De ieri incoace net-ul a devenit cultural. Multa lume vorbeste despre edituri, autori, contracte. Nu in sensul pozitiv, evident, pentru ca lucrurile bune sunt putine si nu creaza buzz.

Totul a pornit de la povestea lui Adrian Ciubotaru cu editura Curtea Veche. Nu au respectat contractul, s-au purtat urat cu el, au renuntat brusc si urat la cartea pe care urma sa o publice la ei (cu un contract foarte clar semnat). Intreaga poveste aici.

Trecand peste faptul ca nerespectarea contractului e inadmisibila pentru o editura ce se vrea profesionista, la fel si modul de comunicare cu autorii, mi se pare o mega greseala de comunicare sa te iei de un blogger. Nu ca ar fi bloggerii mai cu mot, dar macar poti intui ce urmeaza sa se intample. Exact ceea ce s-a intamplat, da.

Adrian a scris pe blog, a dat pe twitter, toata lumea a preluat, a comentat si s-a revoltat. Serios, Curtea Veche mai bine puneau mana si plateau despagubirile alea din contract. :)

Prejudiciul de imagine e foarte mare, sunt sigura ca un autor tanar se va gandi de multe ori inainte sa mearga cu textul la ei si presa se va gandi de si mai multe ori sa-si asocieze numele cu ei printr-un parteneriat. Poate si cativa cititori se vor gandi de doua ori inainte de a da banii pe o carte de la ei. Poate e gresit, dar, in lipsa unei explicatii, tindem sa il credem pe Adrian Ciubotaru. :)

Si totusi, a trecut o zi. Curtea Veche e intr-o criza de imagine si PR-ul ar fi trebuit sa intre pana acum in actiune, sa dea o explicatie, sa gestioneze cumva criza. In schimb, liniste, in afara catorva comentarii acide de pe blogul autorului, anonime, dar unde se vede clar ca sunt nervii editurii, nu a existat o pozitie oficiala. Twitterul lor zace linistit, pe blogul lor e pace, comunicat de presa n-am vazut.

Probabil se gandesc ca mersul pe burta si lipsa de reactie e cea mai buna atitudine in momentul de fata, ceea ce e profund gresit si demonstreaza ca fie a) Adrian are dreptate cu acuzele lui si ei nu au ce spune b) habar n-au sa comunice c) ii doare in cot de ce apare pe net.

Partea si mai interesanta e ca bulgarele a inceput sa se rostogoleasca. Zully Mustafa povesteste de problemele ei cu Tritonicul, ajungem si la un articol mai vechi al lui Andrei Ruse, ies la iveala tot felul de mizerii editoriale care numai bine nu fac pietii de carte (nu faptul ca ies la iveala ci faptul ca exista).

Cum naiba sa pui pe o carte "in curand si film" in conditiile in care nimeni nu intentioneaza sa faca film dupa ea? Cum sa vrei sa minti in privinta tirajului? Samd. Inseamna sa nu-ti respecti cititorii, autorii, partenerii.

De asemenea, in comentariile la respectivele articole apar si alte cazuri, cu neplata pentru traduceri, schimbarea costului per pagina, comportament urat al editorilor.

Ce demonstreaza toate astea? Ca avem o piata de carte imatura, unde lucrurile se fac pe genunchi, unde nu se respecta niste reguli clare de business (si cartea e un business, da, exista contracte, bani) si unde comunicarea e gresita.

Un prieten plecat de ceva timp din tara, care a scris un roman absolut bestial (sper sa apara in curand) si pe care vrea sa-l publice in Romania, era uimit acum ceva timp de modul in care functioneaza piata editoriala "la noi" spre deosebire de cea "de la ei". Are si el o poveste editoriala, daca imi va da voie, o voi spune aici.

Cea mai misto reactie mi s-a parut cea de la Humanitas pe twitter. Au dat un pdf cu fragmente din cartea "Arta de a respinge un roman" cu scrisori ale editorilor catre autorii ale caror texte sunt respinse. Diferenta e ca scrisorile alea sunt trimise inainte de semnarea unui contract. :)