July 2006
Va mai amintiti de spam-ul
poetic? :) Ia uite si arta vizuala made of spam. (cand ziceam eu de spam
si pictura nu ma gandeam chiar asa departe, dar uite cum se leaga:).
Alex Dragulescu are mai multe proiecte, de la Spam plants, Spam architecture pana la unul care mie personal imi place mult de tot - blogbot - un software care genereaza romane grafice bazate pe ceea ce gaseste pe bloguri legat de un anumit subiect. Fascinant.
via Andrei.
Alex Dragulescu are mai multe proiecte, de la Spam plants, Spam architecture pana la unul care mie personal imi place mult de tot - blogbot - un software care genereaza romane grafice bazate pe ceea ce gaseste pe bloguri legat de un anumit subiect. Fascinant.
via Andrei.
Postmodernismul - multa teorie stufoasa despre lucruri incredibil de simple.
:)))))
Ne enervam mereu - "uite ce idiot a ajuns in Parlament", "ia uite la prostul
ala ce vedeta e", "cum se poate ca cineva cu IQ pe minus sa aiba atatia
bani?" s.a.md. Ne-am dori o lume fair, unde sa primeze inteligenta, bunul
gust, unde sa nu existe discrepante majore intre statutul social si numarul
de neuroni functionali. Cel putin in teorie.
Ne-ar placea o astfel de lume (pe langa faptul ca poate nu ne-am mai amuza atat de tare). Nu mi-am pus niciodata problema altfel inainte sa citesc Pianul mecanic al lui Vonnegut.
Sunt de acord cu Lucia cand spune ca desi este primul roman al sau, aparut in 1952 si republicat in 1954 sub titlul Utopia 14 (de ce utopia? Este de fapt o distopie), nu ai ce sa ii reprosezi. Intr-adevar, nimic din nesiguranta debutantilor, din graba si din dorinta de a demonstra "totul, acum, aici". E un text matur, inchegat si coerent, din categoria "what if" sau, daca e sa ma exprim alambicat, e o metafictiune postmoderna.
Pianul mecanic vorbeste exact despre o lume in care IQ-ul primeaza. Cine nu trece un anumit prag la testele de inteligenta este inlaturat din sistem. Mai exact, este inlocuit de masini concepute de inginerii inteligenti, singurii care muncesc. Munca ajunge un privilegiu (exceptie fac cei foarte low, care lucreaza la Emanatii si Epave, culmea rusinii si cea mai joasa treapta pe scara sociala).
Paul Proteus este unul dintre ei. Cu un tata celebru in lumea eminentelor cenusii pe cand era in viata, cu o sotie grijulie, perfecta pentru iesitul in societate, director al uzinei Illium, cu o cariera invidiata de multi, Proteus pare ca are viata perfecta. In mod cert face parte din casta celor privilegiati, chiar undeva in varful ei.
Diferenta intre el si restul este ca Proteus constientizeaza ca o lume in care masinile inlocuiesc oamenii nu e chiar ok, ca testele nu sunt intotdeauna drepte (stiti cum e, orice lege aplicata perfect, mecanic si fara a tine cont de circumstante devine absurda si nedreapta). Nu constientizeaza asta brusc, romanul fiind de fapt o radiografie a starilor sale si a cresterii in intensitate a sentimentului ca trebuie sa se rupa de aceasta lume, sa revina la uman, la natural si deci la subiectiv. Un rol important il are Finnerty, prietenul nonconformist si iresponsabil al lui Paul, care il face pe acesta, in final, sa intre intr-o societate secreta care vrea sa revolutioneze lumea masinilor. Si teoretic ar fi putut reusi.
Cel mai mult mi-au placut pasajele in care Proteus descopera lumea reala, vie, in care intra in contact cu oameni adevarati, in carciumi oribile sau in ferme neatinse de "civilizatie", opusa unei lumi claustrate, mecanicizate atat tehnologic, cat si la nivelul relatiilor umane (cel mai concludent exemplu este ca inginerii se adunau la o intalnire anuala, un fel de team-building, unde erau organizate jocuri sportive, distractie la comanda, controlata pana la ultima miscare - "aveti 5 minute sa va imprieteniti cu colegul de masa").
"Si iata cum, pe aceasta mica bucla din fata lui Paul, era Rudy asa cum fusese la strungul lui din acea dupa-amiaza - Rudy, cel care pornea curentul, care stabilea viteza, care controla taierea. Era esenta lui Rudy, pentru esenta lui, pentru economie, pentru efortul de razboi. Banda era esenta extrasa din omul maruntel, politicos, cu maini mari si unghii negre, din lumea care credea ca poate fi salvata daca toti citesc un verset din Biblie in fiecare seara, din omul care adora un collie in lipsa unui copil; din omul care...(...) Acum, pornind strungurile de la un tablou de comanda si alimentandu-le cu semnale pe banda, Paul putea face esenta lui Rudy sa produca zece, o suta sau o mie de cilindri".
Dincolo de poveste, care e fascinanta si cel putin pe mine m-a tinut lipita de carte, textul pune intrebari mult mai acute. Nu intelegeti gresit. Nu militeaza impotriva "progresului", nu se constituie intr-un manifest anti-tehnologie. Suntem constienti atunci cand lasam tehnologia sa mearga prea departe? Nu cumva ajungem niste sclavi? Nu subestimam umanul, care are si el farmecul sau? Pianul mecanic devine un simbol pentru lumea contemporana sau pentru ce ar putea ea sa fie atunci cand lucrurile merg prea departe si se ajunge la suprasaturatie.
Ne-ar placea o astfel de lume (pe langa faptul ca poate nu ne-am mai amuza atat de tare). Nu mi-am pus niciodata problema altfel inainte sa citesc Pianul mecanic al lui Vonnegut.
Sunt de acord cu Lucia cand spune ca desi este primul roman al sau, aparut in 1952 si republicat in 1954 sub titlul Utopia 14 (de ce utopia? Este de fapt o distopie), nu ai ce sa ii reprosezi. Intr-adevar, nimic din nesiguranta debutantilor, din graba si din dorinta de a demonstra "totul, acum, aici". E un text matur, inchegat si coerent, din categoria "what if" sau, daca e sa ma exprim alambicat, e o metafictiune postmoderna.
Pianul mecanic vorbeste exact despre o lume in care IQ-ul primeaza. Cine nu trece un anumit prag la testele de inteligenta este inlaturat din sistem. Mai exact, este inlocuit de masini concepute de inginerii inteligenti, singurii care muncesc. Munca ajunge un privilegiu (exceptie fac cei foarte low, care lucreaza la Emanatii si Epave, culmea rusinii si cea mai joasa treapta pe scara sociala).
Paul Proteus este unul dintre ei. Cu un tata celebru in lumea eminentelor cenusii pe cand era in viata, cu o sotie grijulie, perfecta pentru iesitul in societate, director al uzinei Illium, cu o cariera invidiata de multi, Proteus pare ca are viata perfecta. In mod cert face parte din casta celor privilegiati, chiar undeva in varful ei.
Diferenta intre el si restul este ca Proteus constientizeaza ca o lume in care masinile inlocuiesc oamenii nu e chiar ok, ca testele nu sunt intotdeauna drepte (stiti cum e, orice lege aplicata perfect, mecanic si fara a tine cont de circumstante devine absurda si nedreapta). Nu constientizeaza asta brusc, romanul fiind de fapt o radiografie a starilor sale si a cresterii in intensitate a sentimentului ca trebuie sa se rupa de aceasta lume, sa revina la uman, la natural si deci la subiectiv. Un rol important il are Finnerty, prietenul nonconformist si iresponsabil al lui Paul, care il face pe acesta, in final, sa intre intr-o societate secreta care vrea sa revolutioneze lumea masinilor. Si teoretic ar fi putut reusi.
Cel mai mult mi-au placut pasajele in care Proteus descopera lumea reala, vie, in care intra in contact cu oameni adevarati, in carciumi oribile sau in ferme neatinse de "civilizatie", opusa unei lumi claustrate, mecanicizate atat tehnologic, cat si la nivelul relatiilor umane (cel mai concludent exemplu este ca inginerii se adunau la o intalnire anuala, un fel de team-building, unde erau organizate jocuri sportive, distractie la comanda, controlata pana la ultima miscare - "aveti 5 minute sa va imprieteniti cu colegul de masa").
"Si iata cum, pe aceasta mica bucla din fata lui Paul, era Rudy asa cum fusese la strungul lui din acea dupa-amiaza - Rudy, cel care pornea curentul, care stabilea viteza, care controla taierea. Era esenta lui Rudy, pentru esenta lui, pentru economie, pentru efortul de razboi. Banda era esenta extrasa din omul maruntel, politicos, cu maini mari si unghii negre, din lumea care credea ca poate fi salvata daca toti citesc un verset din Biblie in fiecare seara, din omul care adora un collie in lipsa unui copil; din omul care...(...) Acum, pornind strungurile de la un tablou de comanda si alimentandu-le cu semnale pe banda, Paul putea face esenta lui Rudy sa produca zece, o suta sau o mie de cilindri".
Dincolo de poveste, care e fascinanta si cel putin pe mine m-a tinut lipita de carte, textul pune intrebari mult mai acute. Nu intelegeti gresit. Nu militeaza impotriva "progresului", nu se constituie intr-un manifest anti-tehnologie. Suntem constienti atunci cand lasam tehnologia sa mearga prea departe? Nu cumva ajungem niste sclavi? Nu subestimam umanul, care are si el farmecul sau? Pianul mecanic devine un simbol pentru lumea contemporana sau pentru ce ar putea ea sa fie atunci cand lucrurile merg prea departe si se ajunge la suprasaturatie.
Pana pe 4 august, se pot descarca gratuit pedefeuri cu 300 de mii de carti
de aici. Lucian
Popescu a
dat vestea pe blogul Hotnews, eu dau search in continuare pe site :).
Citeam aseara:
"Imi amintesc cum, copil si adolescenta fiind, eram nevoita sa stau ore in sir la coada. Simnteam ca ceva din existenta mea se scurgea in mod irecuperabil si nu intelegeam de ce alimentele se procura intr-un mod atat de dureros. Nu intelegeam de ce oamenii deveneau rigizi si rai si de ce se impingeau atat la cozile acelea. Uneori isi aruncau vorbe urate si se luau la bataie".
"In plina noapte, in fata magazinelor dormitau pe scaune sua pe trotuar , inconjurati de sacose goale, primii veniti la coada. (...) La vederea unei cozi, omul de rand se grabea sa se aseze intai, sa se asigure, si abia apoi intreba ce se da. (...) Era coada la orice, coada de dragul cozii. (...) Nu se statea la coada pentru a cumpara un produs anume, ci pentru orice produs se gasea."
in Anii '80 si bucurestenii
Si m-am gandit la ce scria Cristian despre noul Media Galaxy.
"Imi amintesc cum, copil si adolescenta fiind, eram nevoita sa stau ore in sir la coada. Simnteam ca ceva din existenta mea se scurgea in mod irecuperabil si nu intelegeam de ce alimentele se procura intr-un mod atat de dureros. Nu intelegeam de ce oamenii deveneau rigizi si rai si de ce se impingeau atat la cozile acelea. Uneori isi aruncau vorbe urate si se luau la bataie".
"In plina noapte, in fata magazinelor dormitau pe scaune sua pe trotuar , inconjurati de sacose goale, primii veniti la coada. (...) La vederea unei cozi, omul de rand se grabea sa se aseze intai, sa se asigure, si abia apoi intreba ce se da. (...) Era coada la orice, coada de dragul cozii. (...) Nu se statea la coada pentru a cumpara un produs anume, ci pentru orice produs se gasea."
in Anii '80 si bucurestenii
Si m-am gandit la ce scria Cristian despre noul Media Galaxy.
A circulat pe ceva bloguri (contorizate la Novac) stirea
despre un ziar care a luat o
poza de pe Internet pentru a ilustra un articol (poza a fost
scoasa din varianta online a articolului, gasiti screenshot aici).
Nu orice articol. Fotografia cu Riri copil era folosit ca reprezentare pentru subiectul preferat al presei din ultimul timp - copiii care au turnat la Securitate. Mi se pare normal sa se discute si sa se faca buzz pe acest subiect, asa ca am luat in serios indemnul "spread it", chiar daca intarziat.
Sunt doua probleme. Prima e de ordin personal. Nimanui nu i-ar placea ca imaginea lui sa ilustreze un text cu conotatii negative si sa fie asociata cu ceva atat de sinistru cum e securitatea. Faptul ca un jurnalist a luat o poza oarecare si a folosit-o ca imagine reprezentativa a unui text despre Securitate. Oribil. Am povestit cuiva intamplarea si reactia a fost, mai mult in gluma, dar totusi "dar de unde stii ca tipa aia nu a turnat la Securitate"? Chiar daca nu serios, asocierea poate aparea. And this sucks.
A doua tine de principii. Nu dai search pe Google (din curiozitate, am cautat cuvantul pionier la images. Poza lui Riri e pe prima pagina) si iei prima fotografie pe care o gasesti, personala, nu te intereseaza copyright, nimic, e neimportant ca are un autor si reprezinta pe cineva... De precizatul sursei nu se pune problema. E pe google, e a tuturor si oricum ce e pe internet nu prea are importanta. E o mentalitate veche a "unei anumite parti a presei". Cu ce ilustram articolul? Cauta si tu pe net ceva.
Un proces, chiar cu toata birocratia infioratoare si existenta in justitie, nu mi se pare o idee atat de proasta.
Nu orice articol. Fotografia cu Riri copil era folosit ca reprezentare pentru subiectul preferat al presei din ultimul timp - copiii care au turnat la Securitate. Mi se pare normal sa se discute si sa se faca buzz pe acest subiect, asa ca am luat in serios indemnul "spread it", chiar daca intarziat.
Sunt doua probleme. Prima e de ordin personal. Nimanui nu i-ar placea ca imaginea lui sa ilustreze un text cu conotatii negative si sa fie asociata cu ceva atat de sinistru cum e securitatea. Faptul ca un jurnalist a luat o poza oarecare si a folosit-o ca imagine reprezentativa a unui text despre Securitate. Oribil. Am povestit cuiva intamplarea si reactia a fost, mai mult in gluma, dar totusi "dar de unde stii ca tipa aia nu a turnat la Securitate"? Chiar daca nu serios, asocierea poate aparea. And this sucks.
A doua tine de principii. Nu dai search pe Google (din curiozitate, am cautat cuvantul pionier la images. Poza lui Riri e pe prima pagina) si iei prima fotografie pe care o gasesti, personala, nu te intereseaza copyright, nimic, e neimportant ca are un autor si reprezinta pe cineva... De precizatul sursei nu se pune problema. E pe google, e a tuturor si oricum ce e pe internet nu prea are importanta. E o mentalitate veche a "unei anumite parti a presei". Cu ce ilustram articolul? Cauta si tu pe net ceva.
Un proces, chiar cu toata birocratia infioratoare si existenta in justitie, nu mi se pare o idee atat de proasta.
Pentru cateva zile am fost in Retezat cu Andrei. Unde este incredibil de frumos.
Intr-adevar, se ajunge greu, schimbi ceva trenuri (hm, si traiesti nefericit experienta personalului, unde controlorul se uita dubios la tine pentru ca esti probabil singurul care are bilet) si microbuze (Bucuresti - Simeria - Ohaba de sub piatra - Carnic).
Chestie pe care n-am simtit-o ca fiind foarte nasoala la dus pentru ca citeam maniacal Pianul Mecanic al lui Vonnegut pe unde apucam, in tren, in autobuz, in gara, in statie, in carciuma de langa gara, din mers. Cumva ironic, pentru ca si cartea vorbeste de civilizatie, de suprasaturare si de fuga de ea. Am terminat-o fix cand incepea urcusul (o sa scriu zilele astea mai in detaliu despre carte, mi-a placut mult, mult, mult).
Au urmat vreo 7 ore de urcat, dintre care finalul a fost... la inaltime. Asta pentru ca ultima parte pana la lacul Bucura, unde trebuia sa ajungem, era... cam abrupta :). Cel putin pentru cineva care nu e chiar cel mai sportiv om din lume. Adica eu, care am urcat pe stancile alea agatata cu toate mainile si picioarele pe care le aveam si explicandu-i lui Andrei la fiecare 2 minute ca o sa mor.
Dar a meritat. Parcul Retezat cred ca e unul dintre cele mai frumoase locuri ever, cu o multime de flori, de stanci, de paduri de diverse tipuri (fix ca in lectiile de la geografie :) ), cu raulete peste tot, cu lacuri ascunse.
In plus, foarte curat, turistii cuminti ducandu-si frumos punga de gunoi inapoi in civilizatie.
La Bucura era un mic orasel de corturi (exagerez, erau vreo 15, dar nu ma asteptam sa fie atatea), pazit de un refugiu cu salvamontisti. Nu va puteti imagina cat de frig e noaptea. Cu o gramada de haine pe noi si bagati in sacii de dormit, am inghetat artistic. :)
A doua zi, imi arata Andrei un varf - "Acolo mergem". Ma uit lung si abrupt - "Really?". "Intr-o ora si ceva ajungem".
Debordam de entuziasm, dupa cum se vede :).
Varful parea cam mare si cam departe, asa ca am luat-o drept o gluma. Am ajuns cam in doua ore si ceva, dar asta pentru ca ma mai opream eu pe drum sa fac plaja :D. Desi ceva mai greu, cataratul nu mi s-a mai parut atat de infricosator de data asta. Bine, cand ma uitam in sus sau in jos mi se parea, dar evitam sa fac asta :).
Ceea ce ma propulsa spre varf era ca vazusem un grup mare de capre negre (vreo 10 daca am numarat bine) jucandu-se si topaind pe o bucata cu zapada. Si vroiam sa le vad mai bine :). O capra neagra ajungea sarind din stanca in stanca in 5 minute acolo unde ajungeam eu cu respiratia taiata dupa vreo ora.
La coborat, am luat-o un pic freestyle, pe unde nu era marcat. asta pentru ca auziseram o marmota chitaind in zona. Si bine am facut, pentru ca ne-am intalnit cu o familie de marmote - mama si doi pui.
Sunt atat de cuuuuute! Mama era grasa, pufoasa si lenesa si puii erau mici, pufosi si ei si foarte jucausi. Bineinteles ca i-am urmarit fara sa scoatem nici un sunet. Mai adorabil decat atat nu se poate. Si nu, nu inveleau ciocolata in staniol si nici nu faceau masaj vreunei vaci.
Ne-am intors prin partea cealalta, pe la cabana Buta, then Campu' lui Neag, apoi Petrosani, apoi nervi ca trenul spre Bcuresti era peste 7 ore, asa ca am apelat la solutia de rezerva, singura disponibila. Personal spre Craiova :(.
Intr-adevar, se ajunge greu, schimbi ceva trenuri (hm, si traiesti nefericit experienta personalului, unde controlorul se uita dubios la tine pentru ca esti probabil singurul care are bilet) si microbuze (Bucuresti - Simeria - Ohaba de sub piatra - Carnic).
Chestie pe care n-am simtit-o ca fiind foarte nasoala la dus pentru ca citeam maniacal Pianul Mecanic al lui Vonnegut pe unde apucam, in tren, in autobuz, in gara, in statie, in carciuma de langa gara, din mers. Cumva ironic, pentru ca si cartea vorbeste de civilizatie, de suprasaturare si de fuga de ea. Am terminat-o fix cand incepea urcusul (o sa scriu zilele astea mai in detaliu despre carte, mi-a placut mult, mult, mult).
Au urmat vreo 7 ore de urcat, dintre care finalul a fost... la inaltime. Asta pentru ca ultima parte pana la lacul Bucura, unde trebuia sa ajungem, era... cam abrupta :). Cel putin pentru cineva care nu e chiar cel mai sportiv om din lume. Adica eu, care am urcat pe stancile alea agatata cu toate mainile si picioarele pe care le aveam si explicandu-i lui Andrei la fiecare 2 minute ca o sa mor.
Dar a meritat. Parcul Retezat cred ca e unul dintre cele mai frumoase locuri ever, cu o multime de flori, de stanci, de paduri de diverse tipuri (fix ca in lectiile de la geografie :) ), cu raulete peste tot, cu lacuri ascunse.
In plus, foarte curat, turistii cuminti ducandu-si frumos punga de gunoi inapoi in civilizatie.
La Bucura era un mic orasel de corturi (exagerez, erau vreo 15, dar nu ma asteptam sa fie atatea), pazit de un refugiu cu salvamontisti. Nu va puteti imagina cat de frig e noaptea. Cu o gramada de haine pe noi si bagati in sacii de dormit, am inghetat artistic. :)
A doua zi, imi arata Andrei un varf - "Acolo mergem". Ma uit lung si abrupt - "Really?". "Intr-o ora si ceva ajungem".
Debordam de entuziasm, dupa cum se vede :).
Varful parea cam mare si cam departe, asa ca am luat-o drept o gluma. Am ajuns cam in doua ore si ceva, dar asta pentru ca ma mai opream eu pe drum sa fac plaja :D. Desi ceva mai greu, cataratul nu mi s-a mai parut atat de infricosator de data asta. Bine, cand ma uitam in sus sau in jos mi se parea, dar evitam sa fac asta :).
Ceea ce ma propulsa spre varf era ca vazusem un grup mare de capre negre (vreo 10 daca am numarat bine) jucandu-se si topaind pe o bucata cu zapada. Si vroiam sa le vad mai bine :). O capra neagra ajungea sarind din stanca in stanca in 5 minute acolo unde ajungeam eu cu respiratia taiata dupa vreo ora.
La coborat, am luat-o un pic freestyle, pe unde nu era marcat. asta pentru ca auziseram o marmota chitaind in zona. Si bine am facut, pentru ca ne-am intalnit cu o familie de marmote - mama si doi pui.
Sunt atat de cuuuuute! Mama era grasa, pufoasa si lenesa si puii erau mici, pufosi si ei si foarte jucausi. Bineinteles ca i-am urmarit fara sa scoatem nici un sunet. Mai adorabil decat atat nu se poate. Si nu, nu inveleau ciocolata in staniol si nici nu faceau masaj vreunei vaci.
Ne-am intors prin partea cealalta, pe la cabana Buta, then Campu' lui Neag, apoi Petrosani, apoi nervi ca trenul spre Bcuresti era peste 7 ore, asa ca am apelat la solutia de rezerva, singura disponibila. Personal spre Craiova :(.
Dilema si-a schimbat site-ul. Cel nou arata asa.
Sincer, nu-mi place prea tare pentru ca seamana cam mult cu revista... si nu tot ce e pe hartie merge pe net. :(
Din fericire, exista acum domeniu - www.dilemaveche.ro - deci nu mai trebuie sa tastam lung algoritma bara... etc.
Sincer, nu-mi place prea tare pentru ca seamana cam mult cu revista... si nu tot ce e pe hartie merge pe net. :(
Din fericire, exista acum domeniu - www.dilemaveche.ro - deci nu mai trebuie sa tastam lung algoritma bara... etc.
Postul asta e scris de o saptamana jumate. Doar ca mi-a fost lene sa pun
pozele :). Mai bine mai tarziu decat in draft. Am ajuns la...
Daca nu se vede bine, Asociatia Crestin Ortodoxa Claudia este membra ADOR - Alianta pentru Dezvoltarea Organizata (!) a Romaniei. :)
In locul bisericilor neortodoxe carora le este adresat mesajul, as fi lipit un biletel cu "Si noi multumim pentru intelegere si toleranta". :).
Nu am aflat asta uitandu-ma la vitrinele magazinelor, la solduri, la
aglomeratie, la preturile din colectiile marilor designeri, la fetele care
se rimelau si se parfumau in metrou sau la cele ce mergeau pe strada ca pe
catwalk, la baietii cu tunsori si haine de fashion magazine. Etc.
Nup. Cel mai bine se vedea daca te uitai la femeile in varsta. Multe dintre ele imbracate elegant, cu haine misto dar... care stateau pe ele infiorator. Vedeai tot felul de tipe care incercau sa para tinere, la 70 de ani se imbracau in fusta scurta (dar scurta!) si maieu, pantofi cu toc, culori vii, coafuri asimentrice, machiaj strident...
Scria pe ele ca sunt disperate, ca ar face orice sa nu piarda glamour-ul si stilul de cand erau tinere. Unele dintre ele aratau efectiv sinistru (era o tipa, de exemplu, la vreo 65 - 70 de ani, imbracata "provocator", cu un corp unde se vedea linia misto si lucrata, dar cu pielea... y don't wanna know, really. Vorbea cu un tip cu vreo 20 de ani mai tanar probabil, incercand sa se dea la el. Tipul o privea cu mila, dar ea nu sesiza asta).
Altele vorbeau singure. Altele erau foarte triste si se agatau de orice privire care se oprea asupra lor.
Probabil ca e cumplit sa imbatranesti intr-un oras ca Parisul, dupa ce toata viata ai fost tanara, frumoasa, bine imbracata, mereu la moda, eventual manechin sau ceva de genul (una dintre ele puteam sa jur, dupa mers si atitudine, ca a fost fotomodel). Iti e greu sa accepti ca poate ar trebui sa ai o rochie un pic mai lunga si mai putin decoltata sau ca poti avea si alte activitati decat cele strict legate de cum arati.
Chiar erau o priveliste trista.
Nup. Cel mai bine se vedea daca te uitai la femeile in varsta. Multe dintre ele imbracate elegant, cu haine misto dar... care stateau pe ele infiorator. Vedeai tot felul de tipe care incercau sa para tinere, la 70 de ani se imbracau in fusta scurta (dar scurta!) si maieu, pantofi cu toc, culori vii, coafuri asimentrice, machiaj strident...
Scria pe ele ca sunt disperate, ca ar face orice sa nu piarda glamour-ul si stilul de cand erau tinere. Unele dintre ele aratau efectiv sinistru (era o tipa, de exemplu, la vreo 65 - 70 de ani, imbracata "provocator", cu un corp unde se vedea linia misto si lucrata, dar cu pielea... y don't wanna know, really. Vorbea cu un tip cu vreo 20 de ani mai tanar probabil, incercand sa se dea la el. Tipul o privea cu mila, dar ea nu sesiza asta).
Altele vorbeau singure. Altele erau foarte triste si se agatau de orice privire care se oprea asupra lor.
Probabil ca e cumplit sa imbatranesti intr-un oras ca Parisul, dupa ce toata viata ai fost tanara, frumoasa, bine imbracata, mereu la moda, eventual manechin sau ceva de genul (una dintre ele puteam sa jur, dupa mers si atitudine, ca a fost fotomodel). Iti e greu sa accepti ca poate ar trebui sa ai o rochie un pic mai lunga si mai putin decoltata sau ca poti avea si alte activitati decat cele strict legate de cum arati.
Chiar erau o priveliste trista.
Lucia are perfecta dreptate. Era o idee pe care vroiam sa o formulez de
mult timp: si eu citesc topuri pentru a vedea cine le-a facut si care e
scara lor de valori. In rest, relevanta zero.
Mi-am amintit de asta cand am vazut topul (1-10, 11-100. Am mai vb de el aici) de la Mari Romani... Err... voi l-ati vazut?????????
Cateva cifre:
Richard Wurmbrand - in top 10 - stie cineva fara google cine e?
Nicolae Ceausescu pe 11
Gigi Becalli pe 13
Gregorian Bivolaru pe 20
Zelea Codreanu pe 22
Razvan Lucescu pe 30
Madalina Manole pe 44
VC Tudor pe 45
Bula pe 59 (! daca intra in top 10 il votam :) Nu e drept, traiasca Bula! )
Mihai Traistariu pe 65
Andreea Marin pe 66
Banel Nicolita pe 80
Marius Moga pe 85
samd.... :)))))))))
Buuuun. Ce spune asta despre boborul roman, cel care a votat cu mic cu mare problema?
1. Clasele de proxyuri fac bine la valoarea nationala (scria si-n catavencu)
2. Unele grupuri de fani/adepti se organizeaza bine si au ca tapas obligatoriu sa voteze de la orice computer posibil
3. Miturile functioneaza si sunt eterne
4. Convingem poporul cu aparitiile la Tv (prin asta inteleg, desi stiu ca nu pune, si OTV). Ne uitam prea mult la TV.
5. Manualele de la scoala nu fac decat sa bage bine niste nume in cap
6. IP-ul e o chestie relativa si postmoderna. Rezultatul e istorie.
7. Dar ce conteaza ca nu am participat la CM, noi suntem suporteri pana la moarte
8. Conteaza cat vorbesti, nu ce
9. Profesorii de istorie ar trebui sa ceara spor de rusine
10. Si comunismul si legionarismul sunt pe nedrept acuzate de unii "destepti". Vrem cartele de paine si sa ne faca Ceausescu inca o linie de metrou!
11. Avem umor.
Dar unde, unde sunt Moni si Iri in top? Ma mir :D.
Mi-am amintit de asta cand am vazut topul (1-10, 11-100. Am mai vb de el aici) de la Mari Romani... Err... voi l-ati vazut?????????
Cateva cifre:
Richard Wurmbrand - in top 10 - stie cineva fara google cine e?
Nicolae Ceausescu pe 11
Gigi Becalli pe 13
Gregorian Bivolaru pe 20
Zelea Codreanu pe 22
Razvan Lucescu pe 30
Madalina Manole pe 44
VC Tudor pe 45
Bula pe 59 (! daca intra in top 10 il votam :) Nu e drept, traiasca Bula! )
Mihai Traistariu pe 65
Andreea Marin pe 66
Banel Nicolita pe 80
Marius Moga pe 85
samd.... :)))))))))
Buuuun. Ce spune asta despre boborul roman, cel care a votat cu mic cu mare problema?
1. Clasele de proxyuri fac bine la valoarea nationala (scria si-n catavencu)
2. Unele grupuri de fani/adepti se organizeaza bine si au ca tapas obligatoriu sa voteze de la orice computer posibil
3. Miturile functioneaza si sunt eterne
4. Convingem poporul cu aparitiile la Tv (prin asta inteleg, desi stiu ca nu pune, si OTV). Ne uitam prea mult la TV.
5. Manualele de la scoala nu fac decat sa bage bine niste nume in cap
6. IP-ul e o chestie relativa si postmoderna. Rezultatul e istorie.
7. Dar ce conteaza ca nu am participat la CM, noi suntem suporteri pana la moarte
8. Conteaza cat vorbesti, nu ce
9. Profesorii de istorie ar trebui sa ceara spor de rusine
10. Si comunismul si legionarismul sunt pe nedrept acuzate de unii "destepti". Vrem cartele de paine si sa ne faca Ceausescu inca o linie de metrou!
11. Avem umor.
Dar unde, unde sunt Moni si Iri in top? Ma mir :D.
Un concurs foarte haios pe Liternet, powered by Florin Dumitrescu. Pe scurt, scrii ceva dragut si fara manual despre ce produs ar putea fi Eminescu (yumiii, ce mai face Leonida Lari? oare o sa se inscrie la concurs?) si castigi o carte. Funny ideea de a-l scoate pe Eminescu la produs si de a scoate cultura dinmult prea cunoscutul turn de fides. De-abia astept sa vad raspunsurile.
Mi se par un pic idealiste majoritatea parerilor de
aici. E foarte frumos mirosul de carte, da, dar chiar cred ca in ceva
timp, nu scurt, intr-adevar, o sa il mai gasim doar la muzeu... Nu spun ca e
bine, dar cred ca e real. Personal, astept hartia digitala cu care sa adorm
in brate, pe fotoliu :).
Ce s-ar intampla daca si-ar pune toti japonezii pozele din excursii la share
in acelasi loc?
Oare la intoarcerea in tara exista un concurs cu premii in camere foto cu "cine a facut mai multe poze"?
Cate seturi de baterii are la el un japonez?
Dar memoria la aparat cat e?
Ce face un japonez daca isi pierde aparatul foto?
Iti faci seppuku daca faci cumva mai putin de 50 de poze in acelasi loc?
Oare la intoarcerea in tara exista un concurs cu premii in camere foto cu "cine a facut mai multe poze"?
Cate seturi de baterii are la el un japonez?
Dar memoria la aparat cat e?
Ce face un japonez daca isi pierde aparatul foto?
Iti faci seppuku daca faci cumva mai putin de 50 de poze in acelasi loc?
M-am intors. Pentru intrebari, sugestii, reclamatii si povesti asteptati
posturile viitoare. Pentru ca acum I'm busy sau mai exact mi-e
lene...:)
Pentru o saptamana, culturavura intra in pauza. Cand o sa se intoarca de la
Amsterdam, posturile vor fi mai high... bineinteles, intelectual vorbind :).
