June 2006

Voi nu simtiti asta?



Sentimentul ala ciudat ca vrei sa scrii cu disperare, dar habar nu ai ce. Cand stai in fata computerului cu wordul deschis si stii undeva deep inside ca ai ceva de spus, dar damn, degetele lovesc ritmic masa si nu tastatura.... Nu, nu m-am apucat inca de romanul pe care mi-l propun de... vreo doi ani?

La 7 ani ma indragostisem de un coleg de clasa. Cel mai emotionant gest a fost cand mi-a dezlegat fularul pe care bunica il legase prea strans si m-a tinut de mana la teatrul de papusi. Bineinteles ca era iubirea vietii, la fel si urmatorul, si urmatorul :).
Dar, subliniez, era baiat, si inca unul dragut.

Cum ar fi fost sa ma indragostesc la 7 ani de o fetita? O fetita extraordinar de frumoasa dar si de rece. Si sa consider baietii niste creaturi ciudate, aproape inumane, sa ii denumesc "ridicoli" si sa-mi bat joc de ei, sa scriu la scoala povesti despre o printesa rusoaica inghetata goala si o alta printesa care vine sa-i incalzeasca trupul? Sa ma plimb cu bicicleta si sa cred ca e cel mai frumos cal, sa inventez razboaie si sa fac declaratii de dragoste unei fetite frumoase?

Si cum ar fi sa scriu acuma, dintr-o perspectiva (oarecum) matura o carte despre iubirea asta stranie a mea in care sa combin viziunile copilului care am fost ("Bidiviul meu ajunsese la in Piata Marelui Ventilator... O lua la dreapta pe Bulevardul Urateniei Locuibile") cu intelectualisme pigmentate cu Wittgenstein, Marx si cu ceva consideratii politice sau filosofice?



"Sabotaj din iubire" de Amelie Nothomb este o carte care imbina straniu o naivitate fermecatoare povestita de o luciditate adulta, rationala. Vorbeste despre iubirea unei fetite pentru o alta fetita (cand spun fetita, copil, click, imi vin in minte Simona Popescu, Gombrowicz sau Cartarescu din Travesti), o pasiune ciudata, puternica, ce duce mai mult spre adulatie.

Povestea foloseste de fapt un background real, autoarea, fiica a unor diplomati, a trait intr-adevar in Beijing in copilarie, in ghetto-ul San Li Tun, care apare si in text. Jocurile copilariei sunt dure si cumva in pararel cu lumea de atunci. Copiii se joaca de-a razboiul, sunt cruzi si nu inteleg deloc lumea plictisitoare a adultilor, motivatiile lor absurde si au propriile pareri despre comunism.

E varsta la care toate lucrurile sunt foarte serioase si devin o chestiune de viata si de moarte, esti intransigent si deloc permisiv cu ceea ce nu face parte din lumea ta. Adica exact cum este personajul principal din "Sabotaj din iubire", care nu pricepe cum de Elena, "iubita sa", se poate uita la un baiat sau cum este atat de rea incat sa o faca sa sufere.

Nu in ultimul rand, e o carte misto scrisa. Are ritm, tensiune, uimeste prin perspectivele pe care le aduce, te contrariaza si te amuza si te gandesti poate ca tie nu ti-ar fi trecut prin cap sa tratezi subiectul... asa :).

Ok, am inteles, stiu ca e naspa sa-i popularizam pe Iri si pe Monica, da, da, e mai bine sa nu vorbim despre ei, da sa traiti! dar nu ma pot abtine! :D

Ascultati ASTA, e beton! :)

Cultura.net e o emisiune care se produce (ea pe ea insasi, ma intelegeti) in fiecare zi lucratoare, mai putin cand sunt slujbe, pe Radio Romania Cultural. Da, stiu, si mie mi s-a parut un pic stranie asocierea dintre radio cultural si internet, dar am tacut si am trecut mai departe.

Realizator e Catalin Sturza, un domn pe care il cunoastem daca mai citeam Cultura, Dilema, Observator cultural si alte lucruri grele. Si emisiunea dumisale se petrece intre 11 juma si 12 in mijlocul zilei, cand e mai cald afara.

Pe desfasurator, emisiunea are asa: una bucata editorial, una bucata rubrica (reviste online, situri de institutii & publicitate pe net, arta digitala, computergames si bloguri&forumuri) si una bucata interviu. Plus ceva muzica si comentarii printre picaturi.

Asaaaa. De ce fac eu PR unei emisiuni de pe Radio Cultural? Pentru ca, ta-naaam, am si io o rubricutza de cateva minute saptamanal, in ciuda faptului ca am o voce ciudata si vorbesc ingrozitor de repede.  Da, aia despre bloguri si forumuri :). Cum nu ma pasioneaza forumurile, ghici despre ce vorbesc mai mult :).

La Cultura.net a fost invitat si dl Novac sa se exprime liber. Liber m-am exprimat si eu astazi (cand n-am avut rubrica, dar am fost la capitolul interviu, ca trebuie si Cata sa-si prezinte colaboratorii) cand am vorbit, printre altele, de oameni talentati care scriu pe blog sau despre faptul ca nu e chiar usoara trecerea de la blog la carte tiparita.

Pe langa lucrurile importante gen Depeche Mode, am mai dat si dizertatia. Aceea pentru care v-am rugat, bloggeri ce sunteti, sa-mi raspundeti la intrebari. And, ya, a fost ok, tinand cont ca toata lumea a luat 10, genii mici ce suntem :). Eu am aparat de zor blogurile si publishingul online.

Hm, imi pare rau ca am terminat cu scoala. :(. Acum nu resimt asta, dar la toamna o sa-mi fie dor sa chiulesc de la cursuri. Zic asta pt ca cineva radea de nostalgiile mele scolare spunand ca "well, tu oricum nu dadeai pe la scoala" ceea ce e partial adevarat. Ma duceam, dar cand vroiam, cum vroiam, de obicei pe la chestii adiacente gen cenaclu, intalniri, conferinte. Era amuzant sa ma duc la examen intreband "Cum arata proful? E ala, nu?" sau sa o luzaresc gandindu-ma.."yea, right, acum colegii mei invata ILRL (o chestie naspa, don't ask).

Si nu, doctorat nu fac, cel putin nu in Ro. Am auzit niste zvonuri sumbre despre o chestie numita "scoala doctorala" si am mai auzit ca oricum nici profii, nici doctoranzii nu sunt foarte interesati de sujectu doctorat. In plus, cu cine as putea sa-mi fac eu lucrarea pe comunicare online sau ceva de genul? Adica suficient de batran incat sa conduca doctorat si suficient de deschis incat sa intre pe net? Deci nu.

Dar o sa-mi fie dor, pe bune, de facultate :(. Ya, I'm getting old.
V-am zis ca versurile mele preferate din Depeche sunt din Damaged people si suna cam asa:
" When you're by my side
There is no defense
I forget to sense
I'm dying"
......
" When your lips touch mine
And I lose control
I forget I'm old
And dying"

Mai degraba ne uitam la calul asta cum merge. Uite ce frumos e! (no comment :D:D:D:D)
via

Pisoiul and his team au castigat locul 4 la finala la Microsoft. Ceea ce e fff misto, chiar daca Andrei nu a fost acolo pentru ca, remember, stupid americans... 

Si tinand cont ca pana la locul 5 s-au considerat premii, more money to spend in Amsterdam next week  :D......

Da, concertul Depeche a fost fantastic !!!!!

Chiar am vazut lumea prin ochii lui Gahan, Gore si cand ne mai aminteam de el, Fletcher :). O lume stranie de tot, suprarealista, cu un Gahan de zile mari (cred ca toate fetele de pe stadion pot sa confirme asta :D ) si cu un Martin linistit, dreamer like, care pe mine cel putin m-a ucis cu "Leave in silence".

Am ajuns pe la 6 si ceva si am stat bineinteles in fata, la maxim 10 m de scena. M-am tot intrebat ce vedeau cei din tribune sau din spatele stadionului. Din cate am inteles, nu prea mare lucru :(. Organizarea a fost ok, zic eu, mai putin faptul ca la un moment dat s-a oprit accesul fix in fata, ca cica era prea aglomerat, sectorul A fiind, pare-se, impartit si el in doua. Dar... echipa de interventie "noi" am reusit sa ii pasam unei prietene intarziate o bratara si am cooptat-o in tabara (da, ne facusem tabara... noi in cerc, rucsacele in mijloc. Citeam Dilema, if y can believe this). Vodafone cred ca a fost unul dintre cele mai non-grata cuvinte ale serii pentru ca, desi sponsor and stuff, n-aveai nici o sansa sa dai telefon.

Cum am fost cuminte si am ascultat regula cu "no camera" (desi puteai intra usor cu aparat foto, dovada blitzurile din tp concertului), sorry pt calitatea pozelor facute cu telefonul.



Suie au fost simpatici, dar au cantat putin, dar Sistem se pare ca a enervat pe toata lumea. O prietena se ruga sa nu vina cu Luminita Anghel. Nu au venit, dar au adus un nenea cu ceva populara in ritm de butoaie. In alte conditii poate mi s-ar fi parut ok, asa a fost fix ca nuca in perete. Publicul a fost super ok, n-am auzit/vazut vreun scandal, vreun pogo, ba chiar erau draguti cand le spuneai ca nu vezi de ei.



Din cate mi s-a parut, si baietii de la DM s-au simtit aproape la fel de bine ca publicul, radeau, dansau si au facut un show mult mai misto decat ne-am fi asteptat, de la visual-urile super, la muzica si miscare. Fantastic. Publicul stia, of course, pe de rost mai toate melodiile (mai putin cele de pe ultimul album, desi si acolo nimeream refrenul) si reactiona in consecinta, se dansa pe rupte si se tipa la fiecare miscare a lui Gahan. Si da, Gore mi s-a parut mai sweeeeet si mai simpatic decat il vedeam eu pana acuma.



Daca ar fi cantat si "Sweetest perfection" si "Little 15" dormeam noaptea la Marriot Hilton (in fata camerelor lor).

Super, super, super. Me happy! Mai vreau!

Deci imi fac dizertatia de master despre bloguri. :))).

Si m-am gandit sa va intreb si pe voi de ce aveti scrieti pe bloguri si sa bag raspunsurile in lucrare (da, stiu, sa se mai mareasca cu o pagina, doua, asa e. Dar chiar cred ca ar fi interesant). Pliz answer :). Ce aduce deosebit blogul fata de media traditionala? Pentru cine scrieti? Preferati blogurile personale sau cele tematice?

Aaa, si votati si aici daca cititi carti in format digital sa nu. Nu e pt lucrare, e pt curiozitatea mea personala.

Si am profitat indecent de mult de oferta de la Editura Univers:
- Boris Vian - Blues pentru o pisica neagra
- Michel Tournier - Meteorii
- John Updike - Versiunea lui Roger si S
- Salman Rushdie - Copiii din miezul noptii

Romanul Adrianei Barbat este un text gresit. Din categoria "Kids, do not do this at home. Or anywhere else". Incepand cu titlul. Termenul de talk-show reprezinta, cel putin in imaginarul colectiv, acea emisiune TV cu moderator si cu o tema precisa. Deci in nici un caz chat, forma pe care o alege autoarea atunci cand isi construieste textul. Se vrea o discutie pe net intre trei tipe - Crina, Alma si Miruna, dar nu seamana absolut deloc cu un chat. Textul este gresit din doua puncte de vedere principale: formula...

Foarte tare radio Alternativ. Imi place mult si ideea, si muzica si modul in care se pune problema.

Bineinteles ca am cumparat-o din cauza copertei si a titlului (aseara, de la Bookfest, impreuna cu Furie a lui Rushdie, Sabotaj din iubire a lui Amelie Nothomb si Pianul Mecanic al lui Vonnegut. Apropo, e misto la targ, arata civilizat si e aerisit).



Din cauza lui Lily, o pisica tigrata alintata si din ce in ce mai trista, Shozo si Shinako se despart. Urmatoarea sotie a lui Shozo, Fukuko devine si ea geloasa pe ghemul de blana ce ii fura din atentia sotului ei. Toata cartea se invarte, evident, in jurul pisicii.

De aici relatii bizare, sentimente contradictorii, sensibilitati si meditatii de neinteles. Shozo e fascinat de tristetea pisicii ce se adanceste de la o zi la alta si vede in ea, de fapt, propria sa singuratate. E un om care nu lupta, nu are curaj, ii e frica, e lenes si nepasator. Lily reprezinta de fapt neputinta lui si un fel de refugiu. E o legatura stranie intre cele trei personaje si pisica, fiecare proiecteaza de fapt asupra ei propriile sale intrebari, probleme si frustrari.

Scrisa discret, fara nici un fel de exces si fara a spune nimic pana la capat, "O pisica, un barbat si doua femei" are un farmec care nu cred ca vine doar din faptul ca imi plac mie pisicile la nebunie :).

Wow! In-cre-di-biiiiiil! Invatamantul romanesc nu functioneaza perfect. Ce chestie! :D

Un jurnalist de la Adevarul a intrat in posesia subiectelor de capacitate, fara sa fie intrebat cine este sau sa i se ceara un buletin. Ministrului i se pare o poanta buna. Ceea ce nu e departe de adevar, deoarece cam tot ce tine de invatamant si examene e o poanta buna.

Azi m-a sunat o colega sa ma intrebe daca noi le cumparam ceva profilor pt examenul final de master. I-am zis ca o sa ne dea cu protocolul in cap si sa termine cu tampeniile. A zis... bine, ok, esti sigura? Hm, nu prea, ma gandesc sa le ducem un porc transhat la examen sau vreo doua gaini vii. Asta e mentalitatea, asa ne-am obisnuit, asa am crescut. Colega respectiva terminase facultatea in alt oras.

Din fericire, cat am fost la facultate, eu nu am auzit de vreun caz de plic premergator examenului, cadouri sau alte dragalasenii de protocol. Am avut o profa care a iesit din examen in anul 1 tipand nervoasa, pentru ca niste fete atente ii pusesera o plasuta pe masa si alta care a impartit sucul pe care il cumparasera alte fete atente la toata grupa. Nu stiu daca sunt exceptii sau nu, dar e de bine.

Dar in general, am auzit de multe.  Mai ales la bac, atunci cand cei cu cele mai multe corijente au luat 9.80 - 10. Metode sunt multe: stii subiectele si iti faci lucrarea de acasa, pui semne in lucrare (pagina 1 se termina cu cuvantul X), te duci seara dupa examen cu un membru al comisiei la scoala si iti rescrii lucrarea in liniste si cu bibliografia pe masa...etc.

Mai sunt celebrele cazuri in care profesorul indica precis ce vrea: as avea si eu nevoie de un frigider, marca Zanussi, costa 15 milioane, asta inseamna cam 500 de mii de fiecare. Iesi ieftin, ce pot spune. Imi explica la un moment dat un asistent tanar d ela o facultate tehnica ca de ce sa ii pice, ca el nu ia spaga propriu zis, dar ca ii pune, incet incet, sa imbunatateasca laboratoarele. Mai puni bani de un calculator, un scaun, o atentie.

Atunci de ce ne mai mira ca un jurnalist a facut rost de subiecte?

Misto ideea Cotidianului de a pune pe site inregistrari cu scriitori citind 3 minute din propriile texte. Dar... la mine nu se deschid si imi apare un ecran de semne dubioase.

Si a doua chestie e ca la prezentarea lui Adrian Schiop scrie doar ca a publicat fragmente din roman in Fracturi, nu si ca a publicat romanul la Polirom in 2004. Ceea ce imi da impresia ca sunt informatiile de pe Wikipedia un pic, foarte putin completate... Comparati si voi.

Exact in perioada asta se da licenta la Litere (bine, saptamana viitoare se da si dizertatia la master, dar nu vrea sa ma gandesc la asta. Nu numai ca nu am scris nici un rand dar nici nu stiu exact subiectul. probabil ceva cu bloguri. Mda, deci nu vorbim despre asta). Mi-am amintit cu drag, dor si o multime de nervi de licenta mea. La romana.

Aveam de ales intre vreo cinci perioade ale literaturii - veche, preromantica, clasica, interbelica si contemporana. Eu, deh, cu o atitudine de om recent in cap, mi-am ales, bineinteles, contemporana. Vroiam sa dau si la masterul de contemporana, deci se lega.

Bineinteles ca atunci cand am vazut programa m-am dezumflat total: Breban, Buzura, Emil Botta, Nichita, Augustin Doinas, Sorescu,  Marin Preda, Vintila Horia, ceva optzecisti la pachet (adica titlul era Optzecismul, fara nici un autor, nimic. era clar ca nu se da), literatura de exil - prezentare generala (intr-o paranteza scria Eliade, Petru Dumitriu, dar se specifica clar, retineti, ca ce e in paranteza nu trebuie citit in totalitatea monumentalei opere. Citez din regulament: "Tematica este propusa sub forma unei liste de autori, curente si  ideologii literare; este de la sine in?eles ca fenomenele si autorii respectivi trebuie sa fie plasati in contextul istoriei literare si studiati in integralitatea operei lor. Fac exceptie  autorii prin care doar se ilustreaz? unele din temele propuse." Ati retinut, da? FAC EXCEPTIE).

Buuuuun. Am inghitit in sec cand am vazut ca din toata perioada postbelica fusese redusa la cei mai sus amintiti, ca se oprise la optzecisti si ca de Scoala de la Targoviste, de Gellu Naum sau de Ivanescu nu scotea nimeni un cuvintel. Ma apuc eu trista si nefericita sa citesc Breban, Buzura and friends. Va asigur ca  nu mi-a placut deloc. Da deloc. De fapt, notitele mele la respectivele carti ale acestora contineau multe cuvinte urate la adresa autorilor si consideratii savante despre cum naiba poate sa scrie cineva asa.

Trecem peste asta. Aveam un scop nobil. Intre timp, a disparut si scopul nobil cand am aflat ca Literele nu o s amai aiba master de contemporana si ca s-a bagat toata literatura fix in aceeasi oala. Am decis in grup, aia cu contemporana, ca nu avem chef sa citim pasoptisti sau preromantici si ne-am reorientat. dar a ramas optiunea sa dam macar contemporana la licenta, ca doar nu am citit Breban degeaba, nu???

Buuuuun. Vine licenta. Se expun subiectele. Ghici cine era la literatura. Nu, nu Breban, as fi fost chiar fericita. Petru Dumitriu!!! Ala din paranteza unde scria clar ca nu trebuie sa citim tot. Si subiectul suna ceva de genul "Proza lui PD". Timp de vreo 10 minute cei care dadeam contemporana nu am putut sa zicem nici macar un cuvant. Injuram in gand si ne trimiteam mesaje dintr-o sala in alta "Bai, tu ai vazut???", "Io ies din examen". Profii supraveghetori ramasesera socati. A venit unul dintre ei, care stia ca ne alesesem literatura postbelica, la mine si la o prietena si ne-a intrebat cu un ton intre ingrijorare, amuzament si mirare: "Mai, voi ce faceti acuma? Chiar scrieti Petru Dumitriu? Nu-mi vine sa cred". Hm, nici noua. In alta sala, un alt supraveghetor la fel, intreaba in gura mare: "Mai da cineva literatura contemporana?". Si asa mai departe. Bucurie extrema.

Eu cu Mada stateam si analizam situatia. Injurand. Ne uitam pe subiectele de la celelalte perioade si ne hotaram, intr-un final, sa incercam la interbelic cu Hortensia Papadat Bengescu. Pe care nu o mai citisem din liceu si un pic din anul 2. Am facut un brainstorming impreuna sa ne amintim cateva titluri de romane, 2, 3 personaje si macar o nuvela. Foarte vag. Asa ca ne-am apucat sa aberam cu ce se intampla in epoca, cu teoriile traditionalism vs modernism, cu Lovinescu, Virginia Woolf si Joyce. Habar nu aveam ce scriu, dar scriam. Am luat 9, a fost ok. Dintre toti care invatasera la contemporana, doar doi au scris despre Petru Dumitriu. Restul au schimbat subiectul.

Dupa examen, ne-am dus nervoase la proful care a facut subiectele. Elena, a good friend, extrem de nervoasa, a inceput sa strige "Cum de ne-ati data sa ceva? Dupa ce ca programa e cum e?" etc, etc. Proful radea: "Haha, pai asta si vroiam, sa va pun in incurcatura si sa schimbati subiectul, sa am mai putin de corectat. Ce vroiati sa va dau, ca X e un idiot, Y s-a mai dat, Z nu-mi place mie (nota: era vorba de autori din programa)". Mda, profesionist. Oare eu am facut programa aia?

In alta ordine de idei, in noaptea de dinainte de licenta am gasit o pisica mica, mica pe hol. O lasasem acasa si eram stresata ca va face haos. Dar a fost cuminte :).

Nu stiu cum am uitat sa postez despre ei. Mi-am amintit ieri si le-am facut o poza.



Now I am an angeeeel, cu aripioare la picioare. :) Sau ceva de genul.

Ma uitam eu lung la licitatia (nice idea, btw) de la MNAC cu Conversi in varianta artistilor contemporani romani si ma gandeam daca am curaj sa ies asa pe strada. Si ma tot intrebam. Si se liciteaza perechea asta - prima - cu un design de Carla Szabo.

Mentionez ca in continuare ma gandeam si cugetam cu voce semi-tare: Ce draaaagut. Uite, zbori cu ei. Si mai sunt si numarul meu. Dar.... Si nu mai apuc sa zic nimic ca-l vad pe Andrei ca zboara (da, a zbura e verbul postului) sa-i ia :). That was very sweet.

Si daca va intrebati nu, nu am nici o problema in a ii purta pe strada.

Battle-uri poetice - aici :)
( thx Andrei pt linkuri. Si nu mai fi suparici cu America!!!)

"QuickMuse is a new site where well known poets battle it out in a fifteen minute race to pen the most compelling text inspired by a thought provoking quote about art. The live event is archived so you can watch each keystroke beside a ticking clock and then discuss the race and poetry in the site?s forum" - de aici.

Cum se poate sa te califici la un concurs la Microsoft, sa lucrezi si sa ai un proiect misto si sa nu-ti dea viza ambasada sa te duci in State la finala? :((((((

Bericire 

:) Inventat de un poet in fata unei sticle de vin.

Spiritele se corporalizeaza, Napoleon citeste un manual despre corporatiile industriale, Einstein isi incordeaza bicepsii tatuati, Ovidiu intra in mediul bancar, Nostradamus bea bere la restaurant, Karl Marx isi ia ore suplimentare de Craciun sa scape de nevasta grasa si obositoare iar avangardistii romani Tristan Tzara si Benjamin Fondane se regasesc intr-o cafenea virtuala: Karl Marx, care intrase in incapere cautand toaletele, fu uimit. Privea o gasca de cibercalatori literari dobandind masa si dimensiuni, iesind din ecran si devenind entitati fizice, spatiul fiind pazit de un imens lup postmodernist.

Bill Gates, nababul softului, inchiriaza manastiri pentru a isi prezenta noua versiune a vietii de apoi, www.afterlife.com. Spiritele intra in ciberspatiu si fac farse, pretind ca sunt oameni care si-au ales identitati fictive. Thomas Edison isi daduse numele adevarat, dar marturisirea lui fu luata drept o alta identitate de imprumut in lumea fluida a ciberspatiului.

Unde? In Mesi@ de Andrei Codrescu, recent reeditata la Polirom.



Eu am citit-o in editia de la ICR acum vreo 2 ani, pe care am cautat-o muuuult


Mesi@ este un text cu multiple referinte culturale, niciodata obositoare sau pedante, din contra, inedite si surpinzatoare.
Codrescu trimite spre o istorie existenta dar, in acelasi timp, construieste pagini ale unei istorii fictive, asemenea net-ului, unde nu ai mereu siguranta ca referinta la care te trimite un link este una corecta.

Tema romanului, spunea Radu Pavel Gheo undeva, este isteria venirii noului mileniu, o delicioasa parodie a obsesiilor sfarsitului de secol.

E o carte foarte, foarte misto, un joc fictional care inghite de la Internet, spatiu mediatic, falsi profeti, religii contemporane, probleme identitare, droguri, consumism, teoria conspiratiei, spatiul musulman, pierderea in virtual, simultaneitatea istoriei (navighez departe, intr-o istorie pe care nu am invatat-o la scoala, spune Felicity, un personaj interesant si ambiguu), povesti paralele care de fapt sunt, pana la urma, o poveste comuna.

Uite o discutie interesanta (trebuie sa va faceti cont pe ny times ca sa cititi) pe marginea cartilor in format digital (via). Unii militeaza pentru libertate si acces total la carti in format digital, altii apara forma tiparita a cartii, temandu-se in acelasi timp de schimbari majore in ceea ce priveste publishingul si statutul editurilor. Sunt si pareri "de mijloc", care spun ca e-book-urile usureaza foarte mult research-ul pe un anumit subiect, dar ca lectura propriu-zisa se face cel mai bine tinand o carte in maini.

Hai sa zicem asa. Vreau un articol care a aparut in romlit prin 2002. Poate 2003. Explicati-mi si mie cum il gasesc. :) Sau vreau un articol aparut in '98, dar nu mai stiu autorul, stiu doar titlul. Sau vreau sa stiu ce s-a scris in respectiva revista despre un subiect de-a lungul timpului, ca imi trebuie, sa zicem, pentru o lucrare.

Cum fac? Astept sugestii si nu ma trimiteti la biblioteca sa consult varianta print, frumos cartonata si indosariata, ca nu merge :).

Maine, la 5, in Gradina Botanica. Simona Popescu cu "Lucrari in Verde", o carte f. misto (pe bune, tocmai o citesc, va mai pove despre ea cand o termin) cu si despre poezie. Invitati studentii care apar in carte si carora le este de fapt dedicata si domnul poet Iaru :).

:)

Ia uite si un interviu cu ea :).

Go, go, go :) Asa a fost data trecuta. Si asa ati votat.