In Omul Recent de Patapievici, cel mai intalnit cuvant e Dumnezeu (368 mentini). Surpriza? :)
Word cloud realizat cu Wordle prin analizarea intregului text.
Articole in categoria literatura-vura
Ghici care?
In Omul Recent de Patapievici, cel mai intalnit cuvant e Dumnezeu (368 mentini). Surpriza? :)
Word cloud realizat cu Wordle prin analizarea intregului text.
In Omul Recent de Patapievici, cel mai intalnit cuvant e Dumnezeu (368 mentini). Surpriza? :)
Word cloud realizat cu Wordle prin analizarea intregului text.
Recunoastem sau nu, exista un moment in care renunti la citit. Nu ma refer la cititul ala de o carte pe luna, ci la cititul dement, de multe ore pe zi si pe noapte, cititul zilnic, sustinut, pasionat. De fapt, e vorba cand treci de la pasiune la relaxare, de momentul in care cititul devine un mod de petrecere a timpului liber, (aproape) ca oricare altul (in cel mai fericit caz) sau doar de umplere a momentelor moarte (tren, avion, metrou, cand pica netul).
Pentru multi, asta se intampla la terminarea liceului. Nu o data auzi "ce mai stateam noptile in liceu sa citesc". Pai da, ca atunci aveam timp. La altii, se termina odata cu facultatea, mai ales cand vorbim de facultati umaniste (daca isi imagineaza cineva ca absolventii de litere raman de-a pururi cititori pasionat se inseala. Nu sunt ei nici in timpul facultatii).
Cauzele continua. Intervine job-ul si berea de dupa, lenea si ruperea de carti. Intervine si socializarea dusa prea departe. Cititul e prea solitar, prea greu, tu vrei sa razi cu oamenii, sa te relaxezi, sa interactionezi. Familie,copii, una-alta, masina, casa, rate si gata, s-a terminat. Cine are timp de prostii?
Deci? Tu cand ai renuntat la citit?
Nu as fi crezut ca textul asta reprezinta memoriile cuiva. Si acum caut pe net date care sa-mi confirme ideea ca nimeni nu poate sa-si trateze o copilarie mizerabila cu atata umor, atata sinceritate, cu atat de putine frustrari si cu atat mai putine resentimente. Frank McCourt insa reuseste intr-o carte excelenta numita Angela's Ashes.
When I look back on my childhood I wonder how I managed to survive at all. It was, of course, a miserable childhood: the happy childhood is hardly worth your while. Worse than the ordinary miserable childhood is the miserable Irish childhood, and worse yet is the miserable Irish Catholic childhood.
Frank creste cu o mama cam prostuta si lenesa si cu un tata alcoolic si iresponsabil, intr-o familie care traieste de pe zi pe alta. Angela, mama lui, s-a casatorit cu Malachy la presiunile sociale ale rudelor, dupa o scurta aventura cu el. Desi la inceput traiau in America, din cauza saraciei aleg sa se mute inapoi in Irlanda, in speranta ca o s-o duca mai bine, cu ajutorul rudelor.
Malachy e singurul care ar putea aduce bani in casa numai ca, din cauza alcoolului, nu reuseste sa se tina de vreo slujba. Chiar atunci cand o are, bea banii (asta suna a titlu de Libertatea). Povestea este una a saraciei si a pierderii. Pierderea copilariei, pierderea banilor, pierderea ca moarte, pierderea valorilor. Textul e dur in esenta, dar de o duritate pe care McCourt o imbraca intr-un umor si un cinism irezistibile. Savoarea cartii sta in detalii si in felul in care sunt ele puse in pagina, in descrieri si portrete ale personajelor. Probabil ca Malachy e cel mai bine conturat, iar McCourt o face fara mari resentimente, ba chiar cu o anumita duiosie.
Dincolo de povestea in sine, cartea se poate citi intr-o cheie sociala. McCourt aduce la lumina mentalitatile ciudate ale unei epoci si problemele ei sociale. Copiii nu au ce sa manance, Malachy se angajeaza cu greu, patriotismul lui irlandez e amuzant si grotesc in acelasi timp (cand bea, canta cantece irlandeze si-si obliga copiii sa cante cantece patriotice cand e el beat), copilul e nevoit sa fure sau sa faca munci grele si prost platite, biserica catolica e ipocrita si formala, oamenii traiesc de pe o zi pe alta.
Cartea a fost castigatoare a premiului Pulitzer in 1997 si a fost ecranizata in 1999. Angela's Ashes a fost scrisa la varsta de 66 de ani, fara ca Frank McCourt sa mai fi scris ceva inainte (la cat de bine e scrisa cartea, il banuiesc de o literatura consistenta de sertar). Dupa aceasta, a mai scris trei carti, toate autobiografice. Daca puneti mana, asta daca nu se traduce si la noi, merita citita.
Angela's Ashes; A Memoir
When I look back on my childhood I wonder how I managed to survive at all. It was, of course, a miserable childhood: the happy childhood is hardly worth your while. Worse than the ordinary miserable childhood is the miserable Irish childhood, and worse yet is the miserable Irish Catholic childhood.
Frank creste cu o mama cam prostuta si lenesa si cu un tata alcoolic si iresponsabil, intr-o familie care traieste de pe zi pe alta. Angela, mama lui, s-a casatorit cu Malachy la presiunile sociale ale rudelor, dupa o scurta aventura cu el. Desi la inceput traiau in America, din cauza saraciei aleg sa se mute inapoi in Irlanda, in speranta ca o s-o duca mai bine, cu ajutorul rudelor.
Malachy e singurul care ar putea aduce bani in casa numai ca, din cauza alcoolului, nu reuseste sa se tina de vreo slujba. Chiar atunci cand o are, bea banii (asta suna a titlu de Libertatea). Povestea este una a saraciei si a pierderii. Pierderea copilariei, pierderea banilor, pierderea ca moarte, pierderea valorilor. Textul e dur in esenta, dar de o duritate pe care McCourt o imbraca intr-un umor si un cinism irezistibile. Savoarea cartii sta in detalii si in felul in care sunt ele puse in pagina, in descrieri si portrete ale personajelor. Probabil ca Malachy e cel mai bine conturat, iar McCourt o face fara mari resentimente, ba chiar cu o anumita duiosie.
Dincolo de povestea in sine, cartea se poate citi intr-o cheie sociala. McCourt aduce la lumina mentalitatile ciudate ale unei epoci si problemele ei sociale. Copiii nu au ce sa manance, Malachy se angajeaza cu greu, patriotismul lui irlandez e amuzant si grotesc in acelasi timp (cand bea, canta cantece irlandeze si-si obliga copiii sa cante cantece patriotice cand e el beat), copilul e nevoit sa fure sau sa faca munci grele si prost platite, biserica catolica e ipocrita si formala, oamenii traiesc de pe o zi pe alta.
Cartea a fost castigatoare a premiului Pulitzer in 1997 si a fost ecranizata in 1999. Angela's Ashes a fost scrisa la varsta de 66 de ani, fara ca Frank McCourt sa mai fi scris ceva inainte (la cat de bine e scrisa cartea, il banuiesc de o literatura consistenta de sertar). Dupa aceasta, a mai scris trei carti, toate autobiografice. Daca puneti mana, asta daca nu se traduce si la noi, merita citita.
Angela's Ashes; A Memoir
Zilele astea o sa scriu despre Tihna, o super carte scrisa de Attila Bartis. Pana atunci, un interviu cu el pe Noua Revista Vorbita si altul in Noua Literatura (pagina 16).
Costi Rogozanu, Fuck the cool! Spune-mi o poveste, Polirom
Ce poveste mi-a spus mie la prima vedere titlul
Pai m-am gandit la un manifest. Cineva, critic literar sau scriitor, s-a saturat 1. de lipsa de substanta a cool-ului si 2. de toate artificiile literare, imbarligaturile stilistice, afectarile din carti. Si vrea povesti, povesti pe bune, nu mai vrea texte cool atat prin subiect cat si prin reteta, ci vrea intamplari, viata, oameni.
Si coperta
Mi-a placut din prima. Corporatism versus urban. Doua forme de cool: cool-ul asa zis pustesc pe de-o parte, colorat si viu (cliseu si pentru creativii din advertising) si cool-ul corporatist pe de alta parte, care se masoara in contracte castigate si rate card-uri mari.
Ajungem si la text(e)
Putin dezamagitoare in raport cu promisiunea. Lumea contemporana, in sensul ei corporatist, vedetist, glam, grabit, concret, mercantil nu a fost prezenta pana acum in literatura actuala. Temele contemporane erau legate mai mult de tineri, droguri, pusti, sex, societate. High-class-ul a fost ignorat cu succes pentru ca nu era demn de literatura. :)
Costi Rogozanu a spart bariera asta si a scris despre oamenii lumii noi, grabiti, bogati, singuri si deprimati. Misto. Numai ca... i-a expediat cam repede, le-a semnalat existenta fara a le diseca mecanismele, i-a pus in anumite situatii fara a intelege, cititorul, prea bine de ce.
Ok, e o lume superficiala, am inteles, unde iubirile se traduc prin sms-uri banale, unde vedetele au nevoie de confirmari si reconfirmari, o lume a unei frici continue, unde joburile de zi cu zi ne mananca existentele si unde aparentele conteaza prea mult. Costi Rogozanu da sentimentul ca ii priveste de sus, lejer, ironic si ca nu nuanteaza suficient.
