Mi-a placut mult Jurnalul 2 al lui Cartarescu, desi, trebuie sa recunosc, am trecut ceva mai repede peste pasajele cu vise, nu pentru ca nu ar fi fost scrise bine, ci pentru ca uneori oboseau prin saturatie si prin faptul ca, cel putin mie, nu mi se pareau f relevante.

Per ansamblu, o carte frumoasa (ce ciudat si gol suna cuvantul asta, da chiar asa e), un jurnal interior al unui om care efectiv traieste in literatura (oricat de criticata ar fi fost obsesia lui pentru scris), sincera si uneori de un patetism tandru, alteori de un orgoliu, imho, disperat. Jurnalul, practic, e transpunerea vietii lui in literatura, de accea reprosurile ca ar fi un jurnal scris pentru a fi citit sunt nefondate. Asa, si? E un text literar, care pune intr-o anumita forma experientele si obsesiile lui.

Desi nu mi-a placut De ce iubim femeile, chiar daca i-am inteles ideea si miza, Cartrescu mi se pare printre putinii scriitori romani care sunt constienti de ceea ce fac, adica de scrisul lor. But, pentru mine, Nostalgia ramane by far cea mai tare carte a lui (poate si pt ca o citeam maniacal intr-a 9-a:)).

La facultate, a fost printre putinii profi care puneau problema altfel, cumva din interiorul literaturii.

Jurnalul mi l-a dat Anda (schimb de carti: Plath contra Cartarescu :) ) si a fost misto sa-l citesc cu notitele ei pe margine, in nici un caz critice, docte, ci f personale si implicate, adresate direct autorului: cand il certa, cand se bucura, cand se identifica... :)