Februarie 2006

ninge frumos, poetic, ca intr-o poveste citadina, e un peisaj feeric, atata puritate, de parca ar fi craciunul si astept mosul la gura caloriferului, imi imaginez sanii si bulgari si imi amintesc de gemenii lui cartrescu si de iarna lui alecsandri, de siberia si de comunism si de zanele albe de prin povesti, imi pare foarte rau de fetita cu chibrituri si de bacovia, am impresia ca fulgii danseaza si deseneaza un text ludic si inselator ca zapada viscolita de vant pentru soferii care claxoneaza intr-un ritm ametitor si pentru care drumul e relativ ca in poetica postmodernismului, ma uit pe geam si sunt uimita cat de diferita e lumea prin fulgii de zapada, ma gandesc ca e ultima mea zi creativa si ca as scrie advertoriale doar pe gheata translucida si ma gandesc mai ales cum naibii plec eu acasa, prin peisajul asta feeric si in criza de taxiuri, in tenishi.... :(

Umberto Tomassi e cumva o combinatie, un joc postmodern, a pasiunilor literare ale protagonistului: Umberto Eco si Giusepe Tomasi di Lampedusa? Just asking... :)

Dar stii ca si noi oamenii avem un stup? sau expresia zilei in agentie :).

Audiobook cu The Tell-Tale Heart de Poe, pentru cei care isi amintesc cu drag de povestile ascultate in copilarie.  Via Boing boing. Cu ocazia asta am descoperit si Telltale Weekly.

Un top interesant.

de ce te iubesc? :)

Cand auzi poezie de iubire, te strambi, te gandesti la dulcegarii, la diabet, la flori, stelute si albastru infinit, la eminesciene lacuri si la comentariile din liceu cu eros si thanatos, la poetii vacaresti, la smecherii de a cuceri pe cineva, la domnisoare lesinate samd. E clar, poezia de iubire nu e la moda. Si si-a pierdut din valoare prin repetitie, vulgarizare, manelizare, golire de continut, uitand ca, de fapt, unele dintre cele mai frumoase poezii (majoritatea) sunt chiar cele de dragoste.

De fapt, vorba Simonei Popescu, cine mai citeste poezie in ziua de azi (cand am auzit-o prima data spunand asta, am crezut ca glumeste, apoi am realizat ca it's so veeeery true).

Mi se pare fermecatoare ideea de a aduna intr-un volum poezii de dragoste, trecand prin Shakespeare, Brumaru, Baudelaire sau Cartarescu, iar mana selectiva a Ioanei Parvulescu cred ca e un indiciu important ca avem ce citi.

Lansarea e miercuri, la 6, la Sala Dalles. via Liternet.

A inceput votul la Blogwards so go, go, go, feel free sa va exprimati democratic in privinta blogosferei romanesti. Cultura-vura e proudly nominalizata (thx guys!) la categoriile: "Cel mai bine scris blog", "Cel mai care iti da de gandit blog", "Cel mai cu personalitate blog" si "Cel mai misto blog". :)



Din cate se vede, cel mai bine sta momentan la ala care iti da de gandit. Thx again, sa imi ziceti si mie la ce va ganditi :))).

Aseara, de prea romanescul Dragobete, s-a intamplat prima editie Stimultan, acidulat, electric, urban :), un experiment reusit, zic eu, de a organiza s(t)imultan mai multe concerte intre care s-a putut migra cu gratie, datorita unei bratari care deschidea orice usa (ma rog, dintre cele 6. Un fel de Stimultan, deschide-te). Singura chestie care iti taia entuziasmul de migrator era frigul teribil de afara, cu viscol si tot tacamul, asa ca faceai un brrr-brrrr urban intre doua locatii. Avantajul? Nu pierdeai prea mult timp pe drum :).

Prima usa pe care am avut o tentativa sa intru a fost cea de la Club A, unde termenul de inghesuiala era total depasit de situatie. Tentativa nu a esuat in totalitate, reusind, in final, sa ajung undeva intr-o multime compacta de oameni, unul langa altul, unul peste altul, unul sub altul unde nici macar romanescul dat din coate nu se mai dovedea eficient. Un tip mi-a zis la un moment dat, dintr-o bunavointa plina de intelegere, cand incercam sa gasesc un loc unde sa calc: hai, pune piciorul, ce daca ma calci, stiu ca altfel nu ai cum sa inaintezi. Asa ca am zis sorry si asa am facut :). Deci... undeva in fata multimii compacte performa Blazzaj, misto ca de obicei (ma rog, cu exceptia sonorizarii care strica tot farmecul) si lumea ar fi dansat daca ar fi avut loc. Unii au reusit totusi, altii erau ocupati doar sa respire. Atmosfera... incendiara, evident :D:D:D.

In Expirat am inteles ca situatia era ceva mai grava, asa ca nu ne-am obosit sa mai mergem. Nici in B52 ca n-am avut chef :).

Apoi... iar pe drum, repede-repede, am ajuns in Amsterdam, unde atmosfera classy, civilizata, cu oameni seriosi, unii straini, linistiti contrasta fermecator cu atmosfera underground de jos (stiu, k doar nu poate sa fie underground de sus... ), unde i-am gasit pe Yawn si Spooke, membri Rappace,  impreuna cu un grup considerabil mai mic de ascultatori decat in club a (asta e de foarte bine, believe, din toate punctele de vedere), dar care, cum spune unul dintre organizatori, "au rupt norma". :). Printre ascultatori era si Ombladon. :)

Unde am fost dup-aia? In Temple, cred, unde Suie Paparude tocmai terminau de cantat (am prins doar vreo 2 melodii :(( ...) in fata unui public electric si electrizat, care dansa pe rupte, chiar daca nici aici nu era foarte mult spatiu vital personal, deoarece si aici era cam full...

Finalul serii s-a petrecut in Monaco Lounge, unde Rusu si Flore butonau de zor, schimband ritmurile, in timp ce publicul zacea pe canapelele si fotoliile extrem de moi (lounge, deh... ) sau, evident, dansa.

Mai multe despre asta maine, i hope... As pune si fotografii, dar sunt cam.. negre :))

Cum ar fi ca tipul asta sa faca jucariile lui din Lego, dar avandu-l ca personaj pe Mahomed? :) Interesting.



Toata povestea in Prezent.

sau de ce e bine ca jurnalistii sa treaca peste orgoliile profesionale si sa dea naibii interviurile la corectat celor despre care au scris, ca asa e frumos si civilizat, sa poata omu sa intervina daca, sa zicem, i-ai gresit profesia sau numele firmei unde lucreaza. Cum i s-a intamplat lui Dragos, fericit intervievat in Cotidianul.

Greselile sunt bine semnalate de D., asa ca nu le mai repet (totusi: legea copywriteului???? Si eu care sunt copywriter pentru inca 2 zile si aflu abia acum... shit!).

Oricui i se poate intampla sa greseasca o referinta sau un nume intr-un articol, dar aici se vede clar lipsa de documentare si de interes a jurnalistului, care a vrut, probabil, doar sa bifeze inca un fenomen la moda. Plus lipsa unui cap limpede, care sa nu zica ok la un asemenea articol.

ideea Suplimentului de cultura (revista mult prea putin vizibila si cunoscuta, imho, pentru cat de bine este scrisa) de a alcatui un dosar, postmodern de-a dreptul :), despre Consumabilele literaturii, adica acele carti despre care ne e rusine sa spunem ca le-am citit, episoade trecatoare si "nesemnificative" pentru "lungile" noastre ore de lectura.

De ce le-am citit? Expresivitate involuntara in care descoperi un soi de poezie a realului, naivitatea lectorului, plictiseala de marea literatura sau pur si simplu nevoia de relaxare.

Dintre consumabilele mele imi amintesc, pe langa consacratii si la foarte moda pe atunci Sandra Brown printr-a 5-a, a 6-a, Corut tot cam atunci (in combinatie fatala cu Cioran si Ionel Teodoreanu), o cantitate cam jenanta de carti esoterice populare, yoga, stuff intr-o perioada mai mistica, asha... don't ask :). Plus filosofii momentului, carti "valoroase", serioase, adanci, precum si critica literara buna de citat pe la olimpiade, pe care acuma nu le-as mai citi nici in ruptul capului.

De fapt, de ceva timp (destul de mult) am prostul obicei de a arunca orice departe de mine orice carte care ma enerveaza (ultimul exemplu e Nu toata iarba e la fel, care dupa prima jumate mi s-a parut ataaaat de proasta!). Pierzi timpul citind carti proaste? Personal cred ca in general da, atata timp cat nu constientizezi, nici atunci, nici mai tarziu ca they are useless.

Absolut savuros argumentul lui Mircea Vasilescu in ultimul numar al Dilemei, la tema cu limba romana. Si imi sustin parerea ca situatia nu e asha nashpa cu limba materna, ca ea e in continua schimbare si sa mai termine anumiti domni cu isteriile. Evident, trebuie sa existe o norma (hm, desi ultima norma a academiei mi se pare, parere de profan ce a evitat mereu studiul prea profund al gramaticii, cam dubioasa), dar in acelasi timp nu e nici o (sac! deci nu nicio...) tragedie daca nu se respecta in anumite situatii. Licente poetice, deh... si cum poezia a coborat in strada... :))

si chiar au uitat de rubrica de cultura. Cu Mutu editorialist, m-as fi asteptat si eu la o analiza mai detaliata a lui Dostoievski sau la o noua perspectiva asupra lui Eminescu. Am auzit si spoturile radio despre un ziar fenomen, cu paparazzi, dezvaluiri, sport si divertisment, adica circ, ca paine si mici mancam doar de alegeri. Da, stiu, daca asta vrea boborul...

Mi s-ar fi parut mai decent sa schimbe numele ziarului. Acum sloganul se poate schimba: 1% hartie. Restul de 99%.... y find the word, pentru ca eu nu vorbesc asa de urat pe blog.

Scurta istorie: 1 si 2.

ne propune patru bloguri. Unul cultural sau mai exact cu o selectie de comunicate de presa din domeniu, unul cu kestii cotidiene, unul numite "lumea vazuta de departe" si ultimul numit "young spirit". Mi se pare de bine ca se alege acest mod de comunicare intr-un cadru cumva "oficial", ca blogurile capata importanta si ca sunt recunoscute ca avand ceva de spus (cu conditia sa spuna acel ceva) si nu doar ca un jurnal online, cum sunt, cred, gresit intelese. E interesant totusi ca un ziar face acest lucru, in conditiile in care s-a vorbit destul de mult ca blogurile reprezinta moartea presei traditionale si o amenintare la ceea ce intelegem noi acuma prin asta. Anyway, de urmarit :)

Sa-mi explice si mie cineva ce inseamna asta si cam cum ar suna, si daca nu ar fi totusi mai bine si cu niste influente tibetane, progresive, totusi... In repertoriu erau Carmina Burana si Mozart...

Pe Pixie mi-a adus-o o prietena acum un an, dupa ce o salvase din ghearele si dintii unor catei de obicei prietenosi, dar, ca orice catei care nu isi tradeaza traditiile nici in ruptul boticului, smotoceau insistent orice pisica le iesea in cale. Nu cred ca avea mai mult de doua luni, era speriata, aproape lesinata si foarte, foarte mica. Ideea era sa o tin un pic si apoi sa gasim o solutie pentru ea.



Dar lucrurile nu stau niciodata asa cum le planuiesti si nu a durat deloc mult sa imi dau seama ca nu exista nici o sansa sa o trimit pe Pixie (apropo, vine de la Pixel) inapoi in aer liber. Asa ca a trecut la regim de papica buna si calda, tratament, baie (eh, cu baia a fost mai greu, pisica ce parea blanda si lesinata a dovedit ca poate sa treaca cu ghearele de blugi, piele si sa opuna o rezistenta la care nu te-ai fi asteptat la ceva atat de mic).



Nu i-a luat mai mult de doua zile lui Pixie sa renunte la aparentele de pisica bleaga si total inactiva si sa darame absolut tot ce gasea in casa, de la pixurile de pe masa la rafturile cu carti (da, a fost un moment cand stateam linistita si am vazut cum cade... ). Si din acel moment au inceput insomniile pentru ca Pixie se odihnea ziua si noaptea ateriza de prin diverse locuri inalte fix in capul meu, imi lua parul drept jucarie si tragea de el sau se plimba cu gherutele pe mine, confundandu-ma, probabil, cu un drum ceva mai miscator. Bineinteles ca nu apucam sa ma supar, pentru ca venea si adormea cu boticul pe gatul meu sau ma pupa sa-mi treaca... oboseala.



Orice venire acasa era o supriza, ba gaseam servetelele de bucatarie praf....



... ba dobora perdeaua, ba rasturna carti, ba o gaseam sub covor. Ca elemente preferate: pungi, hartii, pantalonii mei cu snur jos de care poate sa mearga agatata sau sa ma urmareasca sa ii prinda ore intregi, boxele de un metru inaltime ale lu tata in care isi ascute nevinovata ghearele, cutiile si zapada artificiala, aripioare de pui pe gratar (cred ca e dependenta:) ), spatele lui Andrei pe care mai adoarme, dulapurile, spatiile mici de dupa dulapuri and so on... Cu o fata inocenta, imi sarea in brate sau imi adormea pe genunchi la computer. Now, y be mad on her, being the sweetest cat ever :).



De ce vorbesc despre ea? Pentru ca am fost in weekend la Craiova, am recitit poeme cu mopete si mi-am amintit de pisicile lui Naum.

Cum a ajuns Pixie la Craiova? Un om rau - administratorul - m-a determinat sa o duc la ze family in Craiova, unde mai exista o pisica mare, neagra si neprietenoasa. Desi de 3 ori mai mica decat ea, Pixie a inceput s-o alerge inca din prima zi, cu miorlaituri, urmarit, lupte and stuff. Acum se iubesc foarte tare :).

Poze diseara, cand ajung acasa.  :)

Sa intre sau sa nu intre in politica? Intr-o politica normala (a se citi ideala) eu zic ca da, ca daca poti sa schimbi ceva merita sa o faci, sa te implici, sa existe oameni de cultura adevarati (nu a la Razvan Theodorescu) printre politicieni (nu doar la departamentul de Cultura, of course unde chiar trebuie sa fie scriitori, artisti sau macar oameni care nu cred ca literatura romana s-a oprit la Nichita Stanescu sau ca peisajele sunt definitorii pentru arta). Dar, in conditiile actuale, mai bine si-ar scrie linistiti cartile decat sa se enerveze... Prin asta nu inteleg sa se izoleze total sau sa fie total indiferenti, ci doar sa nu se agite aiurea :)))

and other theoretical stuff, un site



Unde sunt tot felul de texte interesante de autori precum Baudrillard, Manovich, Galloway sau Arthur si Marilouise Kroker (editori), carti downloadabile sau experimente multimedia... 

Un site care a avut mare legatura cu licenta mea, si ea cam tot pe aceeasi carare - Noile media si literatura romana contemporana. Don't ask. :)  Nici comisia nu a intrebat, a zis bine, bine, oricum nu intelegem nimic, domnule profesor coordonator, puneti dumneavostra nota. Pe bune. 

V-am spus vreodata how much i love Tetelu? E momentul.

Acum cateva saptamani spunea ca intr-o noapte a visat ca vrea sa cumpere Timp si pe masura ce statea la coada... imbatranea. Si Timpul s-a terminat si el vroia sa moara fericit, dar vaca de la ghiseu l-a trimis in alta parte. Acolo unde se murea, organizarea era buna, nu ca la viata "unde se inghesue haotic la carfur".

Numaru' asta Tetelu a ajuns la concluzia (cu poze) ca cele patru dimensiuni sunt: mica, mare, de neam prost si Timpul! Apoi vorbeste de mediocritate.

How could you just not love him? E pur si simplu literatura...

oamenii de cultura patrunsi de propria lor menire, care tin sa aminteasca in fiecare interviu/interventie/articol/conferinta cat sunt ei de importanti si ce rol esential au pe lume, care lume, nu-i asa, e foaaaarte nedreapta cu ei si criticii nu-i intelege sau nu-i baga in seama. Oameni superiori, deh, cu care nu vorbesti asa, oricum, ci intelept, doct, recunoscandu-le meritele si admitand ca actiunile lor au importanta nationala.

Si cel mai naspa e ca acestia nu sunt doar din vechea generatie (vezi Breban) ci si din ceva mai  tinerele "talente".

Consecintele.  Inainte:

                      Dupa:              si aici.

Your karma check for today:
There once was a user that whined
his existing OS was so blind,
he'd do better to pirate
an OS that ran great
but found his hardware declined.
Please don't steal Mac OS!
Really, that's way uncool.
(C) Apple Computer, Inc.

Asta gaseste (ei, nu ca as fi inteles toti termenii din link) orice curios care isi baga nasu unde nu-i fierbe macu. Apreciez foarte tare valentele poetice ale celor de la Apple si promovarea subversiva a poeziei in cele mai neasteptate medii, precum si folosirea ei in scop justitiar.  :). Imi place si argumentul cu that's way uncool, de la final.

Acu pe bune, nu ar fi misto sa fie poezii ascunse peste tot? Sa le gasesti prin computer, in sistem, pe servetelul de la restaurant, sub bancheta taxi, pe biletele de autobuz, sa pop-up Rimbaud cand o luzaresti pe net sau sa gasesti O'Hara in cutia de ceai.... :))

Am auzit parerea (stupida, imho) ca a da carti cadou e impersonal, nasol, nu se face (mai ales in cadrul unui cuplu), nu spune nimic...etc. Ha???

Personal, mi se pare unul dintre cele mai misto si mai personale cadouri, cu conditia sa stii ce dai (sa fi citit tu insuti cartea respectiva sau cel putin sa fi auzit de ea), sa te gandesti un pic in fata raftului din librarie, sa nu faci vreo gafa. 

Ma gandeam daca exista carti cu care nu poti gresi (bine, presupunand ca destinatarul nu e manelist/cocalar/dusman declarat al literaturii... etc, etc), le dai cadou si pur si simplu plac sau, in cel mai rau caz, lasa indiferent, dar niciodata nu enerveaza. Hai sa zicem ca ati participa la un joc unde fiecare aduce cate o carte (buna!), se trage la sorti si nu stii la cine va ajunge cartea ta. Ce ai aduce, tinand cont ca poate ajunge fie la cineva super pasionat de literatura, fie la cineva care nu citeste chiar in fiecare seara :) ?
Eu as aduce, de exemplu, De veghe in lanul de secara, Portretul lui Dorian Gray sau Nostalgia lui Cartarescu.

Site cu literatura romana in descieri sucinte, personale si narcisiste. via  Cotidianul . Ideea e ok, dar nu stiu de ce, raman sceptica la contactul sciitorului roman cu netul si la ce content ar putea genera asta.

Metroland e prima carte a lui Julian Barnes, publicata in 1981. Tristeti de lamaie a aparut in 2004 - penultima carte so far. O carte scrisa cand era tanar, deci, si una cand a imbatranit, ambele despre timp si cat de ciudat trece el. Una e despre tineri care imbatranesc si renunta, alta e despre batrani care incearca sa recupereze, sa se salveze cumva, desi e clar ca nu exista a way out. Sau mai exact exista only one way out si acela e moartea.

    

Tristeti de lamaie e o carte de short stories despre batranete si moarte, despre renuntari, frustrari, resemnari si recuperari. E inutil sa spun ca e ingrozitor de trista, desi umorul englezesc al lui Barnes nu lipseste, pentru ca prezinta atatea aspecte ale imbatranirii, atatea reactii ale oamenilor care si-au cam terminat viata, fie ei "vedete", oameni simpli, intelectuali sau batrani uitati intr-un azil.
De ce lamaie? Pentru ca la chinezi e simbolul mortii....

Da, deci citesc carti depresive si de cateva zile ascult obsesiv doua melodii: Robbie Williams cu Advertising Space

There's no dignity in death
To sell the world your last breath
They're still fighting over
Everything you left over

si Joan Baez cu Diamonds and Rust.

Ten years ago
I bought you some cufflinks
You brought me something
We both know what memories can bring
They bring diamonds and rust (...)

Now I see you standing
With brown leaves falling around
And snow in your hair
Now you're smiling out the window
Of that crummy hotel
Over Washington Square

 but i just love this picture de pe idb (good job, Flavia. Si a big hug impreuna cu a big La multi ani! ). Shiny, warm, friendly, happy, exact asa mi-ar placea sa fie peisajul literar romanesc, fara nervi si conflicte gratuite. 

M-a prins Irene :) Un articol lung despre meme (caus this is a meme si e un subiect fascinant. La un moment dat vroiam sa dau unei reviste numele meme, dar mi s-a atras atentia ca s-ar putea confunda cu Meme Stoica. ... :))) ) aici. Now, sa lasam teoria si sa trecem la practica. Adica la raspunsuri.

4 filme: Invaziile barbare, Amelie, Dancer in the dark, Eternal sunshine of a spotless mind (care, da, a fost tradus ca Stralucirea eterna a minstii neprihanite.... :))) )

4 seriale: Seinfeld, MASH, Friends, Gilmore girls :) Stiu, sunt vechi, dar am renuntat fericita la tv

4 mancaruri: salata Gorgonzola, fistic, spaghete Carbonara, chestii mexicane si foarte iuti

4 bauturi (contributie personala): campari orange, ceai negru cu lapte, absint, ice tea de lotus si lamaie verde

4 carti (greu...): Casanova in Boemia (Andrei Codrescu), Poezii (Florin Iaru), Tristeti de lamaie (Julian Barnes), Clopotul de sticla (Sylvia Plath), Aventurile elevului Torless (Musil), Pornografie (Gombrovicz).... stiu, sunt 6 deja si lista ar putea continua mult si bine.... si mult si bine...

4 locuri in care as vrea sa fiu acum: pe plaja sau mai exact intr-o mare un pic agitata, intr-un loc unde sunt exagerat de multe pisici, intr-o mansarda mare de tot, la Amsterdam

4 locuri in care am fost in vacanta: Delta, mare, munte si alte forme geografice :)

4 pagini pe care le vizitez zilnic: cotidianul.ro, adverblog, cnn.com si multe bloguri. Well, mai sunt pagini pe care nu le vizitez zilnic pt ca nu se updateaza zilnic...

4 joburi pe care le-am avut: redactor Imagoo (hm), copywriter plus other stuff as in scris in colaborare pe la reviste

4 locuri in care am locuit: Bucuresti, Craiova si gata

4 oameni pe care ii tag-tag: Andrei, Boo, Zuza, Alina si.. si... si Gratian :) (gresit, sunt 4, Gratian nu se poate pune la nici o numaratoare. Dar il rugam frumos de tot sa raspunda)

Cum spune si Irene, Valentine's Day, pe care si asa o iubim din toate sufletele noastre de copii,  ne-a fost luminata de intelepciunea unei reviste de femei:

"o dubla poveste de dragoste, tandra si dureroasa, aproape solara si lipsita de incranceri grunjoase, dar care poate avea un singur final: fericit sau nu", "dar nici socul asta nu ne-a doborat", "poveste triunghiular amoroasa" samd.

E clar. Chestia asta are un singur comentariu: da sau nu. Si povestea triunghiular-amoroasa ma duce cu gandul la o poveste patratoasa si la o minte in colturi si ma intreb sincer ce trebuie sa mananci ( fumezi? ) ca sa scrii asemenea constructii frazeologice si logice.

Love is for sale. Pe toate tarabele, in toate magazinele, in toate restaurantele, in toate locurile romantice si neromantice, la toti buticarii.
  via fuck valentine's day.

via Flower Power. Suna bine. Pe 15, in Frame, la ora 21.
 

Mi-am dat demisia.

... sunt zapacita, aiurita, pierd, uit, mi-e lene, las pe ultimul moment... dar, de obicei, in ultimul moment, tehnica ma lasa balta, asa ca trebuie sa fac rost, cumva, de un al doilea ultim moment. Articolele la Dilema se dau teoretic vineri. Eu practic le cam dau luni. Duminica si luni apar, inevitabil, ta, na, na, naaaaam: problemele tehnice!

Exemplu: primul articol... now y realise ce mult vroiam chestia asta si ce emotii aveam. Ultimul moment: pica netul, nu se poate trimite. Internet cafe-ul de langa - Inchis. Al doilea - nu accepta dischete, cd-uri. In final, se rezolva cu un ftp dubios.
Alt articol: il scriu, il salvez, dau sa-l trimit. Unde naiba e? Il caut, nu-l gasesc, aflu ca l-am salvat in temporare si ca nu se poate recupera de nici o culoare si cu nici un soft, imi cer scuze, nimeni nu crede ca nu se poate recupera, mai ales ca aveam my beloved specialist langa mine.
Saptamana trecuta: scriu, scriu, pana de curent la prize. Pana de curent tine o zi, eu incerc sa explic ca nu fac asta intentionat (va dati seama ca toate situatiile astea vin dupa ce eu dau telefoane sa spun ca intarzii, ca de, ultimul moment)...
Azi: aseara am sunat sa zic ca il dau, evident, in dimineata asta... Nu-l terminasem, asa ca l-am pus pe mail sa il termin la servici. Surprize, surprize, mailul avea fix 0 k si era cam... blanc. Si pot sa jur ca scrisesem aproape 3000 de semne...

Is it me or what?

Stimultan.

La Novac pe blog. Faceti valuri, chemati majoretele, deschideti sampania si votati.

M-a intrebat cineva ce sa scrie in dreptul numelui meu - jurnalist, copywriter, studenta, scriitoare (viitoare, dak scrisul va bate lenea)... ? Ei bine, in secunda aia m-am blocat, fix in mijlocul strazii, cu mobilul in mana...

Who the hell am I? Si cam ce vreau?

Stiu, stiu, suna filosofic, dar chiar omu io are o problema. Imi place sa scriu, ok, but what's next? Ce scriu? Advertoriale nu-mi prea place, sincera sa fiu. Am vrut jurnalism cultural, dar am avut o problema de locatie. Am vrut sa-mi fac propria revista dar mi-am dat seama ca 1) nu sunt inca destul de buna pt asta 2) banii nu sunt o chestie abstracta.

De ziare m-am speriat pentru ca am auzit ca ajungi sa scrii superficial si pe banda si nu vreau asta. Am ajuns in publicitate. Nu's prea sigura ca e modul meu de exprimare. Am cateva proiecte de scris literatura si invoc scuze clasice - n-am timp, luna viitoare, mi-e lene, am examene, cata treaba la job, mama ei de muza ca nu apare. M-am apucat de multe chestii si nu le-am terminat, m-am plictisit, am facut compromisuri cu mine insami, n-am avut curaj, am fost timida, am ales variante comode, m-am luat dupa trenduri aiuristice.

Ma gandesc ca poate as face bine sa ma hotarasc ce vreau. Pe de alta parte, n-am chef sa ma trezesc peste cativa ani cu un job caldut, cu o viata dragutza, comoda, cu 3 carti citite in ultimul an, fara nici un scop, mecanica, inconstienta, ca oamenii care ma enerveaza teribil acum. Imi dau seama ca pierd timpul fara sa stiu ce dracu ar trebui sa fac sa il castig. De fapt, mi-e cam frica de faptul ca am cam crescut mare, ca lucrurile nu mai sunt asa simple si ca se pare ca idealismul nu prea are loc si ca incep sa uit cine sunt.

Un nou redactor sef la Polirom. Good luck si mult realism :). Si logic ca dai ProTv-ul pe Polirom, duuuuh!

Poliromul mi se pare cea mai coerenta editura de la noi, cu cel mai interesant program editorial, fara fite, cu oameni tineri care chiar vor sa schimbe ceva. In general, se diferentiaza prin tot felul de chestii haioase pe care le organizeaza, as in Poeticile Cotidianului sau felul lansarilor de la targ sau mici dragalasenii de marketing, cum ar fi introducerea unui fragment dintr-o carte in curs de aparitie in Tabu. Mai ales, Polirom e la zi cu ceea ce se intampla in literatura, nu traieste "atemporal", ca alte edituri si
am impresia ca vrea sa schimbe ceva prin peisajul asta pana nu mult timp destul de anost.

Nu stiu daca voi stiti outdoor-ul acela la Mobexpert in care o doamna blonda, designer sau ceva ceva de genul, ne spunea ca ideile bune nu sunt neaparat cele mai scumpe (citat aproximativ). Si se semna. Ei bine, ieri am vazut fix acelasi panou, cu acelasi citat, aceleasi imagini, dar... cu alta poza, bruneta de data asta, tot designer (numele nu stiu daca e acelasi, caus i don't remember).

Sa ma faca cineva si pe mine sa inteleg: adica doamna blonda a spus chestia cu ideile bune si doamna bruneta a copiat-o in campania urmatoare? Doamna blonda s-a vopsit? E vorba de telepatie si doamnele gandesc la fel? Directorul de la Mobexpert s-a suparat pe blonde?

Pentru atunci cand nu stii ce sa spui.

 
Eu as fi umplut-o cu versuri...

Nu-mi iese din minte o sintagma de-a lui Poe - multime solitara. Oare de ce?

Pe un post de radio (habar n-am care, dar suna... antic), o doamna foarte afectata presta consideratii lingvistice. Cum ar fi ca un strain mergea pe strada si vorbea singur, in limba lui. Si de aici o teorie lunga despre izolarea lingvistica a omului intr-o tara unde nu se vorbeste limba lui, nevoia de a se exprima in graiul stramosilor, alienare and so on. Hm, ma intreb cat de alienata e doamna intr-o lume a ei, fara sa fi auzit de handsfree, bluetooth si alte descoperiri merituoase ale stiintei moderne.

Mie mi se pare ca situl asta suna ca un poem.

Iar masina cu Zapp, iar la snowboard. In drum spre munte, un politist ne face semn sa oprim intr-un loc nefiresc de nepermis. Noi ne intrebam de zor: permis avem, acte aproape toate, centura nu, snowboard in masina (nu deasupra, ci de-a lungul) avem, nu poate fi asa nasol. Dar de ce intr-un loc asa dubios, cumva in mijlocul strazii, unde se construia ceva?

Vine politistu si il intreaba pe sofer: Domne, ce oferte aveti la Zapp in perioada asta?

Soferul perplex incepe sa-i povesteasca, asta cere numar de telefon, restul faceam eforturi supranaturale sa nu se vada ca suntem pe punctul de a lesina de ras.
Trece o masina pe langa, aproape (mergea regulamentar, dar nu intelegea ce facem noi in mijlocul drumului) si politistu zice:
Trage, sofer, de volan, ce te miri asa! Cum ai putut sa-ti pui geamuri fumurii, trage si de volan! Asa, domne, deci cu Zappu... va sun io saptamana asta, da?

in cazul lui Teo Peter e aici. Pacat ca e prost scrisa, neargumentata (Ce vrea? Justice for all? US Hillary? Hm... cam... idealist, asa, cu titluri care fac sufletul tau de rocker sa vibreze.) si ca, vorba unei prietene, nu are credibilitate pentru ca o poate semna oricine de mai multe ori. Nu stiu daca va avea sau nu efect, m-as bucura sa aiba, dar americanii nu sunt chiar asa usor impresionabili, zic eu. Am semnat totusi...

Dar, dincolo de asta, ceea ce s-a intamplat e incredibil si in totalitate condamnabil, un joc de-a legile, procedurile corecte si incorecte, circ mediatic, martori cheie care nu se duc la proces... etc. E bine ca oficialitatile s-au implicat in asta si ca incearca sa gaseasca o solutie.

Din categoria what if, ma intreb ce s-ar fi intamplat daca soldatul american omora un om obisnuit sau daca un soldat roman ar fi omorat o vedeta (pastrand proportiile) americana.

Maine, cu zapada adusa de la munte. Foarte misto ideea de snowboard urban...

Tinand cont ca duminica ma duc la Predeal cu snowboardu, chestia de maine o iau ca pe un teasing... :)

de la un articol din Saptamana Financiara. Ma gandesc ca intr-o societate plina de reguli, constrangeri si limite, brandurile, asa putine cum sunt, sunt o componenta foarte importanta a identitatii, de diferentiere sociala si culturala. Reprezinta, in felul lor, o  mica parte din identitatea furata. De acord, asa este si acum, dar atunci ele aveau o functie precisa, mai bine definita cred. Sunt chestii pe care mi le amintesc vag, niciodata singure, ci conexe cu diverse intamplari, mai ales din sfera micilor subversivitati:  sapunul Fa adus de  un nenea  care trecea  in Bulgaria, impreuna cu niste gume sferice, Kent-ul dat la doctor,  crema Nivea la cutie rotunda (de care o prietena era foarte uimita ca mai exista si o asocia doar cu perioada comunista). In contextul comunist, brandurile isi schimbau valorile propriu zise si capatau alte conotatii.

Azi apare Prezent, un saptamanal condus de Dan Turturica, cu trei sectiuni: actualitate, afaceri, arte&media. Ce isi propune? Sa arate tabloul complet asupra realitatii, scrie in editorial, sa "treaca dincolo de stratul superficial al zilei".

Mi se pare un ziar consistent, serios, viu si bine scris. Din subiectele primului numar: SRI, Ce au de impartit Basescu si Patriciu,Cine sunt teroristii sindicali, Preturile locuintelor, Clubbing in case parasite, Lumea virtuala and so on.

Sa-mi spuneti ce parere aveti de campanie... :) Caus guess who's the copy behind.