Pe Pixie mi-a adus-o o prietena acum un an, dupa ce o salvase din ghearele si dintii unor catei de obicei prietenosi, dar, ca orice catei care nu isi tradeaza traditiile nici in ruptul boticului, smotoceau insistent orice pisica le iesea in cale. Nu cred ca avea mai mult de doua luni, era speriata, aproape lesinata si foarte, foarte mica. Ideea era sa o tin un pic si apoi sa gasim o solutie pentru ea.



Dar lucrurile nu stau niciodata asa cum le planuiesti si nu a durat deloc mult sa imi dau seama ca nu exista nici o sansa sa o trimit pe Pixie (apropo, vine de la Pixel) inapoi in aer liber. Asa ca a trecut la regim de papica buna si calda, tratament, baie (eh, cu baia a fost mai greu, pisica ce parea blanda si lesinata a dovedit ca poate sa treaca cu ghearele de blugi, piele si sa opuna o rezistenta la care nu te-ai fi asteptat la ceva atat de mic).



Nu i-a luat mai mult de doua zile lui Pixie sa renunte la aparentele de pisica bleaga si total inactiva si sa darame absolut tot ce gasea in casa, de la pixurile de pe masa la rafturile cu carti (da, a fost un moment cand stateam linistita si am vazut cum cade... ). Si din acel moment au inceput insomniile pentru ca Pixie se odihnea ziua si noaptea ateriza de prin diverse locuri inalte fix in capul meu, imi lua parul drept jucarie si tragea de el sau se plimba cu gherutele pe mine, confundandu-ma, probabil, cu un drum ceva mai miscator. Bineinteles ca nu apucam sa ma supar, pentru ca venea si adormea cu boticul pe gatul meu sau ma pupa sa-mi treaca... oboseala.



Orice venire acasa era o supriza, ba gaseam servetelele de bucatarie praf....



... ba dobora perdeaua, ba rasturna carti, ba o gaseam sub covor. Ca elemente preferate: pungi, hartii, pantalonii mei cu snur jos de care poate sa mearga agatata sau sa ma urmareasca sa ii prinda ore intregi, boxele de un metru inaltime ale lu tata in care isi ascute nevinovata ghearele, cutiile si zapada artificiala, aripioare de pui pe gratar (cred ca e dependenta:) ), spatele lui Andrei pe care mai adoarme, dulapurile, spatiile mici de dupa dulapuri and so on... Cu o fata inocenta, imi sarea in brate sau imi adormea pe genunchi la computer. Now, y be mad on her, being the sweetest cat ever :).



De ce vorbesc despre ea? Pentru ca am fost in weekend la Craiova, am recitit poeme cu mopete si mi-am amintit de pisicile lui Naum.

Cum a ajuns Pixie la Craiova? Un om rau - administratorul - m-a determinat sa o duc la ze family in Craiova, unde mai exista o pisica mare, neagra si neprietenoasa. Desi de 3 ori mai mica decat ea, Pixie a inceput s-o alerge inca din prima zi, cu miorlaituri, urmarit, lupte and stuff. Acum se iubesc foarte tare :).

Poze diseara, cand ajung acasa.  :)