Cautare

Oracolul meu

Ce ascult






Ce mai fac

Shopping

Blogs

Pisica vagaboanda

Metropotam

Categorii

IQ si umanitate
Ne enervam mereu - "uite ce idiot a ajuns in Parlament", "ia uite la prostul ala ce vedeta e", "cum se poate ca cineva cu IQ pe minus sa aiba atatia bani?" s.a.md. Ne-am dori o lume fair, unde sa primeze inteligenta, bunul gust, unde sa nu existe discrepante majore intre statutul social si numarul de neuroni functionali. Cel putin in teorie.

Ne-ar placea o astfel de lume (pe langa faptul ca poate nu ne-am mai amuza atat de tare). Nu mi-am pus niciodata problema altfel inainte sa citesc Pianul mecanic al lui Vonnegut.



Sunt de acord cu Lucia cand spune ca desi este primul roman al sau, aparut in 1952 si republicat in 1954 sub titlul Utopia 14 (de ce utopia? Este de fapt o distopie), nu ai ce sa ii reprosezi. Intr-adevar, nimic din nesiguranta debutantilor, din graba si din dorinta de a demonstra "totul, acum, aici". E un text matur, inchegat si coerent, din categoria "what if" sau, daca e sa ma exprim alambicat, e o metafictiune postmoderna.

Pianul mecanic vorbeste exact despre o lume in care IQ-ul primeaza. Cine nu trece un anumit prag la testele de inteligenta este inlaturat din sistem. Mai exact, este inlocuit de masini concepute de inginerii inteligenti, singurii care muncesc. Munca ajunge un privilegiu (exceptie fac cei foarte low, care lucreaza la Emanatii si Epave, culmea rusinii si cea mai joasa treapta pe scara sociala).

Paul Proteus este unul dintre ei. Cu un tata celebru in lumea eminentelor cenusii pe cand era in viata, cu o sotie grijulie, perfecta pentru iesitul in societate, director al uzinei Illium, cu o cariera invidiata de multi, Proteus pare ca are viata perfecta. In mod cert face parte din casta celor privilegiati, chiar undeva in varful ei.

Diferenta intre el si restul este ca Proteus constientizeaza ca o lume in care masinile inlocuiesc oamenii nu e chiar ok, ca testele nu sunt intotdeauna drepte (stiti cum e, orice lege aplicata perfect, mecanic si fara a tine cont de circumstante devine absurda si nedreapta). Nu constientizeaza asta brusc, romanul fiind de fapt o radiografie a starilor sale si a cresterii in intensitate a sentimentului ca trebuie sa se rupa de aceasta lume, sa revina la uman, la natural si deci la subiectiv. Un rol important il are Finnerty, prietenul nonconformist si iresponsabil al lui Paul, care il face pe acesta, in final, sa intre intr-o societate secreta care vrea sa revolutioneze lumea masinilor. Si teoretic ar fi putut reusi.

Cel mai mult mi-au placut pasajele in care Proteus descopera lumea reala, vie, in care intra in contact cu oameni adevarati, in carciumi oribile sau in ferme neatinse de "civilizatie", opusa unei lumi claustrate, mecanicizate atat tehnologic, cat si la nivelul relatiilor umane (cel mai concludent exemplu este ca inginerii se adunau la o intalnire anuala, un fel de team-building, unde erau organizate jocuri sportive, distractie la comanda, controlata pana la ultima miscare - "aveti 5 minute sa va imprieteniti cu colegul de masa").

"Si iata cum, pe aceasta mica bucla din fata lui Paul, era Rudy asa cum fusese la strungul lui din acea dupa-amiaza - Rudy, cel care pornea curentul, care stabilea viteza, care controla taierea. Era esenta lui Rudy, pentru esenta lui, pentru economie, pentru efortul de razboi. Banda era esenta extrasa din omul maruntel, politicos, cu maini mari si unghii negre, din lumea care credea ca poate fi salvata daca toti citesc un verset din Biblie in fiecare seara, din omul care adora un collie in lipsa unui copil; din omul care...(...) Acum, pornind strungurile de la un tablou de comanda si alimentandu-le cu semnale pe banda, Paul putea face esenta lui Rudy sa produca zece, o suta sau o mie de cilindri".

Dincolo de poveste, care e fascinanta si cel putin pe mine m-a tinut lipita de carte, textul pune intrebari mult mai acute. Nu intelegeti gresit. Nu militeaza impotriva "progresului", nu se constituie intr-un manifest anti-tehnologie. Suntem constienti atunci cand lasam tehnologia sa mearga prea departe? Nu cumva ajungem niste sclavi? Nu subestimam umanul, care are si el farmecul sau? Pianul mecanic devine un simbol pentru lumea contemporana sau pentru ce ar putea ea sa fie atunci cand lucrurile merg prea departe si se ajunge la suprasaturatie.

Comentarii

  1. New comment
    "Suntem constienti atunci cand lasam tehnologia sa mearga prea departe? Nu cumva ajungem niste sclavi?"

    Ahahah. Cam inconsecventa, nu vorbeai tu despre binefacerile e-literei, si-asa mai departe?:) Brusc te-a apucat angoasa:)
  2. New comment
    Citez din mine: "Nu mi-am pus niciodata problema altfel inainte sa citesc Pianul mecanic al lui Vonnegut. " :))) lol.

    Si d,a inc amilitez pentru e-litera. dar exemplul din roman era ca se mergea mult prea departe si oamenii erau inlocuiti d emasini :).
  3. New comment
    "Suntem constienti atunci cand lasam tehnologia sa mearga prea departe? Nu cumva ajungem niste sclavi?" - problema e pusa gresit. tehnologia o sa progreseze, important e *cum* o folosim.
Do you have anything to say? Fill in the below
(necesare)

(necesare)

Adresa de email este confidentiala si protejata de spam


...daca ai.



(necesare)

please type the word you see in the above picture.


Text Html