Pentru cateva zile am fost in Retezat cu Andrei. Unde este incredibil de frumos.



Intr-adevar, se ajunge greu, schimbi ceva trenuri (hm, si traiesti nefericit experienta personalului, unde controlorul se uita dubios la tine pentru ca esti probabil singurul care are bilet) si microbuze (Bucuresti - Simeria - Ohaba de sub piatra - Carnic).



Chestie pe care n-am simtit-o ca fiind foarte nasoala la dus pentru ca citeam maniacal Pianul Mecanic al lui Vonnegut pe unde apucam, in tren, in autobuz, in gara, in statie, in carciuma de langa gara, din mers. Cumva ironic, pentru ca si cartea vorbeste de civilizatie, de suprasaturare si de fuga de ea. Am terminat-o fix cand incepea urcusul (o sa scriu zilele astea mai in detaliu despre carte, mi-a placut mult, mult, mult).



Au urmat vreo 7 ore de urcat, dintre care finalul a fost... la inaltime. Asta pentru ca ultima parte pana la lacul Bucura, unde trebuia sa ajungem, era... cam abrupta :). Cel putin pentru cineva care nu e chiar cel mai sportiv om din lume. Adica eu, care am urcat pe stancile alea agatata cu toate mainile si picioarele pe care le aveam si explicandu-i lui Andrei la fiecare 2 minute ca o sa mor.



Dar a meritat. Parcul Retezat cred ca e unul dintre cele mai frumoase locuri ever, cu o multime de flori, de stanci, de paduri de diverse tipuri (fix ca in lectiile de la geografie :) ), cu raulete peste tot, cu lacuri ascunse.



In plus, foarte curat, turistii cuminti ducandu-si frumos punga de gunoi inapoi in civilizatie.


La Bucura era un mic orasel de corturi (exagerez, erau vreo 15, dar nu ma asteptam sa fie atatea), pazit de un refugiu cu salvamontisti. Nu va puteti imagina cat de frig e noaptea. Cu o gramada de haine pe noi si bagati in sacii de dormit, am inghetat artistic. :)



A doua zi, imi arata Andrei un varf - "Acolo mergem". Ma uit lung si abrupt - "Really?". "Intr-o ora si ceva ajungem".
Debordam de entuziasm, dupa cum se vede :).


Varful parea cam mare si cam departe, asa ca am luat-o drept o gluma. Am ajuns cam in doua ore si ceva, dar asta pentru ca ma mai opream eu pe drum sa fac plaja :D. Desi ceva mai greu, cataratul nu mi s-a mai parut atat de infricosator de data asta. Bine, cand ma uitam in sus sau in jos mi se parea, dar evitam sa fac asta :).



Ceea ce ma propulsa spre varf era ca vazusem un grup mare de capre negre (vreo 10 daca am numarat bine) jucandu-se si topaind pe o bucata cu zapada. Si vroiam sa le vad mai bine :). O capra neagra ajungea sarind din stanca in stanca in 5 minute acolo unde ajungeam eu cu respiratia taiata dupa vreo ora.



La coborat, am luat-o un pic freestyle, pe unde nu era marcat. asta pentru ca auziseram o marmota chitaind in zona. Si bine am facut, pentru ca ne-am intalnit cu o familie de marmote - mama si doi pui.



Sunt atat de cuuuuute! Mama era grasa, pufoasa si lenesa si puii erau mici, pufosi si ei si foarte jucausi. Bineinteles ca i-am urmarit fara sa scoatem nici un sunet. Mai adorabil decat atat nu se poate. Si nu, nu inveleau ciocolata in staniol si nici nu faceau masaj vreunei vaci.



Ne-am intors prin partea cealalta, pe la cabana Buta, then Campu' lui Neag, apoi Petrosani, apoi nervi ca trenul spre Bcuresti era peste 7 ore, asa ca am apelat la solutia de rezerva, singura disponibila. Personal spre Craiova :(.