Sentimentul ala ciudat ca vrei sa scrii cu disperare, dar habar nu ai ce. Cand stai in fata computerului cu wordul deschis si stii undeva deep inside ca ai ceva de spus, dar damn, degetele lovesc ritmic masa si nu tastatura.... Nu, nu m-am apucat inca de romanul pe care mi-l propun de... vreo doi ani?
pui mâna pe-un stilou şi ce-o fi o fi. începi c-o linie.
ba da! iar când am inspiraţie, n-am chef şi mă simt aşa prost!
(şi când am chef şi inspiraţie n-am timp. vezi hypertext. tre să ne mai vedem să ne motivăm...)
Mai, da :). Chiar tre sa ne vedem urgent. Io luni plec for one week, ne vedem in uichend sau peste 2 sapt. Oki?
Nu mai amanati!
Da, stiu prea bine sentimentul..
insa rar am stat sa scriu intentionat o poezie (in cazul meu)
De obicei ma loveste inspiratia :D
Mie mi se pare ca inspiratia persoanei care a scris chestia respectiva era pe acolo,pierduta,prin TNB..Poate era la o bere,la Motoare.
(ciudat...azi am fost la Motoare si mi-a cazut ochii pe acest "text",iar acum il regasesc pe aici )
Poate daca nu ai nimic de spus ar fi mai bine sa te resemnezi. Adica stiu ele, degetele, ce stiu... Sau sa ne apucam cu totii de scris doar pentru ca nu avem ce face sau pentru ca asa vrem noi? Iar de aici la pretentii semidocte ce imi amintesc de Carrie Bradshow... Numai ca ea era demna si nu avea pretentii de filozof la a cinspea carte.
Beah beah beah.