Vad la Luciat o idee foarte foarte buna. Si eu m-am enervat cand am auzit ca va disparea emisiunea Lumea citeste, a lui I.T. Morar, pentru a lasa loc talk-show-urilor politice. Nu o sa mai fie nici Nocturne, nici Memorialul Durerii, pentru ca, hey, toti romanii vor scandal si injuraturi in direct, nu? Ce nevoie avem de cultura si de alte subiecte plictisitoare?
Asa ca... mergem marti seara, la 7, la intrarea Pangratti a TVR cu o carte in mana, sa aratam ca lumea citeste? Facem o intalnire literara acolo? Ar fi frumos sa fim cat mai multi, pentru a-l convinge pe domnul presedinte director general al TVR ca nu e bine sa se joace cu cartile.
August 2007
Chiar credeati ca spam-ul e trimis de niste booti fara bun simt sau de niste oameni rai, care trimit mii de mailuri in acelasi timp, poate pica vreun fraier? Gresit, gresit. Si spammerii sunt oameni si am dovezi in sensul asta.
Primesc un mail. De la o anume Francisca Dikko, de pe Coasta de Fildes. Poveste veche, a cautat un om de incredere, s-o ajute cu marea mostenire de 5 milioane de dolari, pe care trebuie-trebuie sa le transfere unde altundeva decat in contul meu. Urmeaza sa-i recupereze, dupa ce imi da si mie, bineinteles, un procent.
Ce faci? Mark as spam. Tocmai cand faceam eu operatiunea asta de rutina, pe YM ma contacteaza Francisca.... the spammer. Imi spune ca mi-a trimis un mail, eu ii psun ca nu ma intereseaza, incepe sa ma bata la cap. De fapt, imi dau seama ca incepe sa ma intereseze. Incerc s-o conving sa-mi spuna cum functioneaza de fapt faza, cata lume crede povestea aia si cati bani face.
Nu si nu, e pe bune. Incerc sa fac un pic misto de printii nigerieni, dar mi-o taie scurt ca nu e din Nigeria... riiiight, asta ar trebui sa-mi dea incredere. "fransisca_dikko999: u should have known by now that nigerians are full of scamers". :)
(no shit, pe bune?)
Discutia a continuat vreo juma de ora, pana m-am plictisit. Tot incercam sa aflu cine e de fapt, daca a crezut-o cineva si cum functioneaza treaba asta. I-am zis de o mie d eori ca nu cred dar ca ma intereseaza procesul, degeaba. Ea e de pe Coasta de Fildes si are o mostenire. Totul a culminat cand am intrebat-o ca ok, de ce m-ai ales pe mine, cum ai incredere intr-un necunoscut? S-a rugat si Dumnezeu i-a revelat ID-ul meu de messenger. Sa mai spuna cineva ca divinitatea nu e implicata in tehnologie!
Dar da, spam-ul poate fi artistic, dar despre asta am mai vorbit aici sau aici.
Primesc un mail. De la o anume Francisca Dikko, de pe Coasta de Fildes. Poveste veche, a cautat un om de incredere, s-o ajute cu marea mostenire de 5 milioane de dolari, pe care trebuie-trebuie sa le transfere unde altundeva decat in contul meu. Urmeaza sa-i recupereze, dupa ce imi da si mie, bineinteles, un procent.
Ce faci? Mark as spam. Tocmai cand faceam eu operatiunea asta de rutina, pe YM ma contacteaza Francisca.... the spammer. Imi spune ca mi-a trimis un mail, eu ii psun ca nu ma intereseaza, incepe sa ma bata la cap. De fapt, imi dau seama ca incepe sa ma intereseze. Incerc s-o conving sa-mi spuna cum functioneaza de fapt faza, cata lume crede povestea aia si cati bani face.
Nu si nu, e pe bune. Incerc sa fac un pic misto de printii nigerieni, dar mi-o taie scurt ca nu e din Nigeria... riiiight, asta ar trebui sa-mi dea incredere. "fransisca_dikko999: u should have known by now that nigerians are full of scamers". :)
(no shit, pe bune?)
fransisca_dikko999: Please i dont want u to thing that i am
not for reall
criz: i bet you are for real :D
criz: but i bet the story is not for real
fransisca_dikko999: So are u trying to tell me that the mail
i sen't to u is a spame
criz: LOL. come on, you are talking about 5 million dollars
fransisca_dikko999: What storie are u taking about
criz: your story... with inheritance
fransisca_dikko999: not 5m is 5.5m
Discutia a continuat vreo juma de ora, pana m-am plictisit. Tot incercam sa aflu cine e de fapt, daca a crezut-o cineva si cum functioneaza treaba asta. I-am zis de o mie d eori ca nu cred dar ca ma intereseaza procesul, degeaba. Ea e de pe Coasta de Fildes si are o mostenire. Totul a culminat cand am intrebat-o ca ok, de ce m-ai ales pe mine, cum ai incredere intr-un necunoscut? S-a rugat si Dumnezeu i-a revelat ID-ul meu de messenger. Sa mai spuna cineva ca divinitatea nu e implicata in tehnologie!
Dar da, spam-ul poate fi artistic, dar despre asta am mai vorbit aici sau aici.
"Using volumes 25cm high and 5cm thick (some 400 pages), each page
having two columns, each columns having 80 rows, and each row having 50
characters, ? 6MB per volume. As English Wikipedia has 4.4GB of text
(October 2006) ? 750 volumes. Note that this is a conservative
estimate, as it doesn't include images, tables etc. which take up more
surface than the text which describes them. Keep in mind that's 4.4GB
of dynamic truth!" - de aici, via BoingBoing.
Wikipedia printata - 750 volume. Wow. :) Si cat de bine suna dynamic truth!
Wikipedia printata - 750 volume. Wow. :) Si cat de bine suna dynamic truth!
Ieri citeam in Matei Iliescu despre moarte. Cum poti pastra amintirea vie a unui om, nu cea din fotografii, ci felul in care a fost, cum vorbea, cum se misca, cum radea, ce gesturi avea? Ieri a murit Zoli. Sa-i ramana amintirea vie in toti cei care l-au cunoscut.
Nu pricep prea bine de ce toate romanele cu tema din lumea tehnlogiei trebuie sa cuprinda neaparat si o apocalipsa. Viziunea asta cyber punk e cam depasita si nu mai pare atat de spectaculoasa cum era la inceput. Peste tot se intampla ceva evil, imposibil de controlat datorat tehnologiei, computerele dau peste cap ordinea fireasca a lumii, e haos, dezastru, se strica tot.
Virusul, Hari Kunzru, editura Polirom
Romanul lui Hari Kunzru, Transmission pe numele sau netradus, are marele avantaj ca scriitorul stie ce vorbeste si nu inventeaza cine stie ce lucruri despre computere, cum se mai intampla. Din fericire, nici nu o ia razna sa ajunga in povestioare cu lumi inghite de computere si cu planuri care se confunda. Virusul se plaseaza in contemporaneitate, se leaga bine de tot de concret si, cu ceva imaginatie, pare chiar usor plauzibil. Usor, pentru ca exagerarile fac parte din farmecul literaturii, nu? :)
Virusul se bazeaza pe nesiguranta noastra in relatie cu masina si pe faptul ca de fapt lumea noastra informatizata e de fapt fragila si usor de destabilizat daca isi pune un programator destept capul cu ea. Iar programatorul destept se numeste Arjun Mehta.
Arjun vine dintr-o clasica familie indiana si, bineinteles, vrea sa ajunga in America la o companie de software. Cum e personajul? Naiv, pe lumea lui, fara sa inteleaga prea bine the big bad world in care intra, cu un set de prejudecati culturale bine scris in procesorul personal, pasionat pana la obsesie de filmele de la Bollywood, fara experienta de viata si credul. Va imaginati fericirea lui cand o companie de placement il asigura ca va avea un job in America, trece peste indoielile familiei, isi face bagajele si incepe sa viseze la Sillicon Valley (we all do, nu?).
Visul american nu e insa asa roz si Arjun se trezeste ca de fapt nu are job, dar ca prin contractul cu firma din India trebuie sa-si gaseasca. Dupa cateva incercari temporare, Arjun ajunge la o companie de antivirusi unde lucrurile par sa mearga ok, desi nu atat de ok cum le povestea el parintilor la telefon (ca e in boardul de conducere, ca are responsabilitati importante). O cunoaste pe Chris, care ii zdruncina serios conceptiile despre lume prin stilul ei nonconfrmist si libertin, care il paralizeaza. Nu intelege cum e cu sexul, cu drogurile sau cu alte ingrediente ale vietii moderne. Prin contrast, naivitatea lui e cuceritoare.
Cand se vede in situatia de a fi dat afara, Arjun recurge la ultima solutie: face un super virus care infecteaza tot, de la comunicarea in aeroporturi pana la sistemele de filtrare a apei, dand practic lumea peste cap. Cum spuneam, apocalipsa. Virusul poarta numele unei actrite din filmele indiene, Leela, care iti danseaza pe monitor si face haos in calculator. :) Ciocnirea culturilor e totala si e exprimata in multe feluri in carte, de la afaceristi care-si stabilesc contractele in functie de cat de bine joci golf pana la firele nevazute ale filmelor indiene.
Povestea are de fapt mai multe planuri, aproape paralel intram in viata lui Guy, un manager de succes al unei companii de publicitate, a sotiei lui care ajunge PR la ultimul film al Leelei si la relatia lor in care nu toate lucrurile sunt spuse. Mai e si povestea leelei zahir, actrita si dansatoarea care e prinsa in industria complicata a Bollywood-ului si in interesele orgolioase ale mamei ei.
Intr-un fel, cartea e o satira la adresa societatii contemporane, a carei perfectiune se traduce in cifre de afaceri, lucruri scumpe, cultura corporatista si branding, tehnologie inalta, dar care se pot evapora intr-o clipa, voit sau nu (un exemplu e ce se intampla cu Guy, dar nu spun mai mult).Virusul asimileaza lumea contemprana, se plimba prin ea, uneori de parca ar fi subiect de stiri, de informatii exacte. E scrisa cu umor si alert, e catchy si te prinde repede, desi uneori ingrosarea tuselor devine de la amuzanta la iritanta. Totusi, are un aer de firesc, de familiaritate cu lumea respectiva.
Si totusi, as vrea o carte unde tehnologia sa nu mai aiba aerul asta amenintator, ci sa fie, pur si simplu, parte din viata personajelor. Fara virusi, fara apocalipse, doar computerul nostru de zi cu zi, cu conexiune rapida la net, bineinteles.
Virusul, Hari Kunzru, editura Polirom
Romanul lui Hari Kunzru, Transmission pe numele sau netradus, are marele avantaj ca scriitorul stie ce vorbeste si nu inventeaza cine stie ce lucruri despre computere, cum se mai intampla. Din fericire, nici nu o ia razna sa ajunga in povestioare cu lumi inghite de computere si cu planuri care se confunda. Virusul se plaseaza in contemporaneitate, se leaga bine de tot de concret si, cu ceva imaginatie, pare chiar usor plauzibil. Usor, pentru ca exagerarile fac parte din farmecul literaturii, nu? :)
Virusul se bazeaza pe nesiguranta noastra in relatie cu masina si pe faptul ca de fapt lumea noastra informatizata e de fapt fragila si usor de destabilizat daca isi pune un programator destept capul cu ea. Iar programatorul destept se numeste Arjun Mehta.
Arjun vine dintr-o clasica familie indiana si, bineinteles, vrea sa ajunga in America la o companie de software. Cum e personajul? Naiv, pe lumea lui, fara sa inteleaga prea bine the big bad world in care intra, cu un set de prejudecati culturale bine scris in procesorul personal, pasionat pana la obsesie de filmele de la Bollywood, fara experienta de viata si credul. Va imaginati fericirea lui cand o companie de placement il asigura ca va avea un job in America, trece peste indoielile familiei, isi face bagajele si incepe sa viseze la Sillicon Valley (we all do, nu?).
Visul american nu e insa asa roz si Arjun se trezeste ca de fapt nu are job, dar ca prin contractul cu firma din India trebuie sa-si gaseasca. Dupa cateva incercari temporare, Arjun ajunge la o companie de antivirusi unde lucrurile par sa mearga ok, desi nu atat de ok cum le povestea el parintilor la telefon (ca e in boardul de conducere, ca are responsabilitati importante). O cunoaste pe Chris, care ii zdruncina serios conceptiile despre lume prin stilul ei nonconfrmist si libertin, care il paralizeaza. Nu intelege cum e cu sexul, cu drogurile sau cu alte ingrediente ale vietii moderne. Prin contrast, naivitatea lui e cuceritoare.
Cand se vede in situatia de a fi dat afara, Arjun recurge la ultima solutie: face un super virus care infecteaza tot, de la comunicarea in aeroporturi pana la sistemele de filtrare a apei, dand practic lumea peste cap. Cum spuneam, apocalipsa. Virusul poarta numele unei actrite din filmele indiene, Leela, care iti danseaza pe monitor si face haos in calculator. :) Ciocnirea culturilor e totala si e exprimata in multe feluri in carte, de la afaceristi care-si stabilesc contractele in functie de cat de bine joci golf pana la firele nevazute ale filmelor indiene.
Povestea are de fapt mai multe planuri, aproape paralel intram in viata lui Guy, un manager de succes al unei companii de publicitate, a sotiei lui care ajunge PR la ultimul film al Leelei si la relatia lor in care nu toate lucrurile sunt spuse. Mai e si povestea leelei zahir, actrita si dansatoarea care e prinsa in industria complicata a Bollywood-ului si in interesele orgolioase ale mamei ei.
Intr-un fel, cartea e o satira la adresa societatii contemporane, a carei perfectiune se traduce in cifre de afaceri, lucruri scumpe, cultura corporatista si branding, tehnologie inalta, dar care se pot evapora intr-o clipa, voit sau nu (un exemplu e ce se intampla cu Guy, dar nu spun mai mult).Virusul asimileaza lumea contemprana, se plimba prin ea, uneori de parca ar fi subiect de stiri, de informatii exacte. E scrisa cu umor si alert, e catchy si te prinde repede, desi uneori ingrosarea tuselor devine de la amuzanta la iritanta. Totusi, are un aer de firesc, de familiaritate cu lumea respectiva.
Si totusi, as vrea o carte unde tehnologia sa nu mai aiba aerul asta amenintator, ci sa fie, pur si simplu, parte din viata personajelor. Fara virusi, fara apocalipse, doar computerul nostru de zi cu zi, cu conexiune rapida la net, bineinteles.
Cum, n-ai citit Orbitor 3 pana acum?
Nu, astept sa treaca hype-ul, sa se linisteasca criticii si sa nu mai citesc zilnic despre el.
Nu, astept sa treaca hype-ul, sa se linisteasca criticii si sa nu mai citesc zilnic despre el.
Ce e atat de tare? Folosim mereu expresia asta. Cand vedem un loc darapanat, o casa fara ferestre, o blonda cu o fusta indecent de scurta, o mazgalitura pe un perete, un rrom cu o palarie mare sau o florareasca cu fusta colorata, un taran care-si duce vaca la pascut, o gramada de gunoi cu trei flori in varf in mijlocul Bucurestiului, un cersetor retard care se loveste cu capul de semafor, o masina cu jumatate din geamuri lipsa, un copil care se joaca intr-o balta, o reclama comunista, cineva cazut pe marginea soselei, un ceva de la OTV, o stire imbecila dintr-un tabloid samd.
Tot ce nu face parte din tipar e tare. Nu conteaza daca in fond ne place sau nu, daca vedem ceva frumos acolo, contrastul e mereu "tare". M-am surprins folosind "e tare" in cele mai neasteptate contexte. Mereu era legat de o surpriza, de o aparitie inedita in peisaj, ceva ce rupea imaginea tipica despre lume. Chestii stupide erau pentru mine tari, afise agramate, locuri in care n-as fi stat nici o secunda sau oameni pe care teoretic i-as evita.
Totusi, tare-le asta nu cred ca se reduce doar la contrast. Sunt contraste care nu-l provoaca, ba din contra, dau o reactie adversa. Lucrurile pe care le consideram tari au asa, o frumusete insolita, inedita, o culoare care de obicei ne lipseste. Sau... habar n-am ce. Sigur e ca asociem tare cu cele mai neasteptate lucruri (sau cel putin eu). Tare e un fel de cool, dar nu tocmai.
Ca varianta: "omg, este muuuult prea tare!". :D Dar daca te intreaba cineva ce e atat de tare, dai din cap, ridici din umeri si zici "paaai. E tare!". Chiar asa. :)
Tot ce nu face parte din tipar e tare. Nu conteaza daca in fond ne place sau nu, daca vedem ceva frumos acolo, contrastul e mereu "tare". M-am surprins folosind "e tare" in cele mai neasteptate contexte. Mereu era legat de o surpriza, de o aparitie inedita in peisaj, ceva ce rupea imaginea tipica despre lume. Chestii stupide erau pentru mine tari, afise agramate, locuri in care n-as fi stat nici o secunda sau oameni pe care teoretic i-as evita.
Totusi, tare-le asta nu cred ca se reduce doar la contrast. Sunt contraste care nu-l provoaca, ba din contra, dau o reactie adversa. Lucrurile pe care le consideram tari au asa, o frumusete insolita, inedita, o culoare care de obicei ne lipseste. Sau... habar n-am ce. Sigur e ca asociem tare cu cele mai neasteptate lucruri (sau cel putin eu). Tare e un fel de cool, dar nu tocmai.
Ca varianta: "omg, este muuuult prea tare!". :D Dar daca te intreaba cineva ce e atat de tare, dai din cap, ridici din umeri si zici "paaai. E tare!". Chiar asa. :)
Am pus un sondaj nou in dreapta, pentru ca cel cu "ce te face sa cumperi o carte?" e de cand lumea. Interesant ca marea majoritate merge pe recomandari si review-uri, un lucru bine de stiut pentru edituri.
Cel nou se refera la cum citim. Eu de exemplu citesc haotic, se poate intampla sa treaca multe zile in care n-am pus mana pe o coperta, iar apoi sa citesc rapid trei carti. Daca imi place o carte, imi e imposibil sa o las din mana, o citesc aproape frenetic, cu foame, chiar daca nu analizez in detaliu, cuminte, ce scrie acolo. Cred ca am facut fise la zece carti in toata viata mea, si atunci pentru facultate (cele la Breban de exemplu erau presarate cu diverse comentarii greu de reprodus :) ).
Conteaza senzatia pe care mi-o da si cu cat e mai intensa, cu atat mai bine. Dupa ce o termin, ramane un feeling, niste senzatii, nu neaparat niste personaje nush cum construite sau o tehnica narativa inedita. Conteaza foarte mult si lucrurile astea, dar ca ingrediente ce se topesc in mixul respectiv de senzatii.
Daca am lasat o carte, imi e greu sa ma reapuc de ea, cel putin de unde sta cartonasul ala ca semn. O iau de la inceput, de obicei dupa mult timp, si o inghit rapid. De exemplu asa am facut recent cu Furie a lui Rushdie, care, nu imi dau seama de ce acum, nu m-a prins din prima.
Deci... cum cititi? :)
Cel nou se refera la cum citim. Eu de exemplu citesc haotic, se poate intampla sa treaca multe zile in care n-am pus mana pe o coperta, iar apoi sa citesc rapid trei carti. Daca imi place o carte, imi e imposibil sa o las din mana, o citesc aproape frenetic, cu foame, chiar daca nu analizez in detaliu, cuminte, ce scrie acolo. Cred ca am facut fise la zece carti in toata viata mea, si atunci pentru facultate (cele la Breban de exemplu erau presarate cu diverse comentarii greu de reprodus :) ).
Conteaza senzatia pe care mi-o da si cu cat e mai intensa, cu atat mai bine. Dupa ce o termin, ramane un feeling, niste senzatii, nu neaparat niste personaje nush cum construite sau o tehnica narativa inedita. Conteaza foarte mult si lucrurile astea, dar ca ingrediente ce se topesc in mixul respectiv de senzatii.
Daca am lasat o carte, imi e greu sa ma reapuc de ea, cel putin de unde sta cartonasul ala ca semn. O iau de la inceput, de obicei dupa mult timp, si o inghit rapid. De exemplu asa am facut recent cu Furie a lui Rushdie, care, nu imi dau seama de ce acum, nu m-a prins din prima.
Deci... cum cititi? :)
Chiar asa, ce mai fac? Mi-a fost dor de blog, am inceput destule posturi dar nu le-am mai publicat. De exemplu cel cu Acid sulfuric era scris trei sferturi din mai apoi s-a rupt firul. Probabil ca sunt si momente in care ajungi la o saturatie a scrisului, stai zi de zi cu mainile pe tastatura asa ca nu mai ai chef sa stai si seara. Asa ca nu va asteptati la o revenire totala. Probabil o sa-mi treaca si iar o sa iau o pauza. :) Macar sa raspund intre timp la cele cateva leapsa primite (sorry guys).
Ma mai joc cu un proiectel simpatic (nu, nu Pisica vagaboanda :D) care sper sa prinda forma cat mai curand. Ar fi prins el forma de cateva luni bune daca n-ar fi functionat principiul lenii ancestrale.
Ma mai joc cu un proiectel simpatic (nu, nu Pisica vagaboanda :D) care sper sa prinda forma cat mai curand. Ar fi prins el forma de cateva luni bune daca n-ar fi functionat principiul lenii ancestrale.
Povestea cartii e simpla si se vrea o parabola. E vorba de un reality-show care simuleaza conditiile dintr-un lagar nazist, cu detinuti si gardieni. Nu se stie cum, dar show-ul e pe bune, detinutii iau bataie, mananca extrem de putin si, la finalul episodului, publicul alege cine sa moara. Si se moare. Macabru o sa ziceti cand auziti asta, dar... hmmmm.
Toata lumea e revoltata, dar show-ul merge inainte. In centrul povestii se afla doua personaje, caporalul Zdena si Pannonique, o frumoasa si intersanta detinuta. Caporalul, femeie, dezvolta o pasiune stranie si bolnavicioasa pentru fata respectiva, care oscileaza in a o chinui mai mult si a-i face mici favoruri. Ca in dragoste. :)
Pannonique are o aura de sfanta, care trece peste tot si se sacrifica pentru ceilalti. Enervant. O dispretuieste pe Zdena, dar incearca sa o determine sa le faca bine detinutilor si sa-i scape. Mesajul e simplu, ba chiar dezamagitor de simplu. De fapt nu stiu daca mesajul e cel care deranjeaza cat modul in care e spus. Textul vrea sa-ti bage pe gat o idee. E genul de carte pe care o citesti fix intr-o ora, care preia o situatie din societatea contemporana, ii da un pic de suspans, o imbraca intr-o haina moralizatoare si gata, avem inca un produs. Cam ca tonele de piese de teatru alternative, toate centrate pe media, alienare si vid contemporan.
Mi se pare ca ar fi fost un bunicel roman de debut. Bine si rau, raul convertit (in final, "bestia" de caporala Zdena se da pe brazda si apare in ipostaza de Lara Croft mai urata in lupta cu raul mediatic. Iti poate da ceva fiori daca esti foarte sensibil (la literatura :P), e scris curat si are acel mic ceva care iti da pentru cateva minute ganduri filosofice. Trece repede.
Cartea am citit-o insa cam cand se tot auzea ca o televiziune olandeza pune la cale un reality show in care un donator de organe are de ales (impreuna cu telespectatorii) pe care anume dintre bolnavii in faza terminala il va ajuta. Ok, s-a dovedit un fake si inca unul misto facut, reality show-ul nu a avut loc, dar a atras suficienta atentie asupra donarii de organe. Totusi, pe moment m-am gandit la carte pusa in paralel cu ce auzeam si ma gandeam wtf? Chiar se poate?
N-am nimic cu reality-show-urile, atata timp cat se pastreaza in limitele divertismentului. Dar nu am chef sa ma uit la tv si sa decid: tu mori, tu traiesti, tu esti mai frumos, mai destept ai mai mult drept la viata, tu esti cam lame, deci mori. E stupid, asta nu e spectacol. Si totusi situatiile astea atrag. Da, ma amuza OTV-ul cand o aduce pe oana zavoranu sa povesteasca de motanul ei, dar e macabru cand intra in viata unor parinti care tocmai si-au pierdut copilul. Si asta, din pacate, se intampla. Doar ca meritau o carte mult mai buna.
Cand iti trece o pisica vagaboanda prin fata, nu fugi, fotografiaz-o! Si trimite-o la pisicavagaboanda at gmail.com. O sa fie star pe blogul pisicilor intalnite pe strada. :)
Blogul este in constructie, asa ca nu dati cu pietre pentru design-ul standard. Pana acum, cat spotter suntem trei: andressa, andrei si subsemnata. :) Daca simtiti ca o sa gasiti foarte multe pisici in drumul vostru, va facem editori.
Blogul este in constructie, asa ca nu dati cu pietre pentru design-ul standard. Pana acum, cat spotter suntem trei: andressa, andrei si subsemnata. :) Daca simtiti ca o sa gasiti foarte multe pisici in drumul vostru, va facem editori.
