Dar, subliniez, era baiat, si inca unul dragut.
Cum ar fi fost sa ma indragostesc la 7 ani de o fetita? O fetita extraordinar de frumoasa dar si de rece. Si sa consider baietii niste creaturi ciudate, aproape inumane, sa ii denumesc "ridicoli" si sa-mi bat joc de ei, sa scriu la scoala povesti despre o printesa rusoaica inghetata goala si o alta printesa care vine sa-i incalzeasca trupul? Sa ma plimb cu bicicleta si sa cred ca e cel mai frumos cal, sa inventez razboaie si sa fac declaratii de dragoste unei fetite frumoase?
Si cum ar fi sa scriu acuma, dintr-o perspectiva (oarecum) matura o carte despre iubirea asta stranie a mea in care sa combin viziunile copilului care am fost ("Bidiviul meu ajunsese la in Piata Marelui Ventilator... O lua la dreapta pe Bulevardul Urateniei Locuibile") cu intelectualisme pigmentate cu Wittgenstein, Marx si cu ceva consideratii politice sau filosofice?
"Sabotaj din iubire" de Amelie Nothomb este o carte care imbina straniu o naivitate fermecatoare povestita de o luciditate adulta, rationala. Vorbeste despre iubirea unei fetite pentru o alta fetita (cand spun fetita, copil, click, imi vin in minte Simona Popescu, Gombrowicz sau Cartarescu din Travesti), o pasiune ciudata, puternica, ce duce mai mult spre adulatie.
Povestea foloseste de fapt un background real, autoarea, fiica a unor diplomati, a trait intr-adevar in Beijing in copilarie, in ghetto-ul San Li Tun, care apare si in text. Jocurile copilariei sunt dure si cumva in pararel cu lumea de atunci. Copiii se joaca de-a razboiul, sunt cruzi si nu inteleg deloc lumea plictisitoare a adultilor, motivatiile lor absurde si au propriile pareri despre comunism.
E varsta la care toate lucrurile sunt foarte serioase si devin o chestiune de viata si de moarte, esti intransigent si deloc permisiv cu ceea ce nu face parte din lumea ta. Adica exact cum este personajul principal din "Sabotaj din iubire", care nu pricepe cum de Elena, "iubita sa", se poate uita la un baiat sau cum este atat de rea incat sa o faca sa sufere.
Nu in ultimul rand, e o carte misto scrisa. Are ritm, tensiune, uimeste prin perspectivele pe care le aduce, te contrariaza si te amuza si te gandesti poate ca tie nu ti-ar fi trecut prin cap sa tratezi subiectul... asa :).
Eu am citit ceva de Nothomb despre o balerina, nu-mi aduc aminte exact titlul romanului pt ca m-a enervat atit de tare ca l-am facut cadou :)
E adevarat ca-mi placuse enorm la inceput, vreo 50 de pagini, dar dupa aia m-am simtit trasa pe sfoara - era cam lalaita si, nu stiu cum sa spun, mult prea "comerciala" pt gustul meu
Ai citit "Biografia foamei"? Titlul sounds intriguing...
Nu, din pacate asta e prima carte citita de ea, intentionez sa mai caut si altele.:)
Eu am citit mai multe, Stupeur et tremblements, La métaphysique des tubes, L'hygiène de l'assassin si inca vreo doua, dar nu-mi mai amintesc titlurile :)
Parerea mea si numai a mea e ca din ce-am citit merita doar primele doua. Restul mi s-au parut de cacao, fara substanta (nici primele doua nu prea au, dar au un nu-stiu-ce fain in ele). Daca ar avea rabdarea sa se opreasca din produs pe banda rulanta, poate ca ar iesi o carte meseriasa, dar asa, nu prea ramine mare lucru.
Imi amintesc de o emisiune de pe Arte in care realizatorul se plimba cu ea prin cimitirul Père Lachaise si o intreba ce-ar vrea sa se scrie pe piatra ei de mormint, la care autoarea a raspuns:
- Delicioasa. Semnat, viermisorii.
super faza cu viermisorii :))
Da, da, super faza :). Corect, ce altceva ar putea scrie? :D
Despre celelalte carti nu ma pronunt ca habar n-am, dar asta mi-a placut... intr-adevar, are un nu stiu ce simpatic de tot.
"Are ritm, tensiune, uimeste prin perspectivele pe care le aduce, te contrariaza si te amuza si te gandesti poate ca tie nu ti-ar fi trecut prin cap sa tratezi subiectul... asa"
in felul asta, ai descris perfect calitatile pe care trebuie sa le aiba un articol de gazeta. :)))
nu-i cam putin?
si, pentru luciant, m-a lasat masca faza cu "m-a enervat atit de tare ca l-am facut cadou". pe bune ca nu mi-as dori sa fim prieteni. :)))
Cartea cu balerina era 'Dictionar Robert de nume proprii', cred. Intotdeauna trebuie sa ma gandesc bine-bine inainte sa corelez titlul cu subiectul cartii, nu prea m-a ajutat Nothomb sa fac legaturi indisolubile intre ele.
Cel mai mult mi-au placut 'Mercur', 'Igiena asasinului' si 'Uimire si cutremur'.
Amélie Nothomb a primit "le Grand Prix de l'Académie française" (pentru Les Catilinaires, daca nu ma insel). Stupeur et tremblements a fost cel mai mare succes al ei si a fost si transpus intr-n film de cinema, in 2003, iar actrita principala a luat un César pentru acest film. E o carte pe care o recomand si eu... desi ce rost mai avea postul asta cand toti au recomandat-o?:)
Dupa ce am citit "Biografia foamei" am spus ca ma las de Nothomb. Am citit cam 13, 14 dintre cartile ei. Am inceput sa le cumpar fara ca macar sa citesc critica. Asta dupa ce am citit "Uimire si cutremur". Nu stiu daca am sa rezist sa nu imi cumpar urmatoarea ei carte - probabil ca nu. Se citeste usor, stilul e rapid, dialoguri alerte si amuzante. Unele replici chiar ma binedispun. Insa cand mi se da numai asta prefer sa trec si pe altceva si sa uit putin de fidelitatea-mi excesiva pentru "micuta grafomana", cum i se spune in Franta.