Prima data cand mi-a spus cineva (persoana care stie multa literatura. Si face ) ca Nichita Stanescu e cel mai rau lucru care i s-a intamplat literaturii romane am crezut ca iau foc. Eram mica, visatoare si iubitoare de poezii abstracte si de mitul Nichita. Cum poate cineva sa spuna asa ceva despre Nichita al nostru?

Trecusem de faza Eminescu. Fazele poeziei sunt cronologice. Intai il iubesti pe Eminescu, apoi te innebuneste Blaga, apoi il descoperi pe Nichita. Pot merge si in paralel, e ok. Daca l-ai descoperit pe Arghezi intre timp, sunt sanse sa mai citesti si altceva. Numai ca multi se opresc aici. Modelul Nichita e greu de depasit si nu se intampla asta fara cateva suturi literare bine tintite.

E foarte greu sa abandonezi absolutul, frumosul, cautarea, valorile si sa iti placa poezia contemporana. E greu sa intelegi ca in timp ce Nichita scria in anii 70 ca in anii 40, nu departe de el existau Mircea Ivanescu, Foarta sau Emil Brumaru. Si ca, tot in timp ce scria el, apareau optzecistii.  E greu sa intelegi ca poezia inseamna si altceva decat cuvinte cautate, abstracte, incalcite, sensuri obscure. De fapt, e greu sa nu mai scrii poezie cu majuscula si e al naibii de greu sa scapi de metafizica. Si sa privesti poezia natural.

Asta nu prea inveti la scoala sau abia acum incepi sa inveti. Inca se oripileaza profesorii si elevii la Poema Chiuvetei de Cartarescu. Nichita a impus un model care e urmat si acum. Un ochi aruncat prin cartile de debut de la edituri mai obscure decat Polirom sau Humanitas arata ca blestemul Nichita inca exista si da puternic din picioare.

Tineri visatori si romantici citesc Nichita cu sufletul la gura nu pentru a-l plasa si judeca intr-un context ci pentru ca... habar nu mai am pentru ce. Daca le spui ca e depasit si ca, de fapt, n-a fost justificat imensul tam-tam din jurul lui, te privesc cu ura superioara. E nevoia de modele si nevoia de a pune pe cineva pe piedestal sau, mai bine zis, de a te inchina la un piedestal deja construit fara a vedea prea bine ce e pe el.

Sunt tinerii care folosesc cuvinte pompoase si nu ar intelege in veci drama micutului ponei roz. :)

Post scris undeva intre enervare si amuzament dupa o discutie despre Nichita si valori. Pe care eu nu le mai am, se pare. :D