtea Veche mai bine puneau mana si plateau despagubirile alea din contract. :)
Prejudiciul de imagine e foarte mare, sunt sigura ca un autor tanar se va gandi de multe ori inainte sa mearga cu textul la ei si presa se va gandi de si mai multe ori sa-si asocieze numele cu ei printr-un parteneriat. Poate si cativa cititori se vor gandi de doua ori inainte de a da banii pe o carte de la ei. Poate e gresit, dar, in lipsa unei explicatii, tindem sa il credem pe Adrian Ciubotaru. :)
Si totusi, a trecut o zi. Curtea Veche e intr-o criza de imagine si PR-ul ar fi trebuit sa intre pana acum in actiune, sa dea o explicatie, sa gestioneze cumva criza. In schimb, liniste, in afara catorva comentarii acide de pe blogul autorului, anonime, dar unde se vede clar ca sunt nervii editurii, nu a existat o pozitie oficiala. Twitterul lor zace linistit, pe blogul lor e pace, comunicat de presa n-am vazut.
Probabil se gandesc ca mersul pe burta si lipsa de reactie e cea mai buna atitudine in momentul de fata, ceea ce e profund gresit si demonstreaza ca fie a) Adrian are dreptate cu acuzele lui si ei nu au ce spune b) habar n-au sa comunice c) ii doare in cot de ce apare pe net.
Partea si mai interesanta e ca bulgarele a inceput sa se rostogoleasca. Zully Mustafa povesteste de problemele ei cu Tritonicul, ajungem si la un articol mai vechi al lui Andrei Ruse, ies la iveala tot felul de mizerii editoriale care numai bine nu fac pietii de carte (nu faptul ca ies la iveala ci faptul ca exista).
Cum naiba sa pui pe o carte "in curand si film" in conditiile in care nimeni nu intentioneaza sa faca film dupa ea? Cum sa vrei sa minti in privinta tirajului? Samd. Inseamna sa nu-ti respecti cititorii, autorii, partenerii.
De asemenea, in comentariile la respectivele articole apar si alte cazuri, cu neplata pentru traduceri, schimbarea costului per pagina, comportament urat al editorilor.
Ce demonstreaza toate astea? Ca avem o piata de carte imatura, unde lucrurile se fac pe genunchi, unde nu se respecta niste reguli clare de business (si cartea e un business, da, exista contracte, bani) si unde comunicarea e gresita.
Un prieten plecat de ceva timp din tara, care a scris un roman absolut bestial (sper sa apara in curand) si pe care vrea sa-l publice in Romania, era uimit acum ceva timp de modul in care functioneaza piata editoriala "la noi" spre deosebire de cea "de la ei". Are si el o poveste editoriala, daca imi va da voie, o voi spune aici.
Cea mai misto reactie mi s-a parut cea de la Humanitas pe twitter. Au dat un pdf cu fragmente din cartea "Arta de a respinge un roman" cu scrisori ale editorilor catre autorii ale caror texte sunt respinse. Diferenta e ca scrisorile alea sunt trimise inainte de semnarea unui contract. :)
Totul a pornit de la povestea lui Adrian Ciubotaru cu editura Curtea Veche. Nu au respectat contractul, s-au purtat urat cu el, au renuntat brusc si urat la cartea pe care urma sa o publice la ei (cu un contract foarte clar semnat). Intreaga poveste aici.
Trecand peste faptul ca nerespectarea contractului e inadmisibila pentru o editura ce se vrea profesionista, la fel si modul de comunicare cu autorii, mi se pare o mega greseala de comunicare sa te iei de un blogger. Nu ca ar fi bloggerii mai cu mot, dar macar poti intui ce urmeaza sa se intample. Exact ceea ce s-a intamplat, da.
Adrian a scris pe blog, a dat pe twitter, toata lumea a preluat, a comentat si s-a revoltat. Serios, Curtea Veche mai bine puneau mana si plateau despagubirile alea din contract. :)
Prejudiciul de imagine e foarte mare, sunt sigura ca un autor tanar se va gandi de multe ori inainte sa mearga cu textul la ei si presa se va gandi de si mai multe ori sa-si asocieze numele cu ei printr-un parteneriat. Poate si cativa cititori se vor gandi de doua ori inainte de a da banii pe o carte de la ei. Poate e gresit, dar, in lipsa unei explicatii, tindem sa il credem pe Adrian Ciubotaru. :)
Si totusi, a trecut o zi. Curtea Veche e intr-o criza de imagine si PR-ul ar fi trebuit sa intre pana acum in actiune, sa dea o explicatie, sa gestioneze cumva criza. In schimb, liniste, in afara catorva comentarii acide de pe blogul autorului, anonime, dar unde se vede clar ca sunt nervii editurii, nu a existat o pozitie oficiala. Twitterul lor zace linistit, pe blogul lor e pace, comunicat de presa n-am vazut.
Probabil se gandesc ca mersul pe burta si lipsa de reactie e cea mai buna atitudine in momentul de fata, ceea ce e profund gresit si demonstreaza ca fie a) Adrian are dreptate cu acuzele lui si ei nu au ce spune b) habar n-au sa comunice c) ii doare in cot de ce apare pe net.
Partea si mai interesanta e ca bulgarele a inceput sa se rostogoleasca. Zully Mustafa povesteste de problemele ei cu Tritonicul, ajungem si la un articol mai vechi al lui Andrei Ruse, ies la iveala tot felul de mizerii editoriale care numai bine nu fac pietii de carte (nu faptul ca ies la iveala ci faptul ca exista).
Cum naiba sa pui pe o carte "in curand si film" in conditiile in care nimeni nu intentioneaza sa faca film dupa ea? Cum sa vrei sa minti in privinta tirajului? Samd. Inseamna sa nu-ti respecti cititorii, autorii, partenerii.
De asemenea, in comentariile la respectivele articole apar si alte cazuri, cu neplata pentru traduceri, schimbarea costului per pagina, comportament urat al editorilor.
Ce demonstreaza toate astea? Ca avem o piata de carte imatura, unde lucrurile se fac pe genunchi, unde nu se respecta niste reguli clare de business (si cartea e un business, da, exista contracte, bani) si unde comunicarea e gresita.
Un prieten plecat de ceva timp din tara, care a scris un roman absolut bestial (sper sa apara in curand) si pe care vrea sa-l publice in Romania, era uimit acum ceva timp de modul in care functioneaza piata editoriala "la noi" spre deosebire de cea "de la ei". Are si el o poveste editoriala, daca imi va da voie, o voi spune aici.
Cea mai misto reactie mi s-a parut cea de la Humanitas pe twitter. Au dat un pdf cu fragmente din cartea "Arta de a respinge un roman" cu scrisori ale editorilor catre autorii ale caror texte sunt respinse. Diferenta e ca scrisorile alea sunt trimise inainte de semnarea unui contract. :)
I-am promis teroristei ca raspund si mi-e cam frica de bombele ei sa nu-mi tin promisiunea. :) Deeeeeci.... sase lucruri care ma fac sa zambesc.
Acuma... ironic sau nu? Ca asa zambesc si cand vad pitzi pe strada. Revenind. :)
1. Pisicile. Nu ma pot abtine, mangai tot, ma inveselesc brusc cand vad o mieunatoare. Daca mai si toarce sau se pisuceste, e clar.
2. Primavara.
3. Arta intalnita intamplator pe strada. O piesa de teatru in strada, un grafitti misto, o trupa de dans, un stencil pe un zic imi fac ziua mai frumoasa.
4. Oamenii spontani, deschisi, calzi sau cei care fac gesturi frumoase, desi poate nu te-ai astepta de la ei. Am o lista scurta de oameni frumosi.
5. Cand citesc chestii pe care le scriam acum ceva timp, de la jurnalele din clasa a treia pana la cele dintr-a sasea, de la oracole (apropos) pana la poezii scrise in liceu.
6. Cand aud discutii despre literatura in locuri neasteptate. De exemplu, acum vreo luna se vorbea despre Vonnegut, cu argumente si referinte, intr-un barulet obscur.
Acuma... ironic sau nu? Ca asa zambesc si cand vad pitzi pe strada. Revenind. :)
1. Pisicile. Nu ma pot abtine, mangai tot, ma inveselesc brusc cand vad o mieunatoare. Daca mai si toarce sau se pisuceste, e clar.
2. Primavara.
3. Arta intalnita intamplator pe strada. O piesa de teatru in strada, un grafitti misto, o trupa de dans, un stencil pe un zic imi fac ziua mai frumoasa.
4. Oamenii spontani, deschisi, calzi sau cei care fac gesturi frumoase, desi poate nu te-ai astepta de la ei. Am o lista scurta de oameni frumosi.
5. Cand citesc chestii pe care le scriam acum ceva timp, de la jurnalele din clasa a treia pana la cele dintr-a sasea, de la oracole (apropos) pana la poezii scrise in liceu.
6. Cand aud discutii despre literatura in locuri neasteptate. De exemplu, acum vreo luna se vorbea despre Vonnegut, cu argumente si referinte, intr-un barulet obscur.
Am fost la un vernisaj si mi-am amintit ca sunt cateva lucruri la MNAC care nu sunt chiar ok. Cu liniute:
- http://mnac.ro nu e mnac. Daca mai aveti chef de o incercare, trebuie cu www. Elementar.
- site-ul, dupa ce dai de el, e sec, prea putina informatie, prea anost prezentata, interactivitate zero barat.
- se ajunge greu la muzeu, dar asta nu e vina lor
- expozitiile, majoritatea cel putin, nu au un catalog mai complex, o sursa de info sa vezi despre ce e vorba acolo. Un pliant obosit eventual si gata. E inadmisibil sa nu pot pleca acasa cu un catalog sau un album al expozitiei.
Galeriile mici sunt cu ani lumina in fata MNAC-ului, gasesti cataloage, oameni cu care sa vorbesti, informatie la discretie. Daca vreau sa scriu despre o expo de la MNAC, n-am un punct de plecare intr-un catalog.
- mai bine nu le intrebi pe supraveghetoare ceva despre expozitii, ok?
- nu exista un magazin al muzeului. La orice muzeu de arta contemporana din tari mai insorite ca a noastra gasesti un magazinas cu obiecte de designer, cu albume (!) despre artistii din muzeu, carti de arta sau tot felul de lucrusoare dragute, de la inele la jucarii sau tricouri cu muzeul.
- nu se intampla mai nimic in afara de expozitii. La un moment dat mai erau evenimente la MNAC, de la performance-uri artistice la party-uri. In ultimul timp e liniste.
- nu e implicat, pare undeva acolo, departe, rupt de ce se intampla, nu se simte ca fiind activ
Re:Akt e chiar misto, mai ales daca citesti un pic pe langa despre ce fac artistii acolo, cine sunt, ce proiecte au mai avut. Expo cu designul elvetian la Hollywood e doar un punct de pornire, o scurta introducere intr-o poveste mult mai mare.
- http://mnac.ro nu e mnac. Daca mai aveti chef de o incercare, trebuie cu www. Elementar.
- site-ul, dupa ce dai de el, e sec, prea putina informatie, prea anost prezentata, interactivitate zero barat.
- se ajunge greu la muzeu, dar asta nu e vina lor
- expozitiile, majoritatea cel putin, nu au un catalog mai complex, o sursa de info sa vezi despre ce e vorba acolo. Un pliant obosit eventual si gata. E inadmisibil sa nu pot pleca acasa cu un catalog sau un album al expozitiei.
Galeriile mici sunt cu ani lumina in fata MNAC-ului, gasesti cataloage, oameni cu care sa vorbesti, informatie la discretie. Daca vreau sa scriu despre o expo de la MNAC, n-am un punct de plecare intr-un catalog.
- mai bine nu le intrebi pe supraveghetoare ceva despre expozitii, ok?
- nu exista un magazin al muzeului. La orice muzeu de arta contemporana din tari mai insorite ca a noastra gasesti un magazinas cu obiecte de designer, cu albume (!) despre artistii din muzeu, carti de arta sau tot felul de lucrusoare dragute, de la inele la jucarii sau tricouri cu muzeul.
- nu se intampla mai nimic in afara de expozitii. La un moment dat mai erau evenimente la MNAC, de la performance-uri artistice la party-uri. In ultimul timp e liniste.
- nu e implicat, pare undeva acolo, departe, rupt de ce se intampla, nu se simte ca fiind activ
Re:Akt e chiar misto, mai ales daca citesti un pic pe langa despre ce fac artistii acolo, cine sunt, ce proiecte au mai avut. Expo cu designul elvetian la Hollywood e doar un punct de pornire, o scurta introducere intr-o poveste mult mai mare.
