Claire Castillon, Insecta, colectia Cotidianul, 2008, traducere Gabriel Fornica-Livada

Prozele scurte din Insecta mi se par genul de texte prinse in niste formule simple, care se zbat sa scape. Sau care au incremenit acolo, asemenea insectelor intr-un insectar. Sunt frumoase, interesante, dar le lipseste ceva. Viata, vibratia, libertatea. Sunt niste proze inchise, in care se simte teoria literara pusa in practica, dar atat.

Claire Castillon are o mana excelenta pe care o lasa prea putin libera. Pare o persoana foarte interesanta, atat ca om cat si ca scriitor. Insa merge prea departe si ajunge sa nu mai spuna nimic, sa fie violenta gratuita, gesturi gratuite, soc si atat. Insecta mi-a amintit de piesele de teatru contemporane pe care le vedeam la un moment dat in locatii alternative. Un stil cool, trashy, transant si simplu, dar care, prin repetitie, devine plicticos.

Cele 19 povestiri din Insecta se invart in jurul relatiei mama-fiica. Relatiile sunt bizare, denaturate, obsesive, personajele sunt anormale pana la a nu mai fi credibile. Are dreptate Luciat cand aminteste de povestirea cu mama care-i injecteaza fiicei o solutie pe baza de propriile dejectii. E unul din textele total gratuite, in ciuda, probabil, simbolisticii intentionate.

Claire Castillon mizeaza pe anomalii, pe contrazicerea relatiei idealizate mama-fiica, pe cruzimea atat a copiilor cat si a parintilor, pe impulsuri si pe trairi si senzatii imposibil de marturisit. Vrea sa treaca dincolo de coaja relatiei, sa arate mobilul ei si sa patrunda in zonele dark, opace, ale sufletului personajelor. Mama care are obsesia ca vrea un singur copil il arunca pe al doilea din masina, fetita handicapata care isi ucide mama pentru ca vroia s-o paraseasca, o alta care o bate, o fata care afla ca sotul o inseala cu mama ei, o mama care vrea sa-si retraiasca adolescenta si se poarta ca fata ei si asa mai departe. Mereu e un element morbid, o deviatie.

Problema cu textele astea e ca devin de la un punct previzibile. Sunt pe un tipar, am invatat ca in a doua parte, mai spre final, se intampla ceva socant, apare intriga, punctul de rupere, dupa ce pana atunci lucrurile se desfasurasera cat de cat normal. Pe la jumatate, incepusem sa fac pariuri cu mine insami unde apare momentul, citeam un pic, ma uitam cat mai am din povestire si estimam cam pe ce pagina si unde (sus, la mijloc...) apare ruptura. Trist pentru carte, dar o cam nimeream.