Ilie Cazane e... doi Ilie Cazane, tata si fiu. Cumva, mi s-a parut ca personalitatile lor se contopesc, ca Ilie cel mic e una dintre realizarile nebisnuite ale lui Ilie cel mare. Firul de legatura dintre ei e colonelul de securitate Chirita, un personaj contrastant si interesant, poate cel mai bine conturat din tot romanul.
Ilie cel mare e capabil de mici miracole cotidiene. Mananca la carciumi fara sa plateasca pentru ca toata lumea e fermecata/bulversata de el, se trezeste in fiecare dimineata mai devreme decat mama sotiei lui si face tot ce trebuie in casa, merge fara bilet in autobuz. Contrazice legile sociale cu delicatete, neostentativ si-i uimeste pe ceilalti.
Ruptura vine cand incepe sa contrazica legile fizicii. Rosiile cultivate de Ilie Cazane sunt mult mai mari decat cele obisnuite. O asemenea fapta nu poate scapa necercetata de partidul comunist, pentru ca aici intervine politica, care nu crede in minuni, dar crede in existenta unor prafuri secrete pe care le foloseste Cazane. Cel insarcinat sa afle despre ce e vorba e colonelul Chirita, un tip crud, rece, setat bine pe valorile partidului comunist.
Chirita devine obsedat de rosiile gigantice. Dupa indelungi batai din care nu poate scoate nimic, face un experiment. Ii da seminte stricate lui Cazane, pamant prost si-l pune sa le cultive. Rosiile ies mari si Cazane iese din inchisoare. Moare imediat.
Sistemul a invins desi Ilie Cazane a bulversat o bucatica de sistem. Colonelul Chirita deviaza de la realismului socialist intr-un fantastic greu de explicat si, prin gesturi mici, se umanizeaza. Povestea fiului e mai putin spectaculoasa, desi si viata lui se invarte in jurul unor coincidente stranii, al unor fire invizibil legate, totul la limita dintre real si... coincidenta. Nu imprumuta din puterile "suspecte" ale tatalui, dar imprumuta putin din destinul lui.
Razvan Radulescu se joaca cu textul, fragmentele se oglindesc unele in altele, sunt intoarceri, anticipari, suciri, reveniri, atat la nivelul fictiunii, cat si narativ. Tonul e ironic, cald, dar si detasat, de parca autorului ii e drag eroul, dar pastreaza o distanta sigura. Din fericire, nu pune accent pe latura fictiunii politice, ci mai mult pe cea a unei fictiuni umane, personale.
