Am remarcat ca am o repulsie organica in ultimul timp fata de un anumit tip de patetism. Cand vad "cuvintele infame" si demonetizate in propozitii cliseistice mi se zbarleste parul si ma amuz teribil.
Adica... poate oamenii sunt sinceri, nu neg asta. Si simt sincer toate dulceturile si amarurile pe care le spun/scriu/canta/exprima intr-un fel sau altul. Poate pelteaua e autentica. :) Desi, cand e autentica, parca n-o exprimi in clisee vechi de sute de ani si de milioane de pagini.
Sunt metaforele la prima mana, legate de obicei de cuvinte precum cer, zbor, aripi, etern, fiinta, insula, singuratate, umbra, timp, disperare, flori, mister, de sintagme "absconse" si de aforisme profunde. Ma plictisesc ingrozitor. Sunt cuvinte golite de sens, comune
E greu sau e usor sa fii diabetic de patetic? Personal, cred ca e al naibii de usor, ca sunt primele lucruri care-ti vin in minte, mai ales ca ai un background numai bun pentru asa ceva din liceu si scoala generala. Numai ca... ceea ce suna bine in perioada romantica, in perioada grecilor vechi, chiar si in modernism suna fals si cu exces de zahar acum.
Articole in categoria me, myself and nothing else
Apare Rubik. Am un sentiment ciudat. Habar n-am daca e literatura. Pentru mine e o experienta si o perioada incredibil de frumoasa, e prietenie, e joc, e experiment. Nu-l pot privi altfel.
Simteam ca Rubikul e un proiect fara sfarsit.
Crestea, scriam, se marea tentacular, se pierdea, se regasea, se discuta. Faptul ca saptamana viitoare apare in librarii imi da un sentiment straniu. Intr-un fel trist, dar asta e o chestie personala, e ca ceva care s-a terminat, a crescut, s-a maturizat. In alt fel, bineinteles, e frumos si emotionant.
Ce am primit azi pe mail:
Rubik este cel mai nou titlu din colectia „Fiction Ltd” de la Polirom. Un proiect cu totul atipic, o poveste despre prietenie, despre „cum se leaga oamenii intre ei”.
Romanul a rezultat din intilnirile saptaminale ale Simonei Popescu cu studentii sai in sala 314 a Facultatii de Litere de la Universitatea Bucuresti (3,14 avea sa devina unul dintre „firele rosii” ale romanului), dar la fel de importante s-au dovedit a fi si reuniunile informale pe terasele bucurestene.
Rubik este un roman experimental inedit, scris de 29 de autori – „de fapt, 22 de autori (cu mine 23) si 6 autori invitati, «guests» (printre ei, doi americani, un francez si un german), dupa cum precizeaza Simona Popescu. Fiecare isi aduce contributia, adaugind un capitol pe schema unor personaje comune, la care se adauga originalitatea proprie.
Romanul are atasat un DVD pe care se regasesc atit textele care contribuie la Rubik, cit si o serie de filme scurte, pe ideile ce construiesc tesatura acestei carti. DVD-ul are 24 de sectiuni in care sint cuprinse 60 de filme video si grupaje de fotografii (Din cuprins: Eu si trupul meu de Scama, Vind goblene, Mani Graff, Erno si Rubik la 314, Snake, Fetita, 1010, Degetul Soniei de la picior, Ce sa fac cu toate pozele astea, Ultimul nivel. 314, Eu imi amintesc atitea…). In Liftiera si ghergheful si Dosar „Goblenista” apare ca protagonista Doamna Lili, celebra liftiera si „goblenista” de la Teatrul National din Bucuresti.
O parte din filme sint editate de Eva Pervolovici, care a folosit fragmente din casetele realizate de Simona Popescu si Gruia Dragomir cu o camera video „de familie”. In „familie” apar autori rubici si prietenii lor. Alte citeva filme ii au ca autori pe citiva studenti (acum absolventi) ai sectiei Video de la Facultatea de Arte din Bucuresti. Mare parte din fondul sonor apartine prietenei de departe, Johanna Reich (Germania).
Autorii romanului: Bogdan Boureanu, Dragos Carciga, Ana Chiritoiu, Raluca Ciochina, Dan Dancescu, Brandusa Dragomir, Gruia Dragomir, Cristina Foarfa, Madalina Georgescu, Anca Ionescu, Marieva Ionescu, Radu Leca, Sonia Lodi, Radu Nedelcut, Igor Mocanu, Dominika Ogrodnik, Eva Pervolovici, Ovidiu Pop, Alina Purcaru, Laura Sandu, Elena Stancu, Simona Vasilache, Simona Popescu.
Guests: Ehren Schimmel, Alexis, Florin Vasile, Mihai Armanul, J.B., Luca Dinulescu, Peter Rösh
Simona Popescu despre ceilalti Rubikautori
„Rubic, rubici – autori ai romanului Rubik. Foarte diferiti. Unora le place Fight Club, altora Jules et Jim. Unii asculta muzica electronica, altii Callas, unii Radiohead, altii muzica veche, compusa de Dimitrie Cantemir. Unii citesc Hunter S. Thompson, altii Raymond Roussel. Unii sint consumatori de benzi desenate (semnate Moebius!), altii-s innebuniti dupa Odilon Redon (ca sa dau doar cite doua borne «electrice», eclectice). Dar au, pe de alta parte, atitea lucruri in comun (nu doar carti, filme, muzici)! Fiecare dintre ei va citi romanul altfel. Fiecare va vedea in el altceva. Fiecare isi va face… rubikipedia sa!”
INTERVIU: Efectul de Rubik descris de Simona Popescu
Rubik reprezinta primul demers editorial de acest gen din Romania. Cui apartine ideea acestei carti?
Despre cum a fost, despre cum le-am propus studentilor cu care ma intilneam la un fel de cenaclu sa scriem un roman (si apoi sa-i facem o varianta multimedia), despre cum a pornit totul de la doamna Lili, liftiera care te urca spre Laptaria Enache din cladirea Teatrului National, si de la goblenurile sale, vorbesc in prefata pe care am scris-o inainte de predarea cartii.
Rubik are nu mai putin de 29 de autori. Ce asteptari trebuie sa aiba cititorii acestui roman? Cum trebuie citit Rubik?
Sint, de fapt, 22 de autori (cu mine 23) si 6 autori invitati, „guests” (printre ei, doi americani, un francez si un german). Diferenta dintre ei este ca autorii au lucrat efectiv la roman, ani de zile (unii mai mult, altii mai putin). Cu majoritatea dintre ei m-am intilnit saptamina de saptamina, miercurea, in sala 314 (3,14 avea sa devina unul din “firele rosii” ale romanului). Dar la fel de importante au fost si intilnirile noastre de dupa „lecturi”, pe terasele Bucurestiului, la o bere. Ne veneau si acolo tot felul de idei. Insa nu trebuie sa-i uitam nici pe autorii video (pe care ii gasiti pe DVD), prietenii nostri, pe care ii consideram un fel de co-autori ai acestui „obiect” literar mai putin obisnuit, mai greu clasabil. Printre „asteptarile” cititorului de Rubik ar trebui sa fie si „asteptarea” pe care o avem si noi de la el! Avem nevoie, noi, rubikautori, de rubikcititori. Rubikul poate fi invirtit-citit „literalmente si in toate sensurile”, ca sa-l parafrazez pe Rimbaud. La sfirsit, mi-a venit ideea sa adaug „o seama de indicii” intr-o addenda pe care am numit-o Rubikipedia, si care, intr-un fel, e si o punere in abis a romanului – unul care cere si o lectura hipertextuala. Varianta multimedia ar fi lasat posibilitatea unei lecturi de acest fel. Ne-am tot intilnit ca s-o gindim, dar programele de editare costau prea mult, asa ca am renuntat.
Spuneti ca Rubik este „mai mult decit literatura”. Ce inseamna acest lucru?
In spatele romanului propriu-zis (cu tot cu „filmulete”) se afla o experienta comuna, si nu doar literara, despre care vorbim cu totii, printre rinduri. O experienta de viata mai importanta pentru mine decit literatura.
Cit de omogena sau eterogena e formula narativa a romanului? Este un roman unitar sau cititorul poate recunoaste foarte usor individualitatile auctoriale?
La nivelul de adincime, e un roman unitar. La suprafata este eterogen, nici nu se putea altfel. Stilurile difera de la un autor la altul, desi exista un aer comun pentru ca am conlucrat tot timpul. Ba chiar, spre sfirsit, le-am propus celor care voiau sa-si asume responsabilitati suplimentare sa fie un fel de „capete limpezi” si, daca e nevoie, sa intervina, cu acceptul autorilor si spre folosul cartii noastre comune, in texte, indiferent de cine erau scrise. S-au facut, pina in ultima clipa, chiar in corectura, tot felul de mici „legaturi”, conexiuni, reasamblari. Nu a fost o treaba usoara. De fapt, de la bun inceput, cei mai multi si-au rescris textele, urmind sugestiile celorlalti. Sint chiar autori care au scris impreuna. Am hotarit sa nu trecem numele in dreptul capitolelor. Fiecare e, cite putin, si in „spatiul” celorlalti. In fel si chip!
Isi propune acest proiect sa lanseze o noua tendinta in literatura romana actuala sau este doar un roman-experiment?
Nu ne-am propus sa lansam noi tendinte. Desi, atunci cind am inceput romanul, cu toate ca erau foarte tineri, prietenii mei aveau niste nemultumiri fata de asa-zisele „noi tendinte” din literatura romana. Printre „noile tendinte” de atunci nu se vedea si una „experimentalista”. Experimentul (dintotdeauna) e o „tendinta” care noua ne place.
Ati avut un model dupa care ati initiat acest proiect? Exista un roman colectiv consacrat in literatura straina?
Cind ne-am apucat de roman, ne-a interesat inainte de orice jocul – jocul cu mai multe strategii, desigur. Felul in care inainta „lucrarea” comuna, felul in care se metamorfoza si se deschidea in noi „terminale”, in noi ramificatii, sa le zicem fractale. Felul in care se invirte… cubul-Rubik. Un precedent exista: un roman colectiv scris acum vreo doua decenii la cenaclul „Junimea” condus de Ovid S. Crohmalniceanu. Nu se stie nici azi pe unde e manuscrisul acestei carti.
Ati coordonat, intrucitva, romanul sau contributia dumneavoastra a fost egala cu a celorlalti autori?
I-as lasa pe ei raspunda la intrebarea asta. Eu am scris textul initial, „rama” romanului, de la care au pornit citeva dintre firele textuale principale, la care s-au adaugat, din mers, altele. Exista, printre rinduri, o intreaga poveste a felului in care s-au legat-dezlegat aceste fire. Am adaugat un mic jurnal (de fapt a fost un text pe care l-am scris pentru o lectura publica, atunci cind am incheiat romanul, in loc de prezentare formala). Si Rubikipedia de care am pomenit. Am vegheat pina la sfirsit – desi „vegheat” nu e chiar cuvintul potrivit.
Ce urmeaza dupa Rubik? Va mai ginditi la un asemenea roman?
Am multe proiecte. Impreuna cu altii? Cine stie? Oricum, a fost o sansa extraordinara sa gasesc deodata atitia oameni cu care sa fiu pe aceeasi lungime de unda. Ne-a placut sa ne intilnim si ne-a placut ce se intimpla cind ne intilneam, de-asta am facut ceva impreuna, nu pentru ca ne-am propus, nu a fost ca la cursurile de „creative writing” sau mai stiu eu ce. Ne leaga ceva ce eu am numit „efectul de rubik”, care se vede in texte, si nu doar in texte! Rubikul a fost si pentru literatura mea ceva foarte important. El face parte din proiectul meu personal – cine ma citeste cu adevarat va intelege despre ce vorbesc.
Simteam ca Rubikul e un proiect fara sfarsit.
Crestea, scriam, se marea tentacular, se pierdea, se regasea, se discuta. Faptul ca saptamana viitoare apare in librarii imi da un sentiment straniu. Intr-un fel trist, dar asta e o chestie personala, e ca ceva care s-a terminat, a crescut, s-a maturizat. In alt fel, bineinteles, e frumos si emotionant.
Ce am primit azi pe mail:
Rubik,
un roman despre prietenie cu 29 de autori, la Editura Polirom
„Prima autofictiune
colectiva de pe meleagurile carpato-danubiano-pontice – si nu numai!”
(Simona Popescu)
Rubik este cel mai nou titlu din colectia „Fiction Ltd” de la Polirom. Un proiect cu totul atipic, o poveste despre prietenie, despre „cum se leaga oamenii intre ei”.
Romanul a rezultat din intilnirile saptaminale ale Simonei Popescu cu studentii sai in sala 314 a Facultatii de Litere de la Universitatea Bucuresti (3,14 avea sa devina unul dintre „firele rosii” ale romanului), dar la fel de importante s-au dovedit a fi si reuniunile informale pe terasele bucurestene.
Rubik este un roman experimental inedit, scris de 29 de autori – „de fapt, 22 de autori (cu mine 23) si 6 autori invitati, «guests» (printre ei, doi americani, un francez si un german), dupa cum precizeaza Simona Popescu. Fiecare isi aduce contributia, adaugind un capitol pe schema unor personaje comune, la care se adauga originalitatea proprie.
Romanul are atasat un DVD pe care se regasesc atit textele care contribuie la Rubik, cit si o serie de filme scurte, pe ideile ce construiesc tesatura acestei carti. DVD-ul are 24 de sectiuni in care sint cuprinse 60 de filme video si grupaje de fotografii (Din cuprins: Eu si trupul meu de Scama, Vind goblene, Mani Graff, Erno si Rubik la 314, Snake, Fetita, 1010, Degetul Soniei de la picior, Ce sa fac cu toate pozele astea, Ultimul nivel. 314, Eu imi amintesc atitea…). In Liftiera si ghergheful si Dosar „Goblenista” apare ca protagonista Doamna Lili, celebra liftiera si „goblenista” de la Teatrul National din Bucuresti.
O parte din filme sint editate de Eva Pervolovici, care a folosit fragmente din casetele realizate de Simona Popescu si Gruia Dragomir cu o camera video „de familie”. In „familie” apar autori rubici si prietenii lor. Alte citeva filme ii au ca autori pe citiva studenti (acum absolventi) ai sectiei Video de la Facultatea de Arte din Bucuresti. Mare parte din fondul sonor apartine prietenei de departe, Johanna Reich (Germania).
Autorii romanului: Bogdan Boureanu, Dragos Carciga, Ana Chiritoiu, Raluca Ciochina, Dan Dancescu, Brandusa Dragomir, Gruia Dragomir, Cristina Foarfa, Madalina Georgescu, Anca Ionescu, Marieva Ionescu, Radu Leca, Sonia Lodi, Radu Nedelcut, Igor Mocanu, Dominika Ogrodnik, Eva Pervolovici, Ovidiu Pop, Alina Purcaru, Laura Sandu, Elena Stancu, Simona Vasilache, Simona Popescu.
Guests: Ehren Schimmel, Alexis, Florin Vasile, Mihai Armanul, J.B., Luca Dinulescu, Peter Rösh
Simona Popescu despre ceilalti Rubikautori
„Rubic, rubici – autori ai romanului Rubik. Foarte diferiti. Unora le place Fight Club, altora Jules et Jim. Unii asculta muzica electronica, altii Callas, unii Radiohead, altii muzica veche, compusa de Dimitrie Cantemir. Unii citesc Hunter S. Thompson, altii Raymond Roussel. Unii sint consumatori de benzi desenate (semnate Moebius!), altii-s innebuniti dupa Odilon Redon (ca sa dau doar cite doua borne «electrice», eclectice). Dar au, pe de alta parte, atitea lucruri in comun (nu doar carti, filme, muzici)! Fiecare dintre ei va citi romanul altfel. Fiecare va vedea in el altceva. Fiecare isi va face… rubikipedia sa!”
INTERVIU: Efectul de Rubik descris de Simona Popescu
Rubik reprezinta primul demers editorial de acest gen din Romania. Cui apartine ideea acestei carti?
Despre cum a fost, despre cum le-am propus studentilor cu care ma intilneam la un fel de cenaclu sa scriem un roman (si apoi sa-i facem o varianta multimedia), despre cum a pornit totul de la doamna Lili, liftiera care te urca spre Laptaria Enache din cladirea Teatrului National, si de la goblenurile sale, vorbesc in prefata pe care am scris-o inainte de predarea cartii.
Rubik are nu mai putin de 29 de autori. Ce asteptari trebuie sa aiba cititorii acestui roman? Cum trebuie citit Rubik?
Sint, de fapt, 22 de autori (cu mine 23) si 6 autori invitati, „guests” (printre ei, doi americani, un francez si un german). Diferenta dintre ei este ca autorii au lucrat efectiv la roman, ani de zile (unii mai mult, altii mai putin). Cu majoritatea dintre ei m-am intilnit saptamina de saptamina, miercurea, in sala 314 (3,14 avea sa devina unul din “firele rosii” ale romanului). Dar la fel de importante au fost si intilnirile noastre de dupa „lecturi”, pe terasele Bucurestiului, la o bere. Ne veneau si acolo tot felul de idei. Insa nu trebuie sa-i uitam nici pe autorii video (pe care ii gasiti pe DVD), prietenii nostri, pe care ii consideram un fel de co-autori ai acestui „obiect” literar mai putin obisnuit, mai greu clasabil. Printre „asteptarile” cititorului de Rubik ar trebui sa fie si „asteptarea” pe care o avem si noi de la el! Avem nevoie, noi, rubikautori, de rubikcititori. Rubikul poate fi invirtit-citit „literalmente si in toate sensurile”, ca sa-l parafrazez pe Rimbaud. La sfirsit, mi-a venit ideea sa adaug „o seama de indicii” intr-o addenda pe care am numit-o Rubikipedia, si care, intr-un fel, e si o punere in abis a romanului – unul care cere si o lectura hipertextuala. Varianta multimedia ar fi lasat posibilitatea unei lecturi de acest fel. Ne-am tot intilnit ca s-o gindim, dar programele de editare costau prea mult, asa ca am renuntat.
Spuneti ca Rubik este „mai mult decit literatura”. Ce inseamna acest lucru?
In spatele romanului propriu-zis (cu tot cu „filmulete”) se afla o experienta comuna, si nu doar literara, despre care vorbim cu totii, printre rinduri. O experienta de viata mai importanta pentru mine decit literatura.
Cit de omogena sau eterogena e formula narativa a romanului? Este un roman unitar sau cititorul poate recunoaste foarte usor individualitatile auctoriale?
La nivelul de adincime, e un roman unitar. La suprafata este eterogen, nici nu se putea altfel. Stilurile difera de la un autor la altul, desi exista un aer comun pentru ca am conlucrat tot timpul. Ba chiar, spre sfirsit, le-am propus celor care voiau sa-si asume responsabilitati suplimentare sa fie un fel de „capete limpezi” si, daca e nevoie, sa intervina, cu acceptul autorilor si spre folosul cartii noastre comune, in texte, indiferent de cine erau scrise. S-au facut, pina in ultima clipa, chiar in corectura, tot felul de mici „legaturi”, conexiuni, reasamblari. Nu a fost o treaba usoara. De fapt, de la bun inceput, cei mai multi si-au rescris textele, urmind sugestiile celorlalti. Sint chiar autori care au scris impreuna. Am hotarit sa nu trecem numele in dreptul capitolelor. Fiecare e, cite putin, si in „spatiul” celorlalti. In fel si chip!
Isi propune acest proiect sa lanseze o noua tendinta in literatura romana actuala sau este doar un roman-experiment?
Nu ne-am propus sa lansam noi tendinte. Desi, atunci cind am inceput romanul, cu toate ca erau foarte tineri, prietenii mei aveau niste nemultumiri fata de asa-zisele „noi tendinte” din literatura romana. Printre „noile tendinte” de atunci nu se vedea si una „experimentalista”. Experimentul (dintotdeauna) e o „tendinta” care noua ne place.
Ati avut un model dupa care ati initiat acest proiect? Exista un roman colectiv consacrat in literatura straina?
Cind ne-am apucat de roman, ne-a interesat inainte de orice jocul – jocul cu mai multe strategii, desigur. Felul in care inainta „lucrarea” comuna, felul in care se metamorfoza si se deschidea in noi „terminale”, in noi ramificatii, sa le zicem fractale. Felul in care se invirte… cubul-Rubik. Un precedent exista: un roman colectiv scris acum vreo doua decenii la cenaclul „Junimea” condus de Ovid S. Crohmalniceanu. Nu se stie nici azi pe unde e manuscrisul acestei carti.
Ati coordonat, intrucitva, romanul sau contributia dumneavoastra a fost egala cu a celorlalti autori?
I-as lasa pe ei raspunda la intrebarea asta. Eu am scris textul initial, „rama” romanului, de la care au pornit citeva dintre firele textuale principale, la care s-au adaugat, din mers, altele. Exista, printre rinduri, o intreaga poveste a felului in care s-au legat-dezlegat aceste fire. Am adaugat un mic jurnal (de fapt a fost un text pe care l-am scris pentru o lectura publica, atunci cind am incheiat romanul, in loc de prezentare formala). Si Rubikipedia de care am pomenit. Am vegheat pina la sfirsit – desi „vegheat” nu e chiar cuvintul potrivit.
Ce urmeaza dupa Rubik? Va mai ginditi la un asemenea roman?
Am multe proiecte. Impreuna cu altii? Cine stie? Oricum, a fost o sansa extraordinara sa gasesc deodata atitia oameni cu care sa fiu pe aceeasi lungime de unda. Ne-a placut sa ne intilnim si ne-a placut ce se intimpla cind ne intilneam, de-asta am facut ceva impreuna, nu pentru ca ne-am propus, nu a fost ca la cursurile de „creative writing” sau mai stiu eu ce. Ne leaga ceva ce eu am numit „efectul de rubik”, care se vede in texte, si nu doar in texte! Rubikul a fost si pentru literatura mea ceva foarte important. El face parte din proiectul meu personal – cine ma citeste cu adevarat va intelege despre ce vorbesc.
Concertul
de aseara mi-a amintit de o melodia care m-a obsedat o vreme si acum
are toate sansele sa revina (winamp-ul o ruleaza, si-o ruleaza, si-o
fumeaza). Acum vreo doi ani stateam in camin in Grozavesti cu Andrei. Toate bune si frumoase, viata se desfasura agitata, cu tot felul
de muzici auzite de prin camerele vecine, unele mai bune, altele mai
(foarte) proaste.
La un moment dat, a inceput sa se repete o melodie. O auzeam foarte, foarte incet de cateva ori pe zi, ajunsesem sa o recunoastem dupa acorduri. Devenise "melodia aia". Am incercat fara succes sa identificam cuvintele sa apelam la prietenul google sa dezlege misterul. Degeaba. Auzeam atat de incet incat ne era imposibil sa intelegem vreun cuvant, ajunseseram la o gramada de variante, pe unele le scrisem, cautasem, nimic. Tot detectivismul nostru era degeaba si pana sa gasim papucii sa vedem de unde vine se termina.
Dupa ce am terminat de sondat etajul in lung si-n lat, ne-am dat seama ca venea mai de jos. Sau mai de sus. Mister. Incercam s-o fredonam, poate ii prindem cuvintele. Not. Si devenise cam ciudat sa ascultam pe la usile altora. :)
Intr-o seara, ne-am miscat repede. Andrei a gasit repede papucii si a luat-o la fuga prin camin. Era de la o camera cu doua etaje mai jos. A batut la usa, i-a raspuns o fata care nu intelege de ce o intreaba cum se numeste melodia asta. Se numea Way up high si era de la Kumm. Obsesia nu s-a terminat aici, ci de-abia a prins curaj sa se manifeste liber. :) What are you running from?
Mai tarziu am aflat ca se mai numeste si Little blue si e pe Angels & Clowns. Way up high ramane pentru mine.
La un moment dat, a inceput sa se repete o melodie. O auzeam foarte, foarte incet de cateva ori pe zi, ajunsesem sa o recunoastem dupa acorduri. Devenise "melodia aia". Am incercat fara succes sa identificam cuvintele sa apelam la prietenul google sa dezlege misterul. Degeaba. Auzeam atat de incet incat ne era imposibil sa intelegem vreun cuvant, ajunseseram la o gramada de variante, pe unele le scrisem, cautasem, nimic. Tot detectivismul nostru era degeaba si pana sa gasim papucii sa vedem de unde vine se termina.
Dupa ce am terminat de sondat etajul in lung si-n lat, ne-am dat seama ca venea mai de jos. Sau mai de sus. Mister. Incercam s-o fredonam, poate ii prindem cuvintele. Not. Si devenise cam ciudat sa ascultam pe la usile altora. :)
Intr-o seara, ne-am miscat repede. Andrei a gasit repede papucii si a luat-o la fuga prin camin. Era de la o camera cu doua etaje mai jos. A batut la usa, i-a raspuns o fata care nu intelege de ce o intreaba cum se numeste melodia asta. Se numea Way up high si era de la Kumm. Obsesia nu s-a terminat aici, ci de-abia a prins curaj sa se manifeste liber. :) What are you running from?
Mai tarziu am aflat ca se mai numeste si Little blue si e pe Angels & Clowns. Way up high ramane pentru mine.
Am aflat de vreo cateva zile ca Emil Brumaru, ale carui poezii le-am iubit neconditionat de la prima citire, are blog. Aseara l-am vazut in Bistro Vilacrosse. Ce reactie poti sa ai cand vezi pe cineva pe care-l admiri foarte mult, te duci la el si-i spui cat de mult iti place ce scrie, pentru ca de altceva nu esti in stare? Mi-am terminat ciorba in liniste, fara sa fac nimic, foarte bucuroasa.
