Nu sunt o fana a lui Liiceanu. Dar articolul asta e imbecil si dezgustator.
Februarie 2007
Mi se pare incredibil ca Teodosie cel Mic s-a plimbat pe la atatea edituri inainte sa fi fost publicata. Daca eram editor, puneam mana pe ea, ii amenintam pe toti ca-l chem pe Pisicaine daca se atinge cineva de manuscris si zburam in brate la Otilia sau cu balonul in forma de capsuna pana la tipografie, unde renuntam definitiv la somn(ul protector) pana nu era totul gata. Apoi mancam o tocanita de ciuperci sa sarbatoresc.
Nu exagerez, e una dintre cele mai misto (al cuvant mai cuprinzator nu gasesc) texte aparute la noi in ultimul timp. Sau aparute la noi punct. Teodosie cel Mic nu e pentru copii sau pentru adulti. E pentru starile intermediare. E o fictiune atat de coerenta, care construieste o lume atat de rotunda, de frumoasa in claritatea ei, fara deraieri, o poveste care te tine acolo si nu-ti da niciodata impresia ca e prea mult, prea putin sau prea pe langa.
Iar fictiunea lui e incredibil de adevarata, de palpabila si de credibila. Nu poti sa crezi ca Teodosie nu exista, ca Bufnita Kaliopi nu are capsunerie sau ca Somnul Protector nu e urat, lingusitor, de-ti vine tie sa-i scoti dopul de la acvariul ala al lui. Nici macar inserturile autorului, prin care-si cere scuze de la editor ca a intarziat cu predarea manuscrisului sau in care dezbate problema sexului in povesti, nu distrug aceasta certitudine.
Prima data am crezut ca totul se petrece in imaginatia unui copil. Ca dupa cateva pagini sau la sfarsitul cartii, o sa aflam ca Pisicainele e de fapt catelul care pazea copilul si care, eventual, semana cu o pisica, ca Fantoma Otilia e mama, Kaliopi vecina sau matusa la care merge in vizita si-i da dulceata...etc. Si ca asta e felul in care hiperbolizeaza un copil lumea, in care o transfigureaza si o modifica (what? si eu cand eram mica vedeam lumea ca pe o conspiratie, o poveste si nu credeam in ruptul capului ca familia mea e formata din oameni! :D). Din fericire, autorul nu a cazut in capcana de a-si povesti direct copilaria si m-a lasat pe mine sa astept multe pagini trezirea lui Teodosie din visare. Stupid me.
In interviul cu Ovidiu Simonca Razvan Radulescu spune ca e o carte despre imposibilitatea de a te intoarce in copilarie, imposibilitatea de a accede la emotiile de atunci. Mie la un moment dat mi se parea ca e despre copilarie asa cum o vezi atunci cand simti ca nu mai faci parte din ea, nu in mod direct (pentru ca, pana la urma, toti ne consideram copii, nu? Adica sper). O idealizezi un pic si pe de alta parte ii proiectezi, chiar inconstient, fragmente din lumea ta. In Teodosie cel Mic e pendularea asta intre inocenta si violenta, intre candoare si intelegere. Teodosie vede ca lumea nu e chiar asa de prietenoasa. Noi suntem surprinsi ca intr-o poveste aparent pentru copii se moare.
Este pur si simplu o carte de care te indragostesti (da, da, da, suna patetic), absolut fermecatoare si in fond foarte trista. Se mai pot spune multe, de la intertextualitatea de care vorbea Luciat, la fantasy-uri, la autofictiune, la limita dintre literatura pentru copii si cea pentru adulti, la faptul ca, intr-adevar, e o carte ce pune pe primul loc povestea, la procedeele postmoderne folosite...etc. Dar toate astea conteaza mai putin cand Teodosie se intalneste cu Marele Monstrulet sau cand Kaliopi conduce Fratietatea! :)
PS: A existat un Teodosie cel mic. :) A intemeiat Manastirea Xeropotamu, care e frate cu Metropotamu.
Nu exagerez, e una dintre cele mai misto (al cuvant mai cuprinzator nu gasesc) texte aparute la noi in ultimul timp. Sau aparute la noi punct. Teodosie cel Mic nu e pentru copii sau pentru adulti. E pentru starile intermediare. E o fictiune atat de coerenta, care construieste o lume atat de rotunda, de frumoasa in claritatea ei, fara deraieri, o poveste care te tine acolo si nu-ti da niciodata impresia ca e prea mult, prea putin sau prea pe langa.
Iar fictiunea lui e incredibil de adevarata, de palpabila si de credibila. Nu poti sa crezi ca Teodosie nu exista, ca Bufnita Kaliopi nu are capsunerie sau ca Somnul Protector nu e urat, lingusitor, de-ti vine tie sa-i scoti dopul de la acvariul ala al lui. Nici macar inserturile autorului, prin care-si cere scuze de la editor ca a intarziat cu predarea manuscrisului sau in care dezbate problema sexului in povesti, nu distrug aceasta certitudine.
Prima data am crezut ca totul se petrece in imaginatia unui copil. Ca dupa cateva pagini sau la sfarsitul cartii, o sa aflam ca Pisicainele e de fapt catelul care pazea copilul si care, eventual, semana cu o pisica, ca Fantoma Otilia e mama, Kaliopi vecina sau matusa la care merge in vizita si-i da dulceata...etc. Si ca asta e felul in care hiperbolizeaza un copil lumea, in care o transfigureaza si o modifica (what? si eu cand eram mica vedeam lumea ca pe o conspiratie, o poveste si nu credeam in ruptul capului ca familia mea e formata din oameni! :D). Din fericire, autorul nu a cazut in capcana de a-si povesti direct copilaria si m-a lasat pe mine sa astept multe pagini trezirea lui Teodosie din visare. Stupid me.
In interviul cu Ovidiu Simonca Razvan Radulescu spune ca e o carte despre imposibilitatea de a te intoarce in copilarie, imposibilitatea de a accede la emotiile de atunci. Mie la un moment dat mi se parea ca e despre copilarie asa cum o vezi atunci cand simti ca nu mai faci parte din ea, nu in mod direct (pentru ca, pana la urma, toti ne consideram copii, nu? Adica sper). O idealizezi un pic si pe de alta parte ii proiectezi, chiar inconstient, fragmente din lumea ta. In Teodosie cel Mic e pendularea asta intre inocenta si violenta, intre candoare si intelegere. Teodosie vede ca lumea nu e chiar asa de prietenoasa. Noi suntem surprinsi ca intr-o poveste aparent pentru copii se moare.
Este pur si simplu o carte de care te indragostesti (da, da, da, suna patetic), absolut fermecatoare si in fond foarte trista. Se mai pot spune multe, de la intertextualitatea de care vorbea Luciat, la fantasy-uri, la autofictiune, la limita dintre literatura pentru copii si cea pentru adulti, la faptul ca, intr-adevar, e o carte ce pune pe primul loc povestea, la procedeele postmoderne folosite...etc. Dar toate astea conteaza mai putin cand Teodosie se intalneste cu Marele Monstrulet sau cand Kaliopi conduce Fratietatea! :)
PS: A existat un Teodosie cel mic. :) A intemeiat Manastirea Xeropotamu, care e frate cu Metropotamu.
V-am mai povestit de Rubik, romanul pe care l-am facut la cenaclul de la Litere, cu Simona. Nu cred ca am spus, insa, ca va exista si o varianta multimedia a lui, facuta in colaborare cu studentii de la Arta, sectia foto-video, care au realizat cateva filmulete foarte misto pornind de la textele noastre din roman.
Scrisesem atunci un text aiuristic despre snake, sarpele de pe telefonul mobil, care ajunge sa inghita Bucurestiul, cladire cu cladire. De acolo au pornit doua filme. Unul dintre ele este aici, facut de Alina.
Scrisesem atunci un text aiuristic despre snake, sarpele de pe telefonul mobil, care ajunge sa inghita Bucurestiul, cladire cu cladire. De acolo au pornit doua filme. Unul dintre ele este aici, facut de Alina.
De vreo doua-trei saptamani Eva are cele mai dubioase status-uri pe messaenger. "Caut cantareata la harpa", "Caut ochelari care se folosesc in jocurile virtuale", "caut tren parasit pe camp", "caut marfar fara acoperis", "caut toaleta mare cu cabine", "caut doi oameni frumosi", "caut toaleta de barbati cu pisoare".
Iar azi are ca status noul ei blog, unde spune ce cauta si de ce. :) Enjoy si poate aveti idee unde gaseste toate chestiile astea.
Iar azi are ca status noul ei blog, unde spune ce cauta si de ce. :) Enjoy si poate aveti idee unde gaseste toate chestiile astea.
"Iubesc literatura romān? atāt cāt īmi permite valoarea ei" - ii apartine lui White Noise.
Probabil ca exista, dar nu despre ele vorbim aici, nu? :) Anda m-a taguit acum muuuuult timp sa spun cinci chestii despre mine pe care se presupune ca nu le stiti. Iar eu mi-am amintit.... acum. :D
1. N-am putut sa citesc niciodata pana la capat: Kafka (am incercat Procesul si Castelul), Ulise (Joyce), Femeia in Rosu (Nedelciu, Babeti, Mihaies), Ciclul Halipilor (Hortensia Papadat Bengescu). Asta ca sa nu mentionez lista de filosofi imposibil de inghitit pentru mine sau o alta serie de romane "clasice" pe care n-am putut sa pun mana.
2. Am fost o perioada vegetariana, intr-un alt post poate va povestesc cum s-a intamplat asta. Cata friptura a mancat in schimb catelul pe vremea aia! :)
3. Stau prost cu vointa. Si cu perseverenta. Imi propun o mie de lucruri si nu se concretizeaza nici jumate. Nu reusesc sa ma las de fumat, sa scriu constant la o carte, sa invat cu perseverenta ceva.
4. Cand aveam vreo 4,5 ani o terorizam pe bunica-mea cu intrebari de genul "ce e moartea? eu o sa mor?" si stateam nemiscata cu orele sa vad cum e sa nu mai traiesti. Se pare ca n-am crescut prea mult.
5. Urasc scandalurile, discutiile, conflictele, jignirile. Asa ca fac tot ce pot sa le evit, chiar daca se intampla sa trebuiasca sa tac si dau cativa pasi inapoi.
Si sa tag, tag mai departe, in speranta ca cei vizati sa nu mai fi raspuns: White Noise, Catalin, Elena, Zeeny
1. N-am putut sa citesc niciodata pana la capat: Kafka (am incercat Procesul si Castelul), Ulise (Joyce), Femeia in Rosu (Nedelciu, Babeti, Mihaies), Ciclul Halipilor (Hortensia Papadat Bengescu). Asta ca sa nu mentionez lista de filosofi imposibil de inghitit pentru mine sau o alta serie de romane "clasice" pe care n-am putut sa pun mana.
2. Am fost o perioada vegetariana, intr-un alt post poate va povestesc cum s-a intamplat asta. Cata friptura a mancat in schimb catelul pe vremea aia! :)
3. Stau prost cu vointa. Si cu perseverenta. Imi propun o mie de lucruri si nu se concretizeaza nici jumate. Nu reusesc sa ma las de fumat, sa scriu constant la o carte, sa invat cu perseverenta ceva.
4. Cand aveam vreo 4,5 ani o terorizam pe bunica-mea cu intrebari de genul "ce e moartea? eu o sa mor?" si stateam nemiscata cu orele sa vad cum e sa nu mai traiesti. Se pare ca n-am crescut prea mult.
5. Urasc scandalurile, discutiile, conflictele, jignirile. Asa ca fac tot ce pot sa le evit, chiar daca se intampla sa trebuiasca sa tac si dau cativa pasi inapoi.
Si sa tag, tag mai departe, in speranta ca cei vizati sa nu mai fi raspuns: White Noise, Catalin, Elena, Zeeny
Ma enerveaza ca avem un ministru al educatiei care, chiar daca e bine intentionat, e incapabil sa explice cu argumente ce cauta Florin Iaru, Mircea Cartarescu, Imnul Golanilor, Ovidiu Verdes sau Monica Macovei in manualele scolare. Si care spune ca "va analiza" in fata unei deputate PRM care face spume cand vede chestii despre condamnarea comunismului sau despre literatura "pornografica". Scenariul arata a Saptamana lui Vadim, care ii facea cu ou si cu otet pe aceeasi optzecisti, pentru aceleasi motive.
Cat despre domnitorii Romaniei versus istorie contemporana, as fi curioasa sa stiu cum anume ma ajuta mai mult sa invat pe de rost anii in care Stefan s-a batut cu turcii decat ce se intampla cu noi de 17 ani incoace?
Nu e vorba de a o face pe doamna in cauza si pe altii ca ea sa inteleaga mersul literaturii si al istoriei, ci de a explica public si coerent cum stau lucrurile. Pentru ca, sa nu uitam, manualele sunt o problema de interes, cu potential mediatic, pe care se va face mult tam-tam gratuit de acum incolo. Mda, va analiza....
UPDATE: grrr, si uite as ase ajunge la lamentatii penibile de genul: "jucandu-se cu soarta copiilor nostri", "Pān? la nostalgie mai este doar un pas: pui cartea dup? care īnva?? acum copiii no?tri al?turi de cea dup? care am īnv??at noi ?i ī?i dai seama de un adev?r pe care vrei s? īl refuzi, dar nu po?i. Comunism, dictatur? sau cum vrem s? o numim ? dar m?car atunci exista respect fa?? de viitorul ??rii.", "Dragostea fa?? de acest p?mānt numit Romānia."
Cat despre domnitorii Romaniei versus istorie contemporana, as fi curioasa sa stiu cum anume ma ajuta mai mult sa invat pe de rost anii in care Stefan s-a batut cu turcii decat ce se intampla cu noi de 17 ani incoace?
Nu e vorba de a o face pe doamna in cauza si pe altii ca ea sa inteleaga mersul literaturii si al istoriei, ci de a explica public si coerent cum stau lucrurile. Pentru ca, sa nu uitam, manualele sunt o problema de interes, cu potential mediatic, pe care se va face mult tam-tam gratuit de acum incolo. Mda, va analiza....
UPDATE: grrr, si uite as ase ajunge la lamentatii penibile de genul: "jucandu-se cu soarta copiilor nostri", "Pān? la nostalgie mai este doar un pas: pui cartea dup? care īnva?? acum copiii no?tri al?turi de cea dup? care am īnv??at noi ?i ī?i dai seama de un adev?r pe care vrei s? īl refuzi, dar nu po?i. Comunism, dictatur? sau cum vrem s? o numim ? dar m?car atunci exista respect fa?? de viitorul ??rii.", "Dragostea fa?? de acest p?mānt numit Romānia."
Via Cristina Bazavan, am aflat ca Radu Afrim si-a facut blog. Misto, dar de ce pe Yahoo 360?? :( Mi-a luat cateva minute sa gasesc RSS-ul, ca automat nu se abona. Oricum, de urmarit.
Ma enerveaza teribil reclamele la Frutti Fresh cu "e natural sa castigi", "e natural sa", "e natural". Ma irita ca se repeta pana la exasperare cuvantul "natural". Consumatorul din mine ar trebui sa asocieze "natural" cu Frutti Fresh, ceea ce e ataaaaaat de departe de adevar. Probabil au vrut sa schimbe perceptia ca Frutti Fresh egal foarte chimic si, cum nu puteau sa spuna ca e facut din fructe (lol), au ales sa ma streseze pe mine cu "natural". Stiu ca legal nu poti spune ca au mintit sau ca au incalcat vreo regula, dar reclama e naspa rau in sine.
De cand Criz citeste Teodosie cel Mic, parca, se poarta ciudat cu mine. Cand o musc, ma striga Pisicaine. Eu nu sunt Pisicaine! Eu sunt Dada! Si ma ameninta ca ma da Somnului Protector, ceea ce e bine, cred, errr, ca mie imi place sa dorm mult. Noaptea insa ma enerveaza cel mai rau. Cand ma duc sa ma joc cu ea, ma asez pe perna de exemplu si ma apuc sa-i aranjez parul sau ii fac masaj pe fata, deschide ochii si imi spune ca sunt Bufnita Kaliopi si sa-mi vad de capsuneria mea. Capsunerie? Eu? Cah! Si nu sunt bufnita, pentru ca eu sunt draguta.
Asa ca m-am hotarat sa-mi petrec si eu mai mult timp in biblioteca. Stau cu burtica pe mai multe carti, nu una, adorm citind, devorez cartile pur si simplu. Ok, nu le prea devorez, nu ma lasa criz sa asimilez toata cunoasterea, ca atunci cand ma vede rontaind vreun colt de carte, ma da jos.
Asa ca m-am hotarat sa-mi petrec si eu mai mult timp in biblioteca. Stau cu burtica pe mai multe carti, nu una, adorm citind, devorez cartile pur si simplu. Ok, nu le prea devorez, nu ma lasa criz sa asimilez toata cunoasterea, ca atunci cand ma vede rontaind vreun colt de carte, ma da jos.
Ce se intampla cu Gramo-boy si cu "bulversarea lumii academice", cum zicea PRoTV-ul, putea foarte bine sa se intample acum 25 de ani (ok, pozele n-ar fi aparut pe un blog). Numai ca atunci gramo ar fi facut inchisoare, ar fi fost batut putin de baietii responsabili cu educatia si formarea omului nou si ar fi ajuns din profesor universitar lucrator la salubritate. Ar fi aparut in Saptamana ca exemplu negativ.
Acum totul se face mediatic. Un ziar scormoneste pe bloguri, gaseste un subiect senzational, oripilant si bun de discutii si barfe ale babelor din fata blocului "Ai vazut maica ce face profesorul ala? S-a dus invatamantul de rapa", fotografiile ajung la tv, oamenii seriosi isi dau cu parerea, Gramo e chemat la partid sa dea explicatii, se face o ancheta interna si se iau masuri, ca nu poate, tovarase, atata destrabalare. E o ipocrizie.
Romania nu a trait pe bune experiente gen flower-power. Inhibitia e mare, e mostenita pentru ca "omul nou nu are sex, omul nou produce". Gramo nu a incalcat nici o lege, nici un regulament. Ce daca aparea link de pe site-ul universitatii? Pe langa poze, Gramo posta o gramada de chestii, analize, carti, filosofie, teorii. Dar alea se sterg cu buretele la vederea unui corp gol. Ca sunt poze artistice, ca nu sunt, ca vor sa spuna ceva mai mult decat profilele de pe site-urile de dating, ca nu, nu si-a pus nimeni problema. Nud egal evil, cand intram in niste scheme clare, cum ar fi institutiile, arhetipurile noastre de moralitate.
M-a amuzat reactia decanului. Care auzise el un zvon de o luna si ceva, dar nu verificase (e foarte greu - click, click, click), dar acum va lua masuri. Dat fiind scandalul si imaginea patata a facultatii, e obligat sa ia masuri. Si asta la o facultate care, are dreptate Zoso, te invata teoretic sa gandesti diferit de turma si sa te exprimi cum vrea capsorul tau. Altfel n-ar fi contat atat de mult si s-ar fi rezolvat poate printr-o mica atentionare "mai baiatule, vezi ce pui tu acolo, pe site-ul ala al tau, ca suntem oameni seriosi doar".
Penibil.
Acum totul se face mediatic. Un ziar scormoneste pe bloguri, gaseste un subiect senzational, oripilant si bun de discutii si barfe ale babelor din fata blocului "Ai vazut maica ce face profesorul ala? S-a dus invatamantul de rapa", fotografiile ajung la tv, oamenii seriosi isi dau cu parerea, Gramo e chemat la partid sa dea explicatii, se face o ancheta interna si se iau masuri, ca nu poate, tovarase, atata destrabalare. E o ipocrizie.
Romania nu a trait pe bune experiente gen flower-power. Inhibitia e mare, e mostenita pentru ca "omul nou nu are sex, omul nou produce". Gramo nu a incalcat nici o lege, nici un regulament. Ce daca aparea link de pe site-ul universitatii? Pe langa poze, Gramo posta o gramada de chestii, analize, carti, filosofie, teorii. Dar alea se sterg cu buretele la vederea unui corp gol. Ca sunt poze artistice, ca nu sunt, ca vor sa spuna ceva mai mult decat profilele de pe site-urile de dating, ca nu, nu si-a pus nimeni problema. Nud egal evil, cand intram in niste scheme clare, cum ar fi institutiile, arhetipurile noastre de moralitate.
M-a amuzat reactia decanului. Care auzise el un zvon de o luna si ceva, dar nu verificase (e foarte greu - click, click, click), dar acum va lua masuri. Dat fiind scandalul si imaginea patata a facultatii, e obligat sa ia masuri. Si asta la o facultate care, are dreptate Zoso, te invata teoretic sa gandesti diferit de turma si sa te exprimi cum vrea capsorul tau. Altfel n-ar fi contat atat de mult si s-ar fi rezolvat poate printr-o mica atentionare "mai baiatule, vezi ce pui tu acolo, pe site-ul ala al tau, ca suntem oameni seriosi doar".
Penibil.
Cand trebuia sa facem numarul 3 din beTonuri, i-am luat un interviu lui Gheorghe Craciun. Nefiind in Bucuresti atunci, am decis sa-i trimitem intrebarile pe mail. Numarul 3 nu a mai apucat sa iasa, deci nici interviul nu a aparut desi era foarte, foarte misto si interesant. Mi-a povestit o prietena ca intr-un interviu, Gheorghe Craciun a amintit de el, spunand ca nu intelege ce s-a intamplat de nu a mai aparut.
Il caut de ieri si nu reusesc sa-l gasesc, nici prietenii cu care faceam revista nu-l mai au, pe mailul meu sunt aproape toate materialele, mai putin interviul, s-a topit din calculator si adresa respectiva de mail, a revistei, a expirat. Mi se pare o ironie trista.
Si acum imi dau seama ce prostie am facut, macar pentru interviu merita sa apara revista. Imi pare rau si ma simt oribil ca nu i-am spus ca am avut probleme si ca tot am amanat iesirea revistei, ca ne-am incurcat in "hai ca poate apare" si ca pana la urma totul a ramas in pom.
Mai exista o singura sansa ca cineva sa-l aiba. Sper. :(
Il caut de ieri si nu reusesc sa-l gasesc, nici prietenii cu care faceam revista nu-l mai au, pe mailul meu sunt aproape toate materialele, mai putin interviul, s-a topit din calculator si adresa respectiva de mail, a revistei, a expirat. Mi se pare o ironie trista.
Si acum imi dau seama ce prostie am facut, macar pentru interviu merita sa apara revista. Imi pare rau si ma simt oribil ca nu i-am spus ca am avut probleme si ca tot am amanat iesirea revistei, ca ne-am incurcat in "hai ca poate apare" si ca pana la urma totul a ramas in pom.
Mai exista o singura sansa ca cineva sa-l aiba. Sper. :(
Cand cititi Maestrul si Margareta, poate va amuza sau e util sa aruncati o privire la o varianta cu harti si note. Cred ca e mai veche dupa cum arata, dar e misto ideea.
